Connect with us

Prahova

30 de percheziții în Dâmbovița și Prahova. 44 de persoane au fost aduse la audieri

Publicat

pe

Foto arhivă

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au efectuat, astăzi, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, 30 de percheziții în Prahova și Dâmboviţa, pentru destructurarea unei grupări infracționale implicate în fapte de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals. Au fost puse în aplicare 44 de mandate de aducere.

„Din cercetări a rezultat faptul că, în lunile noiembrie și decembrie 2020, 43 de persoane fizice ar fi încheiat contracte fictive de drepturi de autor cu o societate comercială. În baza acestor contracte, persoanele bănuite ar fi solicitat acordarea indemnizației de sprijin, cauzată de întreruperea activității ca urmare a restricțiilor dispuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.

În fapt, persoanele bănuite ar fi depus electronic documente prin care atestau în mod fictiv obținerea unor venituri bazate pe cesionarea drepturilor de autor cu privire la activități de interpretare artistică, în cadrul unor evenimente contractate de societatea implicată.

Fiecare solicitant ar fi întocmit și o declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea datelor referitoare la obținerea de venituri din drepturi de autor și drepturi conexe și imposibilitatea de a-și desfășura activitatea pe durata stării de alertă.

Prin activitatea organelor de cercetare penală s-a împiedicat cauzarea unui prejudiciu de aproximativ 220.000 de lei, în dauna Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Prahova.

Reclama

Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activitate participă polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova”, se precizează într-un comunicat remis de IGPR.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Cod portocaliu de ploi. Locuințe inundate în mai multe localități din Prahova

Publicat

pe

Mai multe gospodării din județul Prahova sunt inundate a această oră. Potrivit ISU, cele mai afectate localități sunt Păulești și Filipeștii de Târg, unde se acționează cu 10 echipaje de pompieri pentru evacuarea apei. Din fericire, nu au existat persoane sau animale surprinse de acumulările de apă și nici situații care să se impună evacuarea acestora.

În Filipeștii de Târg, pe strada Republicii, intervin pompierii Gărzii de Intervenție Băicoi, iar în Filipeștii de Pădure, pe strada Gării, acționează pompieri din cadrul ISU Dâmbovița – Detașamentul Moreni, în sprijinul colegilor prahoveni. Totodată, în Păulești, pe strada Gențianei, intervin pompierii Detașamentului 1 Ploiești. Situații similare sunt înregistrate și în Blejoi, pe strada Nicolae Iorga, unde acționează Garda de Intervenție Urlați.

La ora 04:00, codul roșu de inundații a fost atins și pentru afluenții râului Provița. Autoritățile au transmis mesaj de avertizare RO-ALERT.

Reamintim că județele Prahova, Dâmboviţa și Argeș sunt sub atenționare cod portocaliu de vreme severă de azi-noapte, începând cu ora 01:00, până în această dimineață la ora 09:00. De asemenea, a fost mus cod roșu de inundații pe mai multe râuri.

Cititi mai mult

Prahova

Ploile au cauzat probleme în 10 localități din Prahova. 200 de pompieri, mobilizați la fața locului

Publicat

pe

În contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova, sprijiniți de efective și mijloace tehnice sosite din alte județe, au acționat pentru limitarea și înlăturarea efectelor produse de precipitațiile abundente și scurgerile importante de pe versanți.

Până în această dimineață, intervențiile s-au desfășurat în 10 localități afectate, unde echipajele operative au acționat pentru evacuarea apei din locuințe, curți și beciuri, îndepărtarea arborilor prăbușiți și asigurarea condițiilor de siguranță pentru populație.

Situația înregistrată este următoarea:

  • Adunați – inundații la 4 case;
  • Breaza de Jos – inundații la 11 case, 25 de curți și un beci;
  • Bușteni – inundații la 15 case, 15 curți și 14 beciuri;
  • Băicoi – un arbore prăbușit;
  • Comarnic – inundații la 4 case și 6 curți;
  • Câmpina – 8 arbori prăbușiți;
  • Măneciu-Pământeni – inundații la 6 case și 6 curți;
  • Ploiești – inundații la o curte și un beci, precum și un arbore prăbușit;
  • Păulești – inundații la o casă și o curte;
  • Scorțeni – inundații la o locuință.

De asemenea, pe DN 1, între localitățile Breaza de Jos și Comarnic, circulația rutieră a fost blocată ca urmare a acumulării de aluviuni pe carosabil și producerii unei alunecări de teren. În urma acestui eveniment, un autovehicul a fost avariat. Nu au fost înregistrate victime.

Misiunile echipajelor operative continuă în teren și astăzi, fiind concentrate asupra evacuării apei și a aluviunilor din gospodării, degajării căilor de comunicație, monitorizării zonelor cu risc și acordării sprijinului necesar persoanelor afectate. Pompierii militari prahoveni, împreună cu colegii veniți în sprijin din alte inspectorate pentru situații de urgență, rămân mobilizați pentru gestionarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice și pentru protejarea vieții, bunurilor și infrastructurii afectate.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova recomandă cetățenilor să respecte măsurile transmise de autorități, să evite deplasările în zonele afectate și să urmărească permanent informările oficiale privind evoluția situației operative.

Reclama

ISU PRAHOVA

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite