Se pare că nu ne învățăm minte. Nu vrem să intrăm în normalitate. După orice lucru consumat cu o tragedie de proporții, minunea românească ține trei zile, apoi ne reluăm obiceiul numit indiferență.

Ceea ce s-a întâmplat, în această dimineață, la Spitalul Matei Balș din Capitală este strigător la cer, inuman, inadmisibil, de neconceput și de netolerat. Patru oameni loviți de acest virus ucigaș, care ne-a răvășit viețile, au ajuns la spital pentru a se trata, au dus o luptă crâncenă pentru viața lor. S-au rugat la Dumnezeu să îi scape din ghearele coronavirusului și ce se întâmplă?! Mor arși, carbonizați, pe patul de spital, fără ca cineva să facă ceva pentru ei?! Parcă se aflau în mijlocul deșertului, nu într-o unitate medicală, într-o zonă care ar fi trebuit să fie supravegheată continuu.

Unde au fost eroii? La cafea? Pe unde au umblat cei care vor să iasă în stradă deoarece consideră că le sunt salariile mici? Când ne revenim? Am trecut prin experiența tragică de la Piatra Neamț. Credeam că, după acel episod nefericit, intrăm și noi în rândul lumii… Când colo, ce să vezi… Fenomenul se repetă!

Cine își dă demisia după această tragedie care ne duce în rândul țărilor bananiere? Cine se ridică de pe scaune? La noi nu prea este înghesuială la demisii după nenorocirii de genul acesta. Tac toți mâlc. Rușinos! Premierul Cîțu, ministrul Sănătății și neînlocuitul Raed Arafat ar trebui să plece. Dacă nici acum nu se întâmplă nimic, înseamnă că buboiul este prea mare și nu avem nicio șansă să-l extirpăm!