Connect with us

Dâmboviţa

Radu Popa, deputat PSD: Parlamentarii PNL s-au întors cu spatele la dâmbovițeni

Publicat

pe

Întâlnirea organizată astăzi de conducerea CJ Dâmbovița cu parlamentarii din județ, indiferent de culoarea politică, pentru a face front comun în vederea susținerii proiectelor de dezvoltare în curs de derulare și a celor viitoare, a fost una bine intenționată. Nu a fost vorba să se pună la cale o „pace politică”, ci să se colaboreze spre binele comunităților locale și al cetățenilor acestui județ. Numai că reprezentanții Partidului de Guvernământ – PNL, respectiv senatorul Virgil Guran și deputații Gabriel Plăiașu și Liviu Balint, au lipsit de la aceste discuții. Au dat cu flit nu conduceri Consiliului Județean, ci tuturor dâmbovițenilor.

Intransigent cum îl știm, deputatul PSD Radu Popa, care a participat la acestă dezbatere deosebit de utilă, în ton cu menirea de parlamentar, nu putea să treacă cu vederea asemenea comportament, neadecvat pentru demnitarii care reprezintă județul în cel mai înalt for legislativ.

„Parlamentarii PNL au lipsit de la întâlnire. Conduita lor este dovada disprețului suveran față de locuitorii acestui județ. Președintele CJ și-a făcut treaba. Acum e rândul nostru, al parlamentarilor din toate partidele, să sprijinim proiectele Dâmboviței pentru că asta înseamnă să ne onorăm nu doar promisiunile din campanie, dar și jurământul depus în Parlament.

Domnul Guran discreditează PNL prin acest tip de comportament. Principalul partid de guvernământ s-a întors cu spatele la dâmbovițeni. După ce, acum doar două luni, cereau încrederea și votul, acum și-au umplut traistele și au fugit pe funcții, pe la Bucuresti. Până la următoarele alegeri îi mai vede cineva prin județ?”, se întreabă vicepreședintele PSD Dâmbovița Radu Popa, deputat în Parlamentul României.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Senator Ciprian Iacob: PSD, PNL, USR și UDMR se opun măsurilor care sprijină poporul român

Publicat

pe

PSD, PNL, USR și UDMR colaborează excelent împotriva poporului – spune senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob, care își susține afirmația cu câteva exemple concrete, respectiv măsuri inițiate de partidul din care face parte respinse în Parlament de reprezentanții celor patru formațiuni politice, deși veneau în sprijinul românilor.

„Am vrut să reducem TVA-ul la apartamente pentru cei care achiziționează pentru prima dată o casă în suprafață mai mică de 120 de metri pătrați. Ne refeream aici la apartamentele pe care oamenii încearcă să și le achiziționeze, să aducem TVA-ul la 9%. Adică, nu cred că era o măsură rea.

De asemenea, pentru studenții din România, care sunt angajați și nu dețin o proprietate, am avut o inițiativă legislativă prin care angajatorul să poată să-i plătească chiria, în limita a 1000 de lei pe lună. Nici acest proiect nu s-a vrut a fi trecut prin Parlamentul României”, a precizat senatorul AUR Ciprian Constantin Iacob, în cadrul unei emisiuni TV.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

Publicat

pe

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.

„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!

Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!

Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.

Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite