Dâmboviţa
Deputatul Radu Popa, recomandări pertinente pentru ministrul Energiei

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, se laudă că s-a întâlnit cu omologul său din Ungaria, cu care a discutat despre problemele exploatării gazelor naturale din Marea Neagră și despre câte altele. Asta în contextul în care, la noi, este încă bulibășeală pe piața energiei, iar bietul român, care trebuie să-și caute furnizori, servicii mai bune și de ce nu mai ieftine, este plimbat pe drumuri, într-o confuzie totală, răvășit într-un aparat birocratic imens.
Deputatul PSD de Dâmbovița Radu Popa îi atrage atenția ministrului Popescu că nu este suficient să te întâlnești, să discuți, dacă nu aplici în practica românească ceea ce se întâmplă bun în Ungaria în domeniul energiei, în relația instituțiilor de profil cu clienții.
„Îi recomand ministrului Popescu să analizeze foarte serios posibilitatea să importe bunele practici din Ungaria, referitoare la tratamentul furnizorilor de servicii pentru industria energetică și să se uite cu mai multă atenție la bătaia de joc pe care o practică TRANSELECTRICA în relația cu clienții și furnizorii. Cel mai zgomotos exemplu este refuzul inconștient al conducerii TRANSELECTRICA de a lucra cu contracte tip FIDIC în relațiile comerciale cu partenerii. De ce fac asta? Din incompetență.
Efectele acestei unilaterale nepăsări le vedem inclusiv în căderile repetate și lungi ale rețelelor de energie. Pentru că aceste căderi se produc pe fondul absenței unor investiții în rețele. Dar cine să lucreze cu TRANSELECTRICA când acolo e casa incompetenților speriați”, a scris Radu Popa, pe pagina sa de Facebook.
Dâmboviţa
Viteza, bat-o vina! S-a proptit cu mașina în șanț!

Un autoturism Logan, la volanul căruia se afla un bărbat de 37 de ani, a derapat din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum. Mașina s-a oprit într-un șanț. Din fericire, șoferul nu a suferit nicio leziune. Evenimentul s-a produs pe DJ 721, la Colanu.
Dâmboviţa
Cinci fotbaliști de la Pucioasa, implicați într-un accident rutier pe DN 71

Cinci fotbaliştii de la FC Pucioasa au fost implicați într-un accident de circulație petrecut astăzi pe DN 71, pe teritoriul localității Doicești. Autoturismul condus de unul dintre sportivi a intrat în coleziune cu un alt autovehicul, la volanul căruia se afla un bărbat de 59 de ani.
Nedoritul eveniment s-a produs înaintea disputării unui joc amical. Petre, Diță, Pădureanu, Iamandache și Georgescu nu au mai ajuns la meci, fiind transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Informațiile despre cine se afla în mașina respectivă au venit pe surse. Comunicatele oficiale nu cuprind niciodată date despre identitatea victimelor, mai ales dacă sunt celebrități locale sau naționale.
,,Coliziune între două autoturisme conduse de doi bărbați de 19 și 59 de ani. În urma impactului, 3 persoane (pasageri auto) au fost rănite, fiind transportate la spital. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest , rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii efectuează cercetări urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările producerii evenimentului rutier. La acest moment, traficul se desfășoară normal”, se arată într-o informare a IPJ Dâmbovița.
-
ACTUALITATEacum 3 zile
Municipiul Târgoviște intră în scenariul roșu COVID, începând cu 5 martie
-
ACTUALITATEacum 6 zile
Doliu la PRO România Dâmboviţa. Dumnezeu să o odihnească în pace pe Larisa-Maria Ciocan!
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Copilă de 11 ani, accidentată mortal pe DN71 la Răcari
-
ACTUALITATEacum 2 zile
Dâmbovițeni, infectați cu tulpina britanică SARS-CoV-2. Varianta sud-africană, confirmată la Pitești
-
SOCIALacum o săptămână
Destine frânte de așa-zișii stăpâni ai șoselelor…
-
ACTUALITATEacum 3 zile
Încă 49 de unități de învățământ din Dâmbovița intră în scenariul roșu!
-
ACTUALITATEacum o săptămână
PERPLEX. Protestul de la Ulmi sau… anus împotriva puterii!
-
ACTUALITATEacum 3 zile
Donație importantă pentru dâmbovițeanul Alex Cociomeagă. Să-l ajutăm în continuare!