Connect with us

Dâmboviţa

Parlamentarii PNL și USR PLUS de Dâmbovița au votat împotriva intereselor acestui județ

Publicat

pe

Deputata PSD de Dâmbovița Carmen Holban este dezamăgită total de modul abject, discreționar și nedemocratic în care au tratat reprezentanții puterii actuale opoziția și amendamentele pertinente și necesare dezvoltării socio-economice a comunităților din România.

De la cea mai înaltă tribuna a forului legislativ, parlamentara a susținut mai multe amendamente, printre care și solicitarea Primăriei Târgoviște de majorare a sumelor necesare construirii unui campus școlar pe teritoriul municipiului. Normal ar fi fost ca tot acest demers al deputatei social-democrate să fie sprijinit și de parlamentarii PNL și USR PLUS de Dâmboviţa. Aceștia însă au dat cu flit inițiativei. Rușinos!

„Din păcate pentru această țară, pentru Târgoviște și pentru Dâmbovița, suntem conduși de un guvern care nu vede în educația copiilor noștri o prioritate. Nu doar că acest amendament nu a fost votat de parlamentarii dâmbovițeni ai PNL și USR-PLUS, dar nici celelalte solicitări ale Primăriei Târgoviște nu au fost luate în seamă de cei care au fost votați de târgovișteni și dâmbovițeni.

Este inacceptabil ca PNL Dâmboviţa și USR-PLUS Dâmbovița să nu voteze pentru învățământul târgoviștean și dâmbovițean. Sunt peste 22.000 de copii care învață în școlile din Târgoviște, dar pentru liberali și neomarxiștii de dreapta viitorul celor mici nu este așa important”, a declarat Carmen Holban – președinta femeilor social-democrate din Târgoviște.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ANUNŢURI

Oprire furnizare apă în comuna Nucet, județul Dâmbovița

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Nucet, marți – 10 noiembrie 2026, între orele 08:00-23:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ANUNŢURI

Oprire furnizare apă în Văleni Dâmbovița, sat Mesteacăn

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Mesteacan, din comuna Văleni Dâmbovița, luni – 9 noiembrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite