Connect with us

ACTUALITATE

Târgul Primăverii la Gura Ocniței

Publicat

pe

Astăzi, președintele Consiliului Județean – Corneliu Ștefan și deputatul PSD de Dâmbovița Ionuț Vulpescu s-au aflat la Gura Ocniței, unde localnicii, iubitori de tradiție și de frumos, au vrut să cinstească românește venirea primăverii, anotimpul primenirii naturii și a sufletului.

Manifestarea, la care au fost expuse, pentru a fi admirate dar și achiziționate, o serie de obiecte de decor confecționate manual de copii, sub îndrumarea meșterilor, s-a desfășurat într-un cadru restrâns din cauza pandemiei de coronavirus. Elevii școlilor din comună au susținut și un scurt program artistic. Evident, la costumul popular a trebuit să fie adăugat elementul mască de protecție.

„Atelierele de lucru, dar și expozițiile cu vânzare sunt ocazii prin care lucrurile frumoase create de meșterii populari duc mai departe spiritul satului românesc și obiceiurile primei săptămâni din Luna lui Mărțișor.

Respectând normele de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, a fost o adevărată plăcere ca, alături de cetățenii comunei, să asistăm la programele artistice puse în scenă de invitații Târgului de Primăvară.

Sper ca anul viitor să putem participa în număr mult mai mare la astfel de activități, mai ales că tradițiile noastre trebuie duse mai departe”, a fost mesajul președintelui Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Deputatul Aurelian Cotinescu felicită administrația de la Cojasca pentru că a construit o școală în doar zece luni

Publicat

pe

Deputatul Aurelian Cotinescu, secretarul general al PNL Dâmbovița, a participat astăzi, 20 august 2026, la inaugurarea noii școli din satul Iazu, comuna Cojasca. A precizat parlamentarul că, pentru întreaga comunitate, a fost vorba de un eveniment special, emoționant prin bucuria copiilor și a părinților prezenți în număr mare pentru a vedea impresionanta realizare a administrației publice locale care, așa cum a spus Aurelian Cotinescu, performează sub conducerea primarului Marcel Bamboi.

„Remarcabil este că școala a fost construită de la zero în numai 10 luni. Aproximativ 700 de copii vor învăța de acum înainte în condiții moderne și sigure. Dintre cele 270 de proiecte derulate prin Ministerul Educației, cel de la Cojasca este primul finalizat. Este un rezultat care vorbește de la sine despre seriozitate, implicare și o administrație care știe să ducă lucrurile până la capăt.

Dezvoltarea unei comunități nu se măsoară doar în proiecte și cifre cât mai ales în schimbările pe care oamenii le simt în viața lor. Iar o școală nouă schimbă în bine viața a sute de familii. Felicitări locuitorilor comunei Cojasca pentru încrederea acordată unor oameni competenți! Felicitări primarului Marcel Bamboi, viceprimarului Nicolae Micu și întregii echipe pentru această reușită! Să le fie copiilor această școală un loc în care să vină cu drag, să învețe și să-și descopere drumul în viață”, a transmis deputatul PNL Aurelian Cotinescu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Dumnezeu să-l odihnească! A decedat președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova

Publicat

pe

Camera de Comerț Dâmbovița își exprimă profunda tristețe la aflarea veștii trecerii în neființă a domnului Aurelian Gogulescu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova.

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit, împărtășind durerea și tristețea lor în aceste clipe de grea încercare.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite