ACTUALITATE
Activitatea Crucii Roșii Dâmbovița, mai importantă ca oricând în timp de pandemie

Comitetul Județean al Crucii Roșii Dâmbovița are de astăzi, 19 martie 2021, noi membri: Gheorghe Popescu – vicepreședinte, comisarul șef Adrian Antofie, lt. col. Alfred Hantăr, Dan Popa și Dan Simescu. De asemenea, în cadrul ședinței, a fost prezentat raportul de activitate aferent anului trecut și a fost discutată strategia de lucru pentru 2021.
Președinte Crucii Roșii Dâmbovița, vicarul eparhial Ionuț Ghibanu, l-a felicitat pe directorul Raul Pavelescu și echipa sa, pentru tot ceea ce au întreprins în 2020, un an cu multe provocări din cauza pandemiei cu noul coronavirus. De asemenea, le-a mulțumit voluntarilor, sponsorilor, donatorilor, partenerilor și colaboratorilor.
„Am reușit să sprijinim spitalele din Târgoviște, Moreni și Pucioasa cu aparatură medicală, cu tunele de dezinfectare, corturi, măști și mănuși. Am donat boilere electrice școlilor din județ. Am acordat ajutoare financiare și materiale persoanelor defavorizate. Am donat sânge împreună cu voluntarii noștri. Am sprijinit organizarea celui mai mare eveniment religios din Arhiepiscopia Târgoviștei – Pelerinajul la moaștele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, ale cărui sfinte moște se află în Catedrala Mitropolitană din Târgoviște. Am continuat parteneriatele cu DGASPC Dâmbovița, DAS Târgoviște, ISU, IJJ, IPJ, ISJ”, a punctat președintele Ionuț Ghibanu.
Nu trebuie neglijată nici campania de informare și conștientizare a populației derulată de Crucea Roșie Dâmboviţa cu scopul de a limita infectarea cu virusul SARS-CoV-2.
ACTUALITATE
Liceul „Voievodul Mircea” Târgoviște organizează admitere la profilul sportiv, baschet-volei

Liceul „Voievodul Mircea” Târgoviște primește, în perioada 13-15 mai 2026, cererile de înscriere pentru susținerea probelor de aptitudini pentru admiterea în clasele cu profil sportiv, respectiv baschet-volei, băieți și fete. În oferta educațională pentru anul școlar 2026-2027 sunt disponibile 24 de locuri – învățământ de zi, clasa a IX-a. Probele de aptitudini de vor susține în data de 22 mai.
Persoane de contact:
– Prof. Marian Enache (baschet) – telefon: 0736.086.863
– Prof. Dragoș Bizdrigheanu (volei) – telefon: 0726.088.261
– Prof. Laurențiu Popescu (baschet) – telefon: 0722.417.467
– Prof. Alin Gheorghe (volei) – telefon: 0722.238.447
ACTUALITATE
Lecții de istorie într-un spectacol ca la carte, organizat la Căminul Cultural Gura Ocniței

Manifestare culturală de excepție organizată de școlile din comuna Gura Ocniței, județul Dâmbovița, în colaborare cu Primăria localității, cu ocazia a două celebrări importante pentru istoria neamului românesc: Ziua Europei – 9 mai și Ziua Regalității – 10 mai.
Sala Căminului Cultural Gura Ocniței a fost plină de părinți, copii, bunici, frați și surori, veniți pentru a urmări spectacolul pus în scenă de micii artiști din comună.
„Copiii au sărbătorit aceste momente printr-o lecție deosebită de istorie despre valorile naționale și europene. Zâmbete, culoare și multă energie din partea celor mici au însuflețit activitățile ce au avut loc astăzi la Căminul Cultural”, a transmis primarul Liviu Vasilescu.


ACTUALITATEacum o săptămânăEveniment de excepție la Târgoviște. Se deschide centrul comercial „Galeriile Iris”
Dâmboviţaacum o săptămânăI s-a făcut rău la volan. S-a întâmplat pe DN72A, în Voinești
ACTUALITATEacum o săptămână„Visuri la cheie” poposește în Poiana. Urmăriți povestea fraților rămași singuri pe lume! VIDEO
Prahovaacum 7 zileDoi adulți și un copil de 6 ani s-au răsturnat cu ATV-ul. Un bărbat a decedat
ACTUALITATEacum o săptămână8 mai 2026. Bursa locurilor de muncă, în municipiul Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr din Găești s-a spânzurat în pădurea de la Arsuri
ACTUALITATEacum o săptămânăVIDEO. Georgian Alexandru Dinu, multiplu campion național pe care România l-a ignorat!
ACTUALITATEacum o săptămânăMarius Calomfirescu, de la USR, este noul prefect al județului Dâmbovița























