Dâmboviţa
Percheziții la traficanți de droguri din județul Dâmboviţa

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița au efectuat astăzi, 31 martie 2021, împreună cu procurorii DIICOT, 3 percheziții în județ, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc și deținere în vederea consumului de droguri fără drept.
Din cercetările efectuate de anchetatori a reieșit că, în perioada noiembrie 2020 – martie 2021, un bărbat, de 25 de ani, s-ar fi aprovizionat cu droguri, atât pentru consum propriu, cât și pentru a comercializa către diverși consumatori din orașele Fieni și Pucioasa, și din localitățile limitrofe.
„În urma activităților desfășurate, au fost descoperite și ridicate substanțe vegetale, dispozitive folosite la marunțirea drogurilor și telefoane mobile. Au fost puse în executare 12 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița, pentru audieri”, se precizează într-un comunicat remis IPJ Dâmbovița.
Cercetările continuă, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: Fermierii trebuie ascultați. Nu cer indulgență, cer să nu le fie distrusă munca de-o viață!

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob condamnă violențele din timpul protestului organizat de crescătorii de oi în Piața Victoriei din București, indiferent cine le-a provocat. Spune parlamentarul că incidentele nu pot anula cauza pentru care au ieșit fermierii în stradă: decizii luate peste capul lor, exporturi blocate, animale sacrificate, luni de zile de pierderi
„Guvernul a lăsat nemulțumirea să fermenteze, apoi a tratat consecințele ca pe o problemă de ordine publică. Aceasta nu este guvernare, ci surditate instituțională. Imaginile din Piața Victoriei readuc în memoria publică trauma zilei de 10 august. Nu pentru că împrejurările ar fi identice, ci pentru că reapare același reflex primejdios: când nemulțumirea socială devine incomodă, statul începe să vorbească prin scuturi și gaze lacrimogene.
Fermierul român nu cere indulgență. Cere reguli predictibile, despăgubiri juste, acces la piețe și dreptul elementar de a fi consultat înainte ca o semnătură administrativă să-i distrugă munca de-o viață. România productivă nu poate fi ținută la distanță prin garduri și gaze. Fermierii trebuie ascultați. Acum”, spune Ciprian Constantin Iacob – senator AUR Dâmbovița.
Dâmboviţa
Percheziții la traficanți de țigări din Dâmbovița, Ilfov și Prahova

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au executat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, șase percheziții la domiciliile unor persoane din județele Dâmbovița, Ilfov și Prahova bănuite că dețin și comercializează pe teritoriul României produse accizabile supuse marcării, cu excepția celor deținute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, conform Codului fiscal.
Polițiștii au identificat și ridicat peste 31.500 de țigarete nemarcate. În urma probatoriului administrat a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de un bărbat, de 39 de ani, din județul Ilfov.
ACTUALITATEacum o ziDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum o ziDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ADMINISTRAŢIEacum o ziTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum o săptămânăPacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica

























