Connect with us

ACTUALITATE

Vaccinul anti-COVID Pfizer, sigur și eficient și la copiii sub 16 ani

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ

Reprezentanţii Pfizer/BioNTech au anunțat că vaccinul anti-COVID-19 pe care-l produc are o eficiență de 100 la sută în cazul copiilor din grupa de vârstă 12-15 ani și că au început un studiu și pentru segmentul 6 luni – 11 ani. În acest context, medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare în România, a declarat că se așteaptă ca, în următoarele două luni, să fie acordată autorizația pentru vaccinarea grupei de vârstă 12-15 ani, scrie DC News.

„Este o veste foarte bună faptul că acest vaccin își dovedește eficacitatea, siguranța și tolerabilitatea și la grupa de vârstă mai mică de 16 ani. În momentul de față, datele sunt cât se poate de bune. Ne așteptăm ca în următoarele două luni atât FDA, cât și Agenția Europeană a Medicamentului să acorde autorizarea de punere pe piață și pentru această categorie de vârstă și foarte probabil că, din al treilea trimestru al acestui an, vom putea începe vaccinarea și la această grupă de vârstă, așa încât, iată, vom avea primul vaccin care va putea fi utilizat și la grupa de vârstă de peste 12 ani”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

CJAS Dâmbovița. Anunț important pentru furnizorii de servicii medicale și medicamente

Publicat

pe

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița organizează, în perioada 5 – 10 august 2026, întâlniri cu furnizorii de servicii medicale și medicamente, conform următorului program:

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Primăria Poiana, precizări privind ridicarea gunoiului menajer

Publicat

pe

Primăria Poiana, din județul Dâmbovița, îi informează pe locuitorii comunei că problemele apărute în procesul de colectare a gunoiului menajer se vor rezolva până sâmbătă, 8 august 2026 – conform asigurărilor primite din partea operatorului de transport, ca răspuns la solicitările administrației publice locale.

Reprezentanții Supercom SA au precizat că firma s-a confruntat cu o lipsă de combustibil, motiv pentru care nu a putut ridica deșeurile menajere conform programului normal. Această criză a afectat mai multe localități din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite