ROMANI IN LUME
Româncă de 19 ani, condamnată pe viață de un tribunal din Anglia

Diana Cristea, o româncă în vârstă de 19 ani, a fost condamnată la închisoare pe viață de o instanță din Marea Britanie. Aceeași pedeapsă a primit și iubitul ei, Joel Osei, în vârstă de 25 de ani. Cei doi tineri se ocupau în special cu jefuitul homosexualilor, folosind aplicația Grindr.
Una dintre victimele celor doi a fost dansatorul irlandez Adrian Murphy. Artistul a murit după ce Osei i-a pus în băutură a substanță numită scopolamină, cunoscută și sub titulatura de „respirația diavolului”. Criminali au încercat apoi să folosească cardul de credit al irlandezului cu intenția de a cumpăra diamante, de peste 80.000 de lire sterline, de la un bijutier din New York.
Cu patru zile înainte, un alt bărbat, în vârstă de 40 de ani, a fost dus de urgență la spital și a supraviețuit după ce Osei i-a administrat scopolamină în apartamentul său din Walthamstow, în estul Londrei. Se pare că ambele victime au fost ademenite de Osei pe aplicația Grindr, după ce, împreună cu iubita lui româncă, au planificat atacurile.
Osei și Diana Cristea au fost condamnați pentru crimă, otrăvire prin administrarea unei substanțe care pune viața în pericol, două acuzații de furt și opt acuzații de înșelăciune, în urma unui proces desfășurat la Croydon Crown Court . Acest caz oribil a fost intens mediatizat de presa din Marea Britanie.
Dâmboviţa
Dâmbovițeni răniți grav într-un accident rutier în Germania

Mai multe persoane din județul Dâmbovița, din Ionești și Morteni, au fost rănite grav, ieri – 12 octombrie 2026, într-un accident rutier care a vrut loc în Germania, pe drumul federal B463, între Balingen și Haigerloch – scrie Cronica de Găești.
Poliția din Reutlingen a transmis că accidentul s-a produs în jurul orei 06:30, când un cetățean român, în vârstă de 32 de ani, aflat la volanul unui Ford Transit, a efectuat o manevră de depășire a mai multor autovehicule. În timpul depășirii, microbuzul s-a ciocnit frontal cu o autospecială de măturat carosabilul, condusă de un bărbat de 56 de ani. Ulterior, vehiculul a intrat în coliziune și cu un TIR. Patru pasageri, cu vârste cuprinse între 34 și 55 de ani, au rămas încarcerați.
ACTUALITATE
„Cununa Nucetului” a strălucit pe scena Festivalului de Folclor din Malaga, Spania!

Încă o reușită în plan al imaginii și dezvoltării artistice pentru copiii și adolescenții care alcătuiesc Grupul Folcloric „Cununa Nucetului”, județul Dâmbovița. Micii dansatori au participat în aceste zile la Festivalul folcloric „Rapsodia de Toamnă” desfășurat în Malaga, Spania.
Dansatorii din Nucet au fost răsplătiți cu ropote de aplauze de spectatorii spanioli și de românii care trăiesc pe meleagurile iberice. La fel au fost întâmpinați și membrii Ansamblului „Florile Chindiei” din Târgoviște, cel de-al doilea grup care a reprezentat județul Dâmbovița la Festivalul de la Malaga.
De precizat că acest eveniment artistic a adus pe scenă dansatori și interpreți de folclor din România și din toate comunitățile românești din Spania. Festivalul, aflat la prima ediție, a fost organizat de Departamentul Românilor de Pretutindeni, evident, cu sprijinul unor sponsori generoși și iubitori de cultură și folclor.

ADMINISTRAŢIEacum 7 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 3 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 4 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ACTUALITATEacum 4 zileAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























