ACTUALITATE
Comuna Tătărani intră în carantină, cu excepția satului Priboiu

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmboviţa a propus carantinarea zonală a comunei Tătărani, cu excepția satului Priboiu, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 15 aprilie 2021, ora 12:00, până în data de 29 aprilie, ora 12:00.
Art. 2. Este strict interzisă intrarea/ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.
Art. 3. Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe propria răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator. Modelul declarației pe propria răspundere este prevăzut în anexa la prezenta hotărâre și face parte integrantă din aceasta.
Art. 4. În zona prevăzută la art. 1 alin. (2) se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menționată la art. 1:
1. Identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona menționată la art. 1 alin. (2) și introducerea acestora în bazele de date dedicate;
2. Limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de declarație pe propria răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz;
3. În intervalele orare 500- 2200 (pentru zilele de luni, marți, miercuri și joi), respectiv 5.00-20.00 (pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică) în interiorul zonei menționate la art. 1 alin. (2) se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
d) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
e) deplasarea în scopul donării de sânge/plasmă la centrele de transfuzie sanguină;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
j) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
k) pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
l) eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi prevăzute de lege;
m) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
n) participarea la activități religioase;
o) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
p) deplasări ale persoanelor pentru administrare de vaccin împotriva SARS-CoV-2.
4. În intervalele orare 2200-500 (pentru zilele de luni, marți, miercuri și joi), respectiv 2000-500 (pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la pct. 3 lit. a), c), m) și o).
5. În/din zona menționată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieșirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
g) urgențe medicale.
6. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
7. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
8. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării conform celor prevăzute la art.4, data completării și semnătura.
9. Se permite tranzitarea comunei Tătărani pentru cetățenii care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea/staționarea în comună.
10. Prin grija administrației publice locale și a Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița se vor stabili căile de circulație pentru tranzitarea zonei respective și aducerea la cunoștința populației prin intermediul mass-media a acestei măsuri.
11. Slujbele religioase cu caracter colectiv se pot oficia în lăcașurile de cult, fără accesul publicului, putând fi transmise în mass-media sau online.
12. Slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcașurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane (număr ce include și persoanele care oficiază slujba religioasă).
13. Este permis accesul credincioșilor în lăcașurile de cult pentru rugăciuni cu caracter individual, astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane.
14. Slujbele religioase care se vor oficia în aer liber se vor desfășura cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.
15. La toate slujbele religioase trebuie respectate regulile de protecție sanitară stabilite prin Ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art.45 și al art.71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
16. Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din comuna Tătărani, județul Dâmbovița, și asigurarea ordinii publice se vor realiza de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița sau Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, după caz.
Art. 5. În zona prevăzută la art. 1 alin. (2) se interzic următoarele activități:
1. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise;
2. organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spații închise, cum ar fi locuri de joacă, spații de tip after-school etc.;
3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor (se pot comercializa produse alimentare în regim catering – livrare la domiciliu);
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, indiferent de locațiile amplasate – cu excepția celor care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri, conform adresei INSP nr. 19941/2020 și a Hotărârii CNSU nr.60/2020;
5. activitatea cu publicul a structurilor de primire turistice, cu excepția cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional;
6. organizarea și desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor;
7. organizarea și desfășurarea activităților culturale, științifice, artistice sau de divertisment în spații închise sau deschise;
8. toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective, care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil.
Art. 6. (1) (1) Pentru zilele de luni, marți, miercuri și joi, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00-21.00, iar pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 5.00-18.00, cu următoarele excepții:
– Pentru zilele de luni, marți, miercuri și joi, în intervalul orar 21.00-05.00, respectiv pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 18.00-05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
– unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în data de 23 aprilie 2021 operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private își pot organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 5.00-20.00, iar în intervalul orar 20.00-5.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
(3) Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor, cu respectarea normelor de distanțare fizică, cu asigurarea pentru clienți a unei suprafețe de 4 mp (din suprafața utilă a magazinului) și cu păstrarea distanței de 2 m între persoane.
Art. 7. Operatorii economici publici și privați care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor.
Activitatea acestora se va desfășura prin ocuparea a 50% din locurile existente pe scaun în fiecare vehicul și cu respectarea normelor de protecție sanitară stabilite în perioadă stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, în următoarele condiții:
– Administratorii vor dezinfecta mijloacele de transport după fiecare cursă efectuată;
– Pasagerii vor purta masca de protecție pe tot parcursul călătoriei;
– Numărul de pasageri permis în fiecare mijloc de transport va fi egal cu jumătate din numărul locurilor de pe scaun existente în fiecare mijloc de transport;
– Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijlocul de transport. Accesul pasagerilor se va realiza pe ușa din față, iar coborârea pe ușa din spate.
Art. 8. În conformitate cu prevederile Hotărârii CNSU nr. 5/2021 și ordinului comun ME și MS nr.3235/93/2021, cursurile de învățământ se vor desfășura în comuna Tătărani, judeţul Dâmbovița, doar în sistem online.
Art. 9. Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița va întreprinde următoarele:
(1) Analizarea oportunităților și prioritizarea testării persoanelor, transmiterea solicitărilor de sprijin cu materiale sanitare și personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică/Ministerul Sănătății;
(2) Stabilirea unui calendar periodic pentru dezinfectarea spațiilor publice, la un interval de 48 de ore, și urmărirea îndeplinirii acestuia de către unitatea administrativ-teritorială în cauză;
(3) Îndrumarea și implicarea medicilor de familie de pe raza localității în monitorizarea din punct de vedere medical a persoanelor izolate/carantinate la domiciliu și acordarea asistenței medicale a populației din zona respectivă (femei gravide, persoane în program de hemodializă, pacienți oncologici etc.);
(4) Supravegherea colectării deșeurilor medicale în cadrul contractual cu cabinetele medicilor de familie și asigurarea respectării normelor specifice acestei activități.
Art. 10. (1) Nerespectarea măsurilor prevăzute de prezenta hotărâre atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Sunt abilitate să verifice respectarea măsurilor de mai sus categoriile de personal prevăzute de art. 67 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 11. Alte măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS-CoV-2, precum și pentru soluționarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Dâmbovița (telefon 0245 613761, e-mail: cjcci.db@gmail.com).
Art. 12. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I“ al Județului Dâmbovița asigură transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populația din comuna carantinată, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei.
ACTUALITATE
Sportivi din 22 de țări se luptă la Târgoviște pentru titlurile de campioni europeni la radio orientare

Un eveniment de excepție s-a consumat astăzi, 16 august 2026, la Târgoviște. De fapt, o primă filă dintr-o manifestare sportivă cum rar se întâmplă în județul Dâmbovița. În sala multifuncțională a Cinematografului Independența a avut loc deschiderea Campionatului European de Radio Orientare, care se va desfășura pe parcursul unei săptămâni pe trasee din județul Dâmbovița, în locații nu tocmai îndepărtate de municipiul reședință de județ, dar cu destule grade de dificultate pentru participanți.
Echipe de sportivi din 22 de state europene se vor afla la linia de start. Vorbim de concurenți veniți din Cehia, Suedia, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Austria, Belgia l, Croația, Estonia, Germania, Marea Britanie, Slovenia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Kazahstan, Lituania, Ungaria, Olanda, Letonia, Polonia, România și un reprezentant din China.

Competiția este organizată de Federația Română de Radiogoniometrie și Clubul de Radioorientare din Târgoviște, condus de inginerul Pavel Babeu. Vorbim de 254 de participanți, cu vârste cuprinse între 19 și 70 de ani.
Concursul debutează luni, 17 august. După cum ne-a precizat Pavel Babeu, vor fi organizate patru competiții. Probele de clasic și sprint. Concursul este organizat pe șase categorii de fete și șase pentru băieți. Concurenții vor ataca patru zone, respectiv Ungureni (Mănești), Șotânga, pădurile din preajma satului Teiș și cele din apropiere Mănăstirii „Doi Stejari”, situată între Dragomirești și Mănești.

La deschiderea celei de-a 25 ediție a „European ARDF Championships” de la Târgoviște, alături de organizatori s-a aflat și administratorul public al municipiului Târgoviște, Gabriel Boriga. Reprezentantul administrației publice locale le-a urat sportivilor bun venit în Vechea Cetate de Scaun a Țării Românești, în numele primarul Daniel Cristian Stan, care nu a putut onora cu prezența această festivitate, fiind prins în alte activități. Gabriel Boriga le-a vorbit, în engleză, despre trecutul istoric al acestui oraș, despre Vlad Țepeș – Dracula, personaj celebru, arhicunoscut și în Occident, despre Curtea Domnească și despre Turnul Chindiei, monumente emblematice ale Târgoviștei, care merită a fi vizitate. La final, le-a urat succes în competiție. Să câștige cei mai buni!

În partea a doua a festivității de deschidere a competiției europene de radio orientare, fetele care alcătuiesc Grupul „Art Canto Morena” din Moreni, condus de cunoscutul om de cultură Daniela Călineț, i-au încântat până la lacrimi pe toți cei prezenți în sală cu remarcabilele piese de muzică populară, de fapt, o incursiune interpretativă prin toate zonele folclorice ale țării. Evenimentul de deschidere s-a încheiat cu o sesiune foto. Participanții la competiția europeană au vrut musai să se fotografieze cu solistele din renumitul grup muzical.
VIDEO
ACTUALITATE
Patru turiști epuizați, salvați cu elicopterul din zona Muntelui Moraru (Bușteni)

Salvamontiștii prahoveni, sprijiniți de un elicopter SMURD, au intervenit în această dimineață, pentru trolierea a patru persoane conștiente, dar epuizate, aflate în perimetrul muntelui Moraru, din zona orașului Bușteni.
Pentru acordarea asistenței medicale și sprijinirea operațiunii de salvare, au fost alocate un echipaj de la Detașamentul de pompieri din Sinaia, o ambulanță SMURD pentru transport personal și victime multiple de la Detașamentul Câmpina, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul 2 Ploiești și un echipaj de prim ajutor al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.
Cei patru turiști aflați în dificultate au fost extrași în siguranță de către salvatori. La finalul intervenției, drumeții au fost evaluați medical de echipajele specializate, constatându-se că sunt în afara oricărui pericol.
ACTUALITATEacum 5 zileProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ANUNŢURIacum 7 zileMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
ACTUALITATEacum 3 zileNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)
ADMINISTRAŢIEacum 6 zile3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia
Dâmboviţaacum o săptămânăO mașină a ars ca o torță în sensul giratoriu de la Gulia. VIDEO



























