Connect with us

Giurgiu

Și-a incendiat casa din neglijență. Supravegheați focul aprins în curte!

Publicat

pe

Neglijența a costat-o scump pe o femeie din localitatea Pietrele, județul Giurgiu. Aceasta a lăsat nesupravegheat focul aprins în curte pentru arderea unor gunoaie, iar scânteile purtate de vânt au aprins anexele gospodărești și locuința. Flăcările au fost observate foarte târziu, însă, din fericire, femeia sit fiul acesteia au reușit sat iasă din casă și au cerut ajutor.

Pompierii ajunși la fața locului au constatat că incendiul se manifesta violent la întreaga locuință, fiind întreținut de vânt. Au ars acoperișul casei și al anexelor, pe o suprafață de aproximativ 50 mp, uși, mobilier, articole textile, materialul lemnos folosit la construcţia anexelor și s-au deteriorat pereții din paiantă, tavanele, dar și alte bunuri pe care familia le avea în două camere.


Pentru a preveni astfel de evenimente, trebuie respectate următoarele măsuri:

– arderea resturilor vegetale, a gunoaielor şi a altor materiale combustibile trebuie să se facă în locuri special amenajate, numai pe timp de zi și în condiţii meteorologice fără vânt;
– trebuie adoptate măsurile necesare pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
– arderea trebuie supravegheată în permanență, iar jarul să fie stins după terminarea activităţii;
– trebuie asigurate mijloacele şi materialele pentru stingerea eventualelor incendii, cât mai aproape de locul arderii;
– acoperirea focarelor cu pământ este interzisă.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Giurgiu

Tânăr de 18 ani s-a dat peste cap cu mașina, în județul Giurgiu

Publicat

pe

Accident rutier, azi-noapte, pe DJ 601, între localitățile Roata de Jos și Mârșa, județul Giurgiu. Un tânăr de 18 ani s-a dat peste cap cu mașina, el și probabil din cauza vitezei. Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest accident. Autoturismul a fost găsit răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile.

La fața locului au acționat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, și o ambulanță SMURD Videle (ISU Teleorman). Tânărul șofer a primit îngrijiri medicale de urgență, după care a fost transportat la spital.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Giurgiu

Foc pus intenționat s-a extins pe opt hectare. Pompierii au reușit să protejeze casele

Publicat

pe

Incendiu violent, ieri, după-amiază, în localitatea Dobreni, județul Giurgiu. Au ars vegetație uscată, lăstăriș, mărăciniș, deșeuri menajere, mase plastice și din carton, pe o suprafață de aproximativ opt hectare. Potrivit ISU Giurgiu, focul a fost pus intenționat.

Pompierii din Giurgiu și Bucuresti-Ilfov au acționat la fața locului cu cinci autospeciale de stingere. De asemenea, a fost solicitat în sprijin un buldoexcavator. Intervenția a fost una extrem de dificilă, din cauza vântului, cantității mari de materiale combustibile, accesului în zonă și a flăcărilor care au atins chiar și doi metri. Din fericire, chiar și în aceste condiții, pompierii au reușit să protejeze locuințele din apropiere.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite