Connect with us

ACTUALITATE

Instanța a anulat condamnarea fostului director Hidro Prahova și a retrimis dosarul la DNA

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ

Tribunalul Prahova a admis, astăzi – 26 aprilie 2021, cererea de revizuire formulată de Dumitru Pantea, fost director general al Hidro Prahova SA, şi a anulat sentinţa prin care acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită într-o cauză disjunsă din dosarul ‘Herţanu’ – scrie DC News.

De asemenea, magistraţii au respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 13.12.2017 în dosarul 229/P/2017 al DNA Ploieşti şi au dispus trimiterea cauzei către procuror în vederea continuării urmăririi penale. Decizia poate fi atacată cu apel.

Procurorii anticorupţie au reţinut în acordul de recunoaştere a vinovăţiei că, în perioada 5 iulie 2011 – 1 septembrie 2012, Dumitru Pantea ar fi primit suma totală de 50.400 lei, disimulată sub forma unor drepturi salariale plătite de o societate controlată de Gheorghe Boeru, în schimbul sprijinului acordat firmei administrate de acesta din urmă, pentru câştigarea, la o licitaţie, a unui contract cu Hidro Prahova SA de asistenţă tehnică pentru managementul proiectului, proiectare şi supervizare lucrări.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Parc fotovoltaic, inaugurat în orașul Titu. O investiție cu impact pe termen lung

Publicat

pe

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a participat astăzi, 19 iunie 2026, alături de reprezentanții administrației publice locale la inaugurarea parcului fotovoltaic Titu. Este vorba de o investiție privată importantă, realizată de compania Enery.

„Acest proiect demonstrează că Titu este un oraș atractiv și sigur pentru investitori, un loc în care administrația locală și mediul de afaceri pot colabora pentru dezvoltarea unor investiții serioase, cu impact pe termen lung”, a precizat primarul Laurențiu Costache.

Parcul fotovoltaic de la Titu are o capacitate instalată de 54 MW și reprezintă un pas important către dezvoltarea, modernizarea și utilizarea surselor de energie regenerabilă.

„Le mulțumesc reprezentanților Enery pentru încrederea acordată comunității noastre și pentru alegerea orașului Titu pentru realizarea acestei investiții. Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect! Îmi doresc ca această investiție să fie un semnal clar că Titu este deschis dezvoltării și pregătit să primească noi investitori care să contribuie la crearea de locuri de muncă, la creșterea economiei locale și la construirea unui viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a mai spus Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Elevii Școlii Dora Dalles, din Bucșani, în vizită la Parlamentul României

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a fost astăzi, 17 iunie 2026, gazdă pentru un grup de 55 de elevi și cadre didactice de la Școala „Dora Dalles” din Bucșani, județul Dâmbovița, care au vizitat Parlamentul României.

„În discuția cu elevii, i-am îndemnat să învețe, să își respecte profesorii, să fie perseverenți și să își urmeze visurile. Le-am spus că România are nevoie de tineri bine pregătiți, care să reușească în plan profesional prin muncă și seriozitate, iar mai târziu să se implice în viața publică și să contribuie la schimbarea în bine a comunităților lor și a țării noastre”, a precizat deputatul Aurelian Cotinescu.

Parlamentarul liberal a mulțumit pentru implicare și dedicarea cu care contribuie la educația noilor generații, primarului comunei Bucșani, Alin Suțoiu, profesorului Corina Sandu, directorului Școlii Gimnaziale din comună și inspectorului școlar Sorina Toma.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite