ACTUALITATE
Directorul AJOFM Călărași, trimis în judecată pentru luare de mită

Directorul Agenției Județeane pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Călărași a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Împreună cu acesta, a ajuns în fața magistraților judecători de la Tribunalul Călărași și o persoană fizică acuzată de complicitate la luare de mită
„În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În contextul implementării proiectului „SPO LOCAL DIRECT ACCESIBIL” (destinat persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă), în perioada iunie – iulie 2014, inculpatul Chirana Nicolae, în calitate de director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași (AJOFM Călărași), ar fi pretins, prin intermediul celeilalte inculpate, de la mai multe persoane participante la implementarea proiectului amintit anterior, un comision de 10% din venitul salarial, redus ulterior la 100 lei.
Banii respectivi ar fi fost pretinși de inculpat ca urmare a îndeplinirii unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, respectiv transmiterea către o societate comercială, partener de proiect cu A.J.O.F.M. Călărași, a propunerii de angajare a persoanelor respective în cadrul implementării proiectului menționat mai sus.
În prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv: 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea pe o perioadă de 2 ani și 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii”, se precizează într-un comunicat transmis de DNA.
ACTUALITATE
Nuclearelectrica și Universitatea Valahia înființează programul de masterat „Tehnologii avansate pentru industria nucleară”

Nuclearelectrica și Universitatea Valahia din Târgoviște au înființat, în cadrul domeniului de studii universitare de masterat inginerie energetică, programul de masterat „Tehnologii avansate pentru industria nucleară”, care va fi disponibil începând cu anul universitar 2026‑2027.
„Programul de masterat are 120 de credite transferabile și va fi cu predare în limba engleză. Obiectivul înființării acestui program de masterat este valorificarea oportunității de dezvoltare a specialiștilor în tehnologii nucleare avansate pentru industria nucleară, reactoare modulare mici, practic implementarea concretă a unei oportunități educaționale, care să conducă la formarea generației de specialiști în tehnologii avansate, capabilă să susțină, prin specializare aplicată, pe termen mediu și lung, implementarea și operarea acestor tehnologii.
Dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici de la Doicești creează cadrul pentru formarea de noi specialiști în energetică nucleară la nivel național, permițând, astfel, poziționarea avantajoasă a României, într-un domeniu de interes major la nivel european și internațional – atingerea de economii de scală în utilizarea tehnologiilor nucleare avansate cu scop comercial”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
ACTUALITATE
Publicul are acces la competiția de descarcerare și prim-ajutor calificat organizată la Târgoviște

Săptămâna viitoare, în perioada 21–23 aprilie 2026, se va organiza la Târgoviște, la Dâmbovița Mall, faza zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, în organizarea ISU Dâmbovița.
Evenimentul reunește loturi reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență din mai multe județe și vizează evaluarea și perfecționarea deprinderilor specifice intervenției în cazul accidentelor rutiere, precum și consolidarea capacității de acordare a primului ajutor calificat. Practic, se urmărește dezvoltarea și menținerea unui nivel ridicat de pregătire profesională a echipajelor operative, prin parcurgerea unor probe practice care simulează situații cât mai apropiate de realitatea din teren – se precizează într-un comunicat de presă transmis de ISU Dâmboviţa.
„Desfășurarea acestei etape zonale în județul Dâmbovița evidențiază importanța pregătirii continue a salvatorilor și promovarea misiunilor specifice din domeniul gestionării situațiilor de urgență.
Sub umbrela Human First Program, Renault este partener al acestui concurs, susținând formarea pompierilor pentru intervenții rapide și eficiente în situațiile care impun descarcerarea, ca parte a angajamentului global al Renault de a reduce numărul și gravitatea accidentelor rutiere și de a îmbunătăți siguranța tuturor participanților la trafic.
Cu pompierii, Renault are un parteneriat la nivel global, dar și în România – parteneri ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din 2016 pentru Concursul Național de Descarcerare și, din acest an, susținători și ai unor etape județene. În cadrul etapei zonale din Dâmbovița, Renault pune la dispoziție 16 vehicule necesare pentru desfășurarea probelor din concurs.
Siguranța rutieră nu este legată doar de dotările mașinilor și de șoferii ce participă la trafic, ci și de modul în care salvatorii știu să intervină pe vehiculele care sunt din ce în ce mai complexe, exersând diferite tipuri de intervenții mai ales pe modele de nouă generație care prezintă particularități ce țin de tehnologie, tipuri de motorizări, materiale și caroserii”, precizează ISU Dâmboviţa.
Programul competiției deschis publicului este următorul:
Miercuri, 22 aprilie 2026
– 09:00–09:30 – festivitatea de deschidere
– 09:30–16:00 – probe de concurs
Joi, 23 aprilie 2026
– 08:00–14:00 – probe de concurs
– 14:00–15:00 – festivitatea de premiere
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu la ISU Dâmboviţa. S-a stins din viață Lt. col. Ionuț Mihai Muscăloiu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum o săptămânăA murit un mare DASCĂL al școlilor din nordul județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgovișteanul Dan Neculăescu, propus ambasador al României în Statele Unite ale Americii!
ACTUALITATEacum 6 zileHotel Peștera Wellness & Spa, în topurile naționale ale calității și profesionalismului
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileGata cu semaforul! S-a redeschis circulația pe podul de la Pucioasa, de pe DN71, Târgoviște – Sinaia
ACTUALITATEacum 7 zileSacrificiul din spatele performanței: Drumul spre podiumul național la Geografie
Dâmboviţaacum o săptămânăAntrenorul Ilie Poenaru și-a încheiat contractul cu Chindia după înfrângerea din meciul cu FC Bihor
ACTUALITATEacum o săptămânăPolițist din Titu, eroul zilei de 9 aprilie 2026. A salvat o bătrână din locuința cuprinsă de foc























