Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Consilierul județean Ionuț Lăscaie dezvăluie ilegalități din Primăria Lungulețu

Publicat

pe

Ionuţ Lăscaie, înainte de a fi consilier judeţean din partea PSD, a candidat la alegerile locale pentru funcţia de primar al comunei Lunguleţu. Nu a fost să fie! Cum spun unii după consumarea unui astfel de scrutin, au fost jocuri, înţelegeri, trădări, şi la suprafaţă şi în subteran.

Postul de primar al localităţii Lunguleţu a fost câştigat de reprezentantul PNL, un om de afaceri local, care, spune acum cu năduf Ionuţ Lăscaie, în timp ce tot adună la documente şi dovezi pentru a-și argumenta susţinerile, nu se pricepe deloc la administraţie. Ba chiar a iscat o adevărată furtună în localitatea cultivatorilor de varză şi cartofi.

A mărturisit consilierul judeţean social-democrat că, la Lunguleţu, s-a întâmplat ceva fără precedent în Dâmboviţa ultimilor ani. Actualul edil, probabil din dorința de a avea propria echipă liberală în Primărie, ar fi concediat, în decursul celor câteva luni ce s-au scurs de la alegerile locale din 27 septembrie anul trecut, 11 angajaţi din cadrul administraţiei publice locale. Şi, culmea, nu am auzit ca mai marii Prefecturii să fi luat vreo poziţie împotriva unui asemenea cutremur în administraţie! Corb la corb nu-și scoate ochii – ar zice unii! Asta fiindcă şi prefectul şi primarul provin din aceeaşi găoace politică cu pufi galbeni liberali.

Susţine fostul candidat social-democrat pentru funcţia de primar al Lunguleţului că bugetul localităţii a fost aprobat ilegal şi că aleşii PSD or să conteste acest lucru în următoarele zile.

„Vă spun şi de ce. Aprobarea bugetului s-a făcut în cadrul unei şedinţe extraordinare şi nu am înţeles de ce. Care a fost forţa majoră pentru care s-a întâmplat acest lucru? Şi ceea ce este mai grav, un consilier local PNL a votat bugetul comunei neavând dreptul să voteze, neîndeplinind calitatea de ales întrucât nu a îndeplinit procedura legală de validare. De acest aspect nu a ţinut cont nici secretarul Primăriei”, a precizat Ionuţ Lăscaie.

Consilierul judeţean acuză faptul că un referent care nu deţine nicio funcţie publică în cadrul Primăriei Lunguleţu, adică nu este funcţionar, ci doar personal contractual, ar fi semnat în locul contabilului şef documentele privitoare la bugetul localităţii.

„Ceea ce se întâmplă în administraţia publică de la Lunguleţu eu unul am crezut că este o glumă. Cred că filmul „Las Fierbinţi sau Primăria din Las Fierbinţi este cu zece clase mai sus decât Primăria de la Lunguleţu”, a mărturisit, public, preşedintele PSD Lunguleţu, care a promis că va ieşi public cu alte dezvăluiri despre ceea ce se întâmplă în comuna verzei şi a cartofului.

Este la modă acum ca primarii de comună să-şi tragă consilieri personali. Au aşa de multă treabă încât nu are cine le căra pixul şi mapa! Nu a făcut rabat de la acest nou curent nici primarul de la Lunguleţu. Ne spune Ionuţ Lăscaie că edilul şi-ar fi angajat, evident pe bani publici, un conslier personal de prin Botoşani.

„Nu l-am văzut nicodată, dar şi-a luat salariul. Statul de plată a fost semnat. Noi ştim de unde a apărut acel consilier personal, domnul Barna îl cheamă. Este un fost angajat al domnului Duvalmă de la PNL”.

Şi a povestit multe Ionuţ Lăscaie despre întâmplăriile legale sau mai puţin legale de prin administraţia de la Lunguleţu pe care a spus că nu are de gând să le lase aşa. Dar ar mai fi ceva tare care ne-a uimit şi pe noi, respectiv cum este alcătuit la Lunguleţu un convocator de şedinţă a Consiliului Local şi în ce mod ciudat şi poate ilogic este expusă ordinea de zi. A fost ceva nu pe vorbe, ci cu documentul în mână.

Nu comentăm prea mult că nu avem de ce. Prezentăm mai jos, în facsimil, mândreţe de convocator. Să îl vadă şi juriştii Prefecturii, dacă nu l-au văzut, şi să-şi dea cu părerea. În rest, despre Lunguleţu vom mai auzi. Acolo sunt oameni destoinici, gospodari, chiar dacă, din ceea ce reiese din spusele lui Ionuţ Lăscaie, la Primărie e jale!

Deputatul Radu Popa, pe tema situaţiei de la Lunguleţu, a transmis un avertisment.

„Dacă se va întâmpla ca în Consiliul Local respectivul consilier să fi votat fără să aibă jurământul depus, vă anunţ că voi depune plângere penală împotriva secretarului comunei Lunguleţu pentru neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Trebuie să înţeleagă şi băieţii ăştia de la PNL și de la USR PLUS, coaliţia asta de centru-noapte, că PSD este cel mai mare partid şi nu te poţi juca cu PSD.

Domnul prefect trebuie să iasă din atitudinea asta boemă de luni până vineri şi să se apuce de treabă. Subprefecta de la USR, care era cu dreptatea în gură în campania electorală, trebuie să aplice legea acum, să facă dreptate şi la Lunguleţu. Că dreptatea este şi pentru USR şi pentru PNL, nu numai pentru PSD! Legea este pentru toţi. Nu vom tolera astfel de comportamente”, a spus Radu Popa.

Parlamentarul l-a dat ca exemplu pe fostul lider PSD, Liviu Dragnea, care este la închisoare pentru că a angajat două secretare.

„Dacă domnul primar de la Lunguleţu şi-a angajat un consilier personal care nu vine la muncă trebuie să se ducă după Liviu Dragnea. Le spun eu clar, ca să înţeleagă”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Contract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița

Publicat

pe

Primăria Găești va moderniza integral zonele Cuza Vodă și Unirii din cartierul de blocuri. Cele două proiecte, în valoare de aproape 15 milioane de lei, vor fi implementate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) derulat cu succes, de 6 ani, de Consiliul Județean Dâmboviţa. Contractele de asociere au fost semnate astăzi, 3 noiembrie 2026. De precizat că este prima dată în 6 ani când administrația de la Găești accesează fonduri PJDL. Și asta se datorează faptului că, din decembrie 2025, orașul este condus de Alexandru Iorga. Fostul primar, Grigore Gheorghe, din orgoliu politic, nu s-a arătat niciodată interesat să intre în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa.

Revenind la investițiile ce vor fi realizate la Găești, prin PJDL, ne-a spus primarul Alexandru Iorga că cele două proiecte rezolvă probleme mai vechi ale comunității. Mai precis, este vorba despre o modernizare completă a zonei de blocuri: carosabil, parcări, trotuare, alei și spații verzi. La finalul lucrărilor, cartierul va fi mai bine organizat, mai sigur și mai plăcut.

„Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.

Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează!

Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții”, este mesajul transmis de primarul Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite