ACTUALITATE
O nouă expoziție „Comori în obiectiv”, la Curtea Domnească din Târgoviște

În perioada mai-iunie 2021, vizitatorii Curții Domnești din Târgoviște au posibilitatea să descopere, în clădirea Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești, o nouă expoziție „Comori în obiectiv”, intitulată ” Proiectul unui turn medieval”. Sunt aduse în atenția publicului descoperiri arheologice notabile în privința habitatului medieval târgoviștean.
„Ineditul constă în identificarea, pe cale arheologică, a unui complex ecleziastic medieval, necunoscut până astăzi, deci fără mențiuni documentare care să-i semnaleze prezența.
Piesele selectate pentru expunere au fost încadrate cronologic, în intervalul secolelor XVI-XVII și sunt reprezentative pentru a ilustra contextul arheologic: o cărămidă inscripționată cu planul unei clădiri și un lacrimariu, ambele descoperite în anul 2020, în punctul Calea Domnească, nr. 192, în imediata vecinătate a fostei Curți Domnești de la Târgoviște.

Deosebirea față de o cărămidă obișnuită, găsită deseori într-o săpătură arheologică medievală, constă în prezența pe una din fețe a unor incizii ce indică planul unei clădiri.Funcția religioasă atribuită acestei schițe, dincolo de aspectul insuflat la prima vedere, este susținută și de numeroasele morminte identificate în spațiul cercetat, aproximativ 25 de gropi de înhumație. Prezența planului schițat pe cărămidă îl atribuim unui turn clopotniță, cel mai probabil, ridicat ulterior, ca parte a unui cimitir medieval. Prăbușirea acestuia a fost surprinsă in situ, iar imagini ale acestui dezastru sunt redate în filmul care însoțește cadrul expozițional.
Al doilea obiect ales pentru expunere este un vas din sticlă care face parte din categoria Lacrimarium, Balsamarium sau Olfactoriolum, cunoscut și ca Unguentarium. O întrebuințare a fost cea de vas liturgic, utilizat în ceremonialul religios, la înmormântări sau pus în legătură cu edificarea lăcașelor de cult. Unele sunt de proveniență occidentală – atelierele de la Murano, de exemplu. Altele, însă, pot proveni de la ateliere locale, Matei Basarab având o sticlărie la mică distanță de capitala Târgoviște”, se precizează într-un comunicat remis de Complexul Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște.
ACTUALITATE
Vicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu a fost plasat în arest preventiv la domiciliu

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală l-au reținut, la data de 1 octombrie 2026, pe Alexandru Munteanu, vicepreședinte USR Dâmbovița, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de comercializarea, importarea, exportarea, vânzarea, cumpărarea, transferarea, tranzitarea sau transportarea de bunuri, precum şi furnizarea de servicii de brokeraj, de asistenţă tehnică sau de alte servicii legate de aceste bunuri, dacă interzicerea sau restricţionarea comportamentului respectiv constituie o sancţiune internaţională a Uniunii Europene, în formă continuată.
Consilierul local târgoviștean USR, împreună cu celelaltă persoană implicată în afacere, au fost prezentați ulterior în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
Din ancheta efectuată de DIICOT – Structura Centrală, a reieșit faptul că, în perioada decembrie 2025 – septembrie 2026, cei doi inculpați, „în calitate de administrator și director general al unei societăți comerciale, respectiv de fost director comercial, au coordonat și au participat la operațiunile de comercializare și transfer a utilajului industrial VL40 (utilaj cu dublă utilizare), către destinatari intermediari, printre care societăți paravan din Germania și Kazahstan, beneficiarul final fiind o entitate din Belarus, membră a unui holding cu sediul în regiunea Minsk, aflată sub sancțiuni la nivelul UE, conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/300). Astfel, aceștia au inițiat operațiunea de transfer a utilajului VL40 și au continuat demersurile privind livrarea lui, deși anterior autoritățile competente din cadrul Ministerul Afacerilor Externe respinseseră solicitările de autorizare a exporturilor, inclusiv ca urmare a existenței riscului ca produsele să ajungă la un alt utilizator final decât cel declarat”, se precizează în comunicatul transmis de DIICOT.
ACTUALITATE
„Cununa Nucetului” a strălucit pe scena Festivalului de Folclor din Malaga, Spania!

Încă o reușită în plan al imaginii și dezvoltării artistice pentru copiii și adolescenții care alcătuiesc Grupul Folcloric „Cununa Nucetului”, județul Dâmbovița. Micii dansatori au participat în aceste zile la Festivalul folcloric „Rapsodia de Toamnă” desfășurat în Malaga, Spania.
Dansatorii din Nucet au fost răsplătiți cu ropote de aplauze de spectatorii spanioli și de românii care trăiesc pe meleagurile iberice. La fel au fost întâmpinați și membrii Ansamblului „Florile Chindiei” din Târgoviște, cel de-al doilea grup care a reprezentat județul Dâmbovița la Festivalul de la Malaga.
De precizat că acest eveniment artistic a adus pe scenă dansatori și interpreți de folclor din România și din toate comunitățile românești din Spania. Festivalul, aflat la prima ediție, a fost organizat de Departamentul Românilor de Pretutindeni, evident, cu sprijinul unor sponsori generoși și iubitori de cultură și folclor.

Dâmboviţaacum 4 zileSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
Dâmboviţaacum 6 zileBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum 2 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
ACTUALITATEacum 6 zileDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Găești va monta panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei pentru toate instituțiile publice din subordine
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMalu cu Flori se dezvoltă frumos, în ciuda resurselor financiare puține și a blocajelor de la Guvern
ACTUALITATEacum 3 zile500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum 4 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală


























