Connect with us

ACTUALITATE

Niciun caz Covid în Pucioasa de mai multe zile. Mesajul primarului Constantin Ana

Publicat

pe

Cu 30% din populație vaccinată anti-COVID, orașul Pucioasa ocupă primul loc în județul Dâmbovița – spune primarul Constantin Ana. De asemenea, sunt câteva zile de când în Pucioasa nu s-a mai înregistrat niciun caz de infectare cu noul coronavirus.

„Legătura este simplă, vizibilă! Continuăm pe aceeași direcție, pentru că suntem pe drumul cel bun! La Pucioasa avem două centre de vaccinare: unul al Spitalului Orășenesc Pucioasa și un al doilea centru de vaccinare, organizat de către Primărie, ambele funcționând în Ambulatoriul (Policlinica) Spitalului, deschise între orele 08:00-20:00.

Pentru primul centru, cel al spitalului, ce dispune doar de vaccin Pfizer, aveți opțiunea de a vă programa prin platforma națională ROVACCINARE. În cazul celui de-al doilea centru, vaccinarea se poate face astazi FARĂ PROGRAMARE în platformă și puteți opta pentru produsele celor de la Pfizer sau AstraZeneca. De asemenea, puteți alege vaccinul Johnson&Johnson, disponibil la medicii de familie.

Așadar, trebuie doar să vă doriți să fiți parte la acest proces! Variante există! Alegeți opțiunea pe care o considerați potrivită! Speranța este aceeași: să depășim această perioadă grea, care ne-a încercat pe toți. Să revenim la viață!”, este masajul primarului Constantin Ana către locuitorii orașului.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Start înscrieri la Forumul Fondurilor și Finanțărilor pentru IMM-uri organizat de Camera de Comerț Dâmboviţa

Publicat

pe

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a dat start înscrierile la Forumul Fondurilor și Finanțărilor pentru IMM-uri, eveniment pe care îl organizează în data de 24 septembrie 2026, între orele 09:00-16:30, la Centrul Internațional de Conferințe al Universității Valahia din Târgoviște

Formularul de participare poate fi accesat la următorul link: https://forms.gle/ECYa8Vy8xbVwyPHUA

Tarif redus până la 15 septembrie: 250 lei + TVA (valabil și pentru membrii CCIA Dâmbovița). După această dată, 300 lei + TVA. Tariful include accesul la toate panelurile, mapa evenimentului, coffee break și prânzul de lucru.

Nu rata! Nume importante în domeniul finanțărilor și al datelor despre mediul de afaceri vin la Târgoviște cu informație aplicată.

Informații suplimentare puteți obține la adresa de e-mail ibfo@cciadb.ro sau la numărul de telefon 0245.210.318.

Reclama

Partenerii Camerei de Comerț Dâmboviţa care susțin Forumul și care vor avea intervenții în cadrul programului:

  • fonduri-structurale.ro – portalul de referință pentru informații despre finanțările europene în România.
  • Termene.ro – date și analize despre mediul de afaceri românesc
  • ATS – Advsndec Technology Systems, infuzia inovării în mediul de afaceri: oportunități, riscuri, decizii.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Festival de rock la Pitești. Vino să-i susții pe tinerii artiști! Intrarea este liberă

Publicat

pe

În acest weekend, are loc la Pitești cea de-a V-a ediție a RebelX Young Rock Festival, eveniment dedicat muzicii rock și promovării tinerelor formații. Concertele se țin la Teatrul de Vară din Parcul Ștrand și încep la ora 17:00. Intrarea este liberă.

10 trupe. Două zile de concerte. O scenă dedicată tinerei generații

RebelX Young Rock Festival susține și promovează trupele rock formate din adolescenți și tineri, oferindu-le oportunitatea de a cânta în fața publicului și de a-și face cunoscută muzica. Festivalul contribuie la promovarea talentului și creativității tinerei generații și la dezvoltarea scenei rock.

VINERI, 11 septembrie: E-An-Na • Fittonia • Athoris • Toxic Decay • Sonic Overload

SÂMBĂTĂ, 12 septembrie: HVNDS • Doomsday Astronaut • Artois • Mizantrop • Sorrowsight

Reclama

Organizator: Asociația „La Pietre”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Județean Argeș.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite