ACTUALITATE
Percheziții la Primăria Ciorani, într-un dosar penal privind fraudarea alegerilor

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Prahova, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, au efectuat astăzi percheziții la sediului Primăriei Ciorani, la locuința edilului Marin Voicu, ales în septembrie 2020, dar și în mai multe locații din comună și din municipiul Ploiești.
Magistrații cercetează o posibilă fraudare a rezultatului alegerilor locale consumată chiar în ziua votului.
Totul a pornit în luna martie 2021,când, printr-un comunicat, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria din Mizil anunțau că sunt demarate cercetările într-o cauză privind sustragerea buletinelor de vot de la scrutinul electoral din septembrie, 2020, în comuna Ciorani.
Sacii cu buletinele de vot care ar fi fost furați de o persoană pe 8 februarie se aflau depozitați în arhiva Judecătoriei Mizil, care funcţionează într-o clădire proprietate a Primăriei Mizil.
Procurorii au fost sesizați despre această posibilă fraudare a alegerilor locale de la Ciorani pe 23 februarie. Ancheta declanșată vizează săvârşirea infracțiunilor de violare a sediului profesional şi sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară.
ACTUALITATE
Două distincții pentru Hotel Peștera Wellness & Spa la Gala „HORECA Women Awards” 2026

Performanțele obținute de Hotel Peștera Wellness & Spa din Stațiunea turistică de interes național Peștera – Padina, din Munții Bucegi, nu s-au încheiat și, cu siguranță, nu se vor încheia curând. Continuă atâta timp cât în această unitate de elită a turismului românesc există inovație, servicii de calitate și personal bine pregătit în ceea ce reprezintă arta ospitalității.
După cum a precizat antreprenorul Valentin Calcan, la o ceașcă de cafea, ca martoră a istoriei acestui complex hotelier de excelență, povestea acestei locații montane și a obiectivului turistic, acum de cinci stele și cotat la nivel de excelență de entități internaționale în domeniul ospitalității, a început în anul 1923 și merge mai departe. Întregul amplasament a trecut prin generații, reconstrucții și transformări, devenind, peste ani, punctul de plecare pentru noul Hotel Peștera Wellness & Spa de 5 stele, o adevărată perlă a turismului românesc.
Alte momente de mândrie pentru Hotel Peștera Wellness & Spa, pentru antreprenori și pentru întregul personalul care îl deservește s-au consumat de curând. În cadrul Galei 2026 „HORECA Women Awards” 2026, eveniment dedicat femeilor care contribuie din plin la dezvoltarea industriei ospitalității din România, Hotel Peștera Wellness & SPA a fost recompensat cu premii valoroase.
Dana Calcan, co-owner Hotel Peștera Wellness & Spa, a fost finalistă la categoria Best Entrepreneur Hotel & Hospitality Executive, iar Oana Voicu, directorul general al Hotelului Peștera Wellness & Spa, a obținut Locul I la categoria RISING STAR – HOTEL & TURISM. Ne-a precizat președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița, Valentin Calcan, că este o recunoaștere a unui parcurs construit cu implicare, consecvență și pasiune pentru ospitalitate, dar și a unui leadership dedicat unei întregi echipe.
„Dana este unul dintre oamenii care au transformat visul unui hotel de munte într-un proiect de ospitalitate de 5 stele, construit cu pasiune, curaj și atenție pentru fiecare detaliu. Dana este finalistă la Horeca Women Awards Gala 2026, la categoria Best Entrepreneur Hotel & Hospitality Executive, alături de doamne importante din industria hotelieră din România.
Dincolo de nominalizare, eu știu cel mai bine câtă muncă, răbdare și cât suflet a pus, în toți acești ani, în noul proiect Hotel Peștera Wellness & Spa. Nu este antreprenor de prea mult timp. Doar de prin 1993, de când am început proiectul Alca Tricot – Fabrica de Tricotaje București. O fabrică ce, iată, și astăzi produce pentru marile case de modă din Europa. Când oamenii află că în Aviației încă avem o fabrică de tricotaje, se miră și, invariabil, ne întreabă: „De ce?” Pentru că, dincolo de profit, există pasiune. Există dragul pentru o afacere crescută de la zero și, mai ales, dragul pentru o echipă care ne este alături de ani și ani de zile. O pasiune care, de această dată, merge către Hotel Pestera Wellness & Spa. Către locul acela magic, la doi pași de Mănăstirea Peștera, unde Dana, pe la 4–5 ani, venea vara în vacanță la „unchiul Tudorică”, starețul mănăstirii.
De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, primul ei job de antreprenor a fost chiar acolo, în bisericuța veche, la vânzarea de lumânări. Era vânzătorul perfect: nu dădea niciodată rest! Astăzi mă bucur de nominalizarea ei. Și mă bucur că munca, pasiunea și sufletul pe care le pune în ceea ce face sunt văzute și apreciate și de alții.
Alături de ea, Oana Voicu, directorul general Hotel Peștera Wellness & Spa, a fost finalistă la categoria Rising Star – Hotel & Turism. Povestea Oanei este și povestea creșterii în interiorul unei echipe. S-a alăturat Hotelului Peștera în 2013, în ultimul an de masterat, iar după 13 ani conduce astăzi activitatea hotelului și o echipă care continuă să crească.
Două generații, două parcursuri diferite și aceeași pasiune pentru ospitalitate. Nominalizările lor ne bucură cu atât mai mult cu cât reprezintă o recunoaștere nu doar a unor performanțe individuale, ci și a oamenilor care, împreună, construiesc în fiecare zi povestea Hotel Peștera Wellness & Spa”, a fost mesajul transmis de omul de afaceri Valentin Calcan – președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița.
ACTUALITATE
Primar Dragodana, Gheorghe Sandu, mesaj către seniorii din comună

În această zi, în care sărbătorim Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice (Nota redacției: 1 octombrie), vă transmitem, dragi seniori din comuna Dragodana, un mare și din suflet VĂ MULȚUMIM!
Vă mulțumim pentru anii dăruiți familiei, muncii și comunității noastre! Vă mulțumim pentru sfaturi, încredere și susținere! Casele, străzile și școlile noastre poartă amprenta mâinilor dumneavoastră! Sunteți rădăcinile puternice ale comunității noastre din care crește tot ce e frumos și trainic.
Vă dorim sănătate, liniște și bucurii alături de cei dragi! La mulți ani, dragi seniori din comuna Dragodana!
Gheorghe Sandu – primarul comunei Dragodana
ACTUALITATEacum o săptămânăDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum o săptămânăRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Dâmboviţaacum 3 zileBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
Uncategorizedacum o săptămânăImportant pentru locuitorii orașului Găești! Se întâmplă la 1 octombrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăDumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident mortal în comuna Bucșani. A decedat un biciclist de 70 de ani
ACTUALITATEacum 3 zileDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune


























