SOCIAL
Doi bărbați au fost loviți de fulger pe un câmp din Teleorman

Doi bărbați, în vârstă de 43 și 49 de ani, au fost loviți de fulger, în această după-amiază, pe un câmp din apropierea Gălăteni, județul Teleorman. Cei doi efectuau au fost surprinși de furtună când efectuat lucrări agricole.
La fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD și SAJ, care le-au acordat îngrijiri medicale, apoi i-au transportat la Spitalul Orășenesc Videle. Bărbații prezentau arsuri la nivelul membrelor și toracelui, erau conștienți și cooperanți.
SOCIAL
Ultima tură alături de camarazi pentru pompierul Marius Florentin Mutu de la ISU Teleorman

Moment emoționant consumat, săptămâna aceasta, la Detașamentul de Pompieri din Alexandria. Plutonierul adjutand șef Marius Florentin Mutu, comandant de echipaj și conducător de autospeciale, și-a încheiat, marți-dimineață, ultima tură de serviciu. Începând cu data de 1 octombrie, Marius Florentin Mutu a trecut în rezervă, cu drept la pensie, după o carieră în care și-a câștigat, înainte de toate, respectul camarazilor alături de care a lucrat.
La finalul turei, colegii l-au așteptat pentru a mulțumi așa cum se cuvine unui coleg alături de care au împărțit ani de muncă, intervenții dificile și multe dintre momentele pe care numai oamenii care profesează o astfel de meserie le pot înțelege pe deplin. Au fost îmbrățișări, aplauze, emoții și, potrivit tradiției, sunetul autospecialelor de intervenție pe care, de-a lungul carierei, Marius le-a condus cu grijă și responsabilitate.

„Dincolo de experiența profesională, pentru colectivul Detașamentului de Pompieri Alexandria, Marius a fost unul dintre oamenii de bază ai subunității. Pentru mulți dintre colegi a fost „fratele mai mare” – omul al cărui sfat îl ascultai mai ales atunci când lucrurile deveneau dificile, pentru că știai că experiența lui, calmul și grija pentru echipaj te pot ajuta să treci cu bine peste orice situație.
Iar poate cea mai importantă parte a unei cariere precum a lui se vede în cei care rămân. Mulți dintre pompierii mai tineri au făcut primii pași în această meserie avându-l alături, au învățat de la el și au găsit în Marius colegul dispus să le arate, să le explice și să le transmită din experiența acumulată în ani de intervenții.
Plecarea sa reprezintă, fără îndoială, o pierdere pentru colectivul Detașamentului de Pompieri Alexandria, însă în urma lui rămân oameni pregătiți să ducă mai departe ceea ce au învățat. Și, până la urmă, aceasta este una dintre cele mai frumoase moșteniri pe care un pompier cu experiență o poate lăsa generațiilor care îi urmează.
Pentru cei tineri care privesc astăzi spre această profesie, astfel de oameni sunt dovada că meseria de pompier nu înseamnă doar intervenții, uniformă și autospeciale. Înseamnă o viață construită în jurul responsabilității față de ceilalți și o ștafetă pe care, la timpul potrivit, trebuie să ai cui să o încredințezi.
Îți mulțumim, Marius, pentru întreaga activitate, pentru profesionalism, pentru camaraderie și, mai ales, pentru omul care ai fost în mijlocul colegilor tăi! Îți dorim sănătate, liniște și cât mai multe bucurii alături de familie! Respect, camarade”, este mesajul transmis de Biroul de presă al ISU Teleorman.
Ialomiţa
Jandarmeria Ialomița, 650 de misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii din Ialomița vor desfășura, pe parcursul lunii octombrie, misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice la mai multe evenimente cu public numeros, care se vor organiza în județ, astfel:
- 4 octombrie: Ștafeta Veteranilor Invictus, ediția a XIII-a
- 9-14 octombrie: Târgul de Toamnă de la Fetești
- 10 octombrie: Festivalul culinar de la Casa Tudorii
În acest context, IJJ Ialomița le reamintește cetățenilor faptul că pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau prin apelarea numărul unic de urgență 112.
Pe parcursul lunii septembrie, Jandarmeria Ialomița a desfășurat 650 de misiuni de ordine publică, dintre care 67 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, religioase, cultural-artistice și proteste, 111 misiuni de intervenție la evenimente semnalate prin 112 sau prin alte mijloace și 472 de misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice. De asemenea, jandarmii din Ialomița au participat la 36 de acțiuni în cooperare cu alte instituții și au pus în aplicare 82 de mandate de aducere a unor persoane.
„În urma misiunilor executate, jandarmii ialomițeni au constatat 328 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 70.000 de lei. În perioada analizată, au fost constatate 50 de infracțiuni: 9 în mod independent, iar 41 în cooperare cu poliția”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
De precizat și faptul că, în luna septembrie 2026, jandarmii din Ialomița au desfășurat și 18 activități preventiv-informative în cadrul programelor ”Școala ta, în siguranță”, ”Spațiul public este al tuturor”, ”Invitație la fair-play”, la care au participat aproximativ 650 de persoane.
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Dâmboviţaacum 3 zileBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum o săptămânăDumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident mortal în comuna Bucșani. A decedat un biciclist de 70 de ani
ACTUALITATEacum 3 zileDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Găești va monta panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei pentru toate instituțiile publice din subordine
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileMalu cu Flori se dezvoltă frumos, în ciuda resurselor financiare puține și a blocajelor de la Guvern
ACTUALITATEacum 2 zileVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală


























