Connect with us

ACTUALITATE

21-22 iunie 2021, avertizare cod portocaliu de inundații inclusiv în județul Dâmbovița

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ

Având în vedere prognoza meteorologică pentru următoarele ore, hidrologii au actualizat avertizările de inundații, după cum urmează:

COD GALBEN

În intervalul 21.06.2021 ora 12:00 – 22.06.2021 ora 09:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Nӑsӑud), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni, Niraj (judeţele: Harghita şi Mureş), Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu, Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior, Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt (judeţele: Sibiu, Vâlcea, Argeş, Gorj, Olt şi Dolj).

În intervalul 21.06.2021 ora 12:00 – 22.06.2021 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Olt – bazin amonte S.H. Sebeş Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Olt, Argeş şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzӑu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Braşov, Covasna, Buzӑu şi Prahova), Rm. Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Siret – sector aval confluenţӑ cu râul Trotuş, Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava (judeţele: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Oroftiana (judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).

COD PORTOCALIU

În intervalul 21.06.2021 ora 12:00 – 22.06.2021 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Olt – bazin amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz – amonte S.H. Sebeş Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Buzӑu şi Ialomiţa), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Braşov, Covasna, Buzӑu şi Prahova), Rm. Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Rm. Sӑrat (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).

Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Covasna, Bacӑu, Vrancea, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Galaţi.

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Mircea Lazăr este noul președinte al Rotary Club Târgoviște

Publicat

pe

Democrația și alternanța la conducere fac parte din normalitate în Rotary Club Târgoviște. Fiecare membru al acestei asociații dedicate comunității are posibilitatea să o reprezinte, să își transpună în practică ideile și inovațiile în materie de solidaritate, de umanism și spirit civic.

Aseară, la Sala de conferințe a Universității Valahia din Târgoviște, renumitul corp K cum este cunoscut de toată lumea, a avut loc ceremonia de schimbare de mandat la Rotary Club Târgoviște.

Marin Ghionoiu, care a coordonat asociația în perioada 2021-2022, a predat ștafeta colegului său Mircea Lazăr. La eveniment au fost prezenți toți membrii Rotary Club Târgoviște. Cu acest prilej s-a conturat și o parte a viitoarelor acțiuni pe care le vor întreprinde reprezentanții asociației.

A mai participat la această manifestare, din partea Districtului România și Republica Moldova, asistentul guvernator Raluca Anghelache.

De precizat că în anul rotarian 2021-2022 scurs sub mandatul președintelui Marin Ghionoiu au fost duse la capăt, cu succes deplin, o serie de acțiuni în folosul comunității, al unor entități sociale. Numim aici competiția de natație „Contratimp” desfășurată la Bazinul Olimpic din Târgoviște, proiectul „Punți peste ape” realizat împreună cu Salvamont Dâmbovița în perimetrul Cheile Zanoagei, donarea de aparatură medicală și mobilier pentru Secția Chirurgie a Spitalului Județean din Târgoviște, dotarea cabinetului de muzică al Colegiului Național Ienachiță Văcărescu, oferirea de ajutor umanitar pentru refugiații ucraineni, sponsorizări ale clubului de robotică, marșul pentru sănătate, derulat sub egida „Promenada Inimilor” etc.

Pentru meritele sale deosebite, Marin Ghionoiu a primit diploma Paul Harris. Înalta distincție poartă semnătura celor care conduc Rotary la nivel internațional.

Copleșit de emoții, noul președinte al Club Rotary Târgoviște a spus că, în scurtul său mandat, își propune în primul rând să acționeze pentru consolidarea echipei și întărirea coeziunii membrilor, pe implicarea cât mai multor persoane din afara clubului în activitățile și proiectele ce vor fi derulate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

ACTUALITATE

Comunicat important cu privire la autorizațiile integrate de mediu

Publicat

pe

de

Având în vedere că, în data de 08.06.2022, a expirat termenul de 90 de zile de la data încetării stării de alertă (08.03.2022), conform art. 4. alin 5 din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița reamintește titularilor / deținătorilor de autorizații de mediu / autorizații integrate de mediu, despre reglementările Ordinului 1150 din 27 mai 2020 privind aprobarea Procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu:

Art. 5, alin (4)
Termenul în care titularul activității solicită aplicarea vizei anuale este de maximum 90 de zile și de minimum 60 de zile înainte de ziua și luna corespunzătoare zilei și lunii în care a fost emisă autorizația pe care acesta o deține. În cazul în care autorizația pe care acesta o deține a fost revizuită, termenul de 60 de zile se va calcula în funcție de ziua și luna în care a fost emisă autorizația inițială.

Precizăm că pentru solicitarea de aplicare a vizei anuale se percepe un tarif în cuantum de 100 lei pentru autorizațiile de mediu și 300 lei pentru autorizațiile integrate de mediu.

Pe site-ul oficial al instituției, http://apmdb.anpm.ro/, se regăsesc următoarele documente de interes pentru operatorii economici din județ:

– Ordin 1150/27.05.2020 privind aprobarea Procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu;

– Procedură din 27 mai 2020 de aplicare a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu;

– Cerere viza anuala conform OM 1150/2020;

– Declarație pe proprie răspundere conform OM 1150/2020.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

PUBLICITATE

 

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT