ADMINISTRAŢIE
Primăria Voinești a redat satului Oncești o fântână construită în 1890

Gabriel Dănuț Sandu, primarul comunei Voinești, este unul dintre puținii edili din județ care știe să îmbine într-un mod armonios, echilibrat, trecutul cu prezentul, utilul cu plăcutul, nevoia de a etala vestigiile istorice, elementele ce țin de identitate, de tradiție, cu natura gospodarului locului, cu trăirile și năzuințele sale.
Așa au fost readuse la lumină, regătite, vânele de apă pură, limpede și dătătoare de viață care curg la rădăcinile acestui șirag de așezări. S-a gândit bine primarul Gabriel Dănuț Sandu să redea rostul și frumusețea de odinioară fântânilor din comuna Voinești, uitate de oameni, devenite legendă, doar motivații sensibile de depănarea unor amintiri! Prima fântână a fost refăcută de Primărie și reamenajată estetic, anul trecut. Este vorba de cea de la Voinești, din zona Morii. Izvorul acesteia fusese captat în anul 1880.
Ieri, când toți creștinii ortodocși au sărbătorit Pogorârea Sfântul Duh, s-a săvârșit slujba de sfințire a unei alte fântâni cu ani de istorie în spate, cea din satul Oncești, săpată de oamenii locului în 1890. De refacerea și restaurarea acestui izvor dătător de viață s-a ocupat tot administrația locală a comunei Voinești. De fapt, cei doi edili, primarul Gabriel Dănuț Sandu și viceprimarul Claudiu Popa, și-au propus să restaureze toate fântânile cu ecou istoric din localitate. A spus Gabriel Dănuț Sandu că aceasta este o îndatorire de suflet, o misiune nobilă de a reda comunității, oamenilor, izvoarele de apă, aceste filoane ale trecutului și perenității pe aceste meleaguri.

Evenimentul de ieri de la Oncești s-a consumat în prezența a zeci de localnici, tineri și bătrâni, veniți special pentru a participa la sfințirea fântânii de pe strada Bisericii. Cei mai tineri pentru a trăi și înoda emoția retrezirii trecutului pe care acum îl pricep mai bine cu mersul curat spre un viitor cu împliniri, iar cei în vârstă pentru a rememora, pentru a-și reîmprospăta amintirile despre obște și elementele care au ținut-o unită și prosperă, pentru a fi martori sinceri ai reașezării lucrurilor în normalitatea firească.
Slujba de sfințire a fost oficiată de 10 preoți, după toate canoanele, obiceiurile și tradițiile locului. Și, ca o dovadă a legăturii curate dintre trecut, prezent și viitor, panglica inaugurală a fost tăiată de doi bătrâni de 90 de ani și o fetiță de numai 5 ani.

ADMINISTRAŢIE
Primăria Pietrari pregătește licitația publică pentru proiectul privind construirea unui centru de sănătate

Primăria Pietrari va lansa, imediat ce Grupul de Acțiune Locală „Valea Ialomiței” va deconta factura în valoare de circa 310.000 lei pentru achiziția unui tractor nou pentru activitățile de gospodărire comunală și întreținere a domeniului public, va lansa licitația publică în vederea construirii de la zero a unui centru de sănătate.
Proiectul, în valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei, va fi implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa (50% – 50%). Vorbim despre o unitate medicală la standarde europene, care va fi edificată în centrul comunei, pe terenul disponibil în fața centrului de informare turistică. Ne-a informat primarul Cornel Coman că lucrările propriu-zise ar putea demara în anul 2027.
ADMINISTRAŢIE
Sălile de jocuri de noroc vor dispărea rând pe rând din orașul Pucioasa

Jocurile de noroc vor dispărea rând pe rând din orașul Pucioasa, județul Dâmbovița. Potrivit hotărârii adoptate în cadrul Consiliului Local, firmele care activează în acest domeniu își vor putea continua activitatea doar până când le va expira autorizația de funcționare în vigoare. După acel moment, sălile de jocuri de noroc vor fi interzise pe teritoriul orașului Pucioasa. Excepție fac doar jocurile LOTO, pentru are statul român a acordat licență exclusiv Companiei Naționale Loteria Română. În cazul acestor agenții, taxa a fost majorată de la 250 lei/mp la 500 lei/mp.
„Am considerat de multă vreme că drogul secolului îl reprezintă aceste păcănele, aceste jocuri pe care le-am avut și ne-au stricat copiii și chiar părinții și bunicii. Am așteptat de multă vreme să putem da această decizie. Noi am urmat absolut toate etapele. Și transparență decizională, cu tot ceea ce era de făcut.
Rezumatul este simplu. Ei or să mai funcționeze atâta timp cât mai au actualul acord de funcționare, pentru că, respectând legislația în vigoare, trebuie să îi lași atâta timp cât există acordul. Mai departe, mi se pare că este un semn de normalitate și de vindecare a societății românești.
Loteria Română deja ne-a anunțat că ne va acționa în instanță pentru faptul că am dublat taxa, de la 250 la 500 de lei per metru pătrat. Din punctul meu de vedere, jocurile de noroc ar fi trebuit impozitate la 90%, nu la procentele actuale”, a explicat primarul Constantin Ana, în cadrul ședinței Consiliului Local Orășenesc Pucioasa.
ACTUALITATEacum o săptămânăAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o săptămânăDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum o săptămânăRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Uncategorizedacum o săptămânăImportant pentru locuitorii orașului Găești! Se întâmplă la 1 octombrie 2026
Dâmboviţaacum o ziBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum o săptămânăValea Lungă. Bătrân dispărut de acasă, găsit în pădure cu ajutorul câinelui de urmă Hada
ACTUALITATEacum o săptămânăDumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!



























