Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primăria Titu angajează inspector debutant Autoritate Tutelară și Asistență Socială

Publicat

pe

Primăria Titu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției de inspector, clasa I, grad profesional debutant din cadrul aparatului de specialitate al primarului orasului Titu, Compartiment Autoritate Tutelară și Asistență Socială.

Având în vedere prevederile art. 618 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, organizat în baza excepțiilor prevăzute de art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 vă înștiințăm cu privire la organizarea concursului de recrutare a functiei publice vacante de executie, pe perioadă nedeterminată:
– inspector, clasa I, grad profesional debutant ID 247094 din cadrul aparatului de specialitate al primarului orasului Titu, Compartiment Autoritate Tutelara si Asistenta Sociala -durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână; -Concursul se organizează la sediul primăriei oraşului Titu, judeţul Damboviţa. Proba scrisă va avea loc în data de 20.07.2021, orele 10 Interviul va avea loc în data de 22.07.2021, orele 13

CONDITII SPECIFICE:
-studii universitare de licenta absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta
-vechime in specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – nu este cazul;
-perioada de depunere a dosarelor la concurs este 18.06.2021-07.07.2021

Bibliografia, tematica, atribuţiile prevăzute în fişa postului, precum şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează pe site-ul primăriei oraşului Titu, judeţul Dâmboviţa , www.primariatitu.ro.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul primăriei oraşului Titu, judeţul Dâmboviţa.
Compartimentul Resurse Umane si la telefon 0245.651095, int.17, persoana de contact Amuza Angela.

Tematica/Bibliografia
Inspector ,clasa I,grad profesional debutant in cadrul Compartimentului Autoritate Tutelara si Asistenta Sociala

Tematica:
– reglementari privind functia publica;
– reglementari privind administratia publica;
– reglementari privind respectarea demnitatii umane, protectia drepturilor şi libertatilor fundamentale ale omului, prevenirea si combaterea incitarii la ura si discriminarea;
– reglementari privind resursele umane in administratia publica;
– reglementari privind asistenta sociala;
– reglementari privind venitul minim garantat
– reglementari privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
– reglementari privind protecția și promovarea drepturilor copilului
– Liberul acces la informaţiile de interes public

Bibliografia:
1. Constituţia României, republicată;
2. Partea a III a ,titlul V-capitolul I-IV,partea a V a , Titlul I şi II ale părţii a VI-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
5. Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, modificat si completat;
6. Hotararea de guvern nr. 50/2011 pentru aprobaea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr 416/2001 privind venitul minim venitul minim garantat Legea 292/2011 privind asistenta sociala;
7. Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, modificata si completata;
8. Hotararea nr. 38/2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei;
9. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
10.Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
11. Hotărârea nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap , cu modificările şi completările ulterioare;
12. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Găești digitalizează serviciile publice. Proiectul este implementat cu fonduri europene

Publicat

pe

Primăria Găești și unitățile de învățământ subordonate vor fi dotate cu echipamente moderne și un sistem informatic integrat – a anunțat edilul Alexandru Iorga. Proiectul de transformare digitală a serviciilor publice din Găești depășește 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile accesate de administrația locală.

Odată finalizată, investiția va asigura:
– acces mai ușor la informații și servicii publice;
– mai puține drumuri și documente pe hârtie;
– o comunicare mai eficientă cu cetățenii și firmele;
– gestionarea mai bună a documentelor și a operațiunilor financiare și fiscale;
– protejarea datelor și creșterea siguranței informatice.

„Știu că trăim vremuri complicate și că fiecare dintre dumneavoastră are griji, responsabilități și prea puțin timp de pierdut între ghișee. Tocmai de aceea, continuăm să căutăm finanțări care să aducă îmbunătățiri concrete în viața orașului nostru”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Cât privește școlile incluse în proiect, se va moderniza activitatea administrativă, pentru o mai bună organizare și gestionare a documentelor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Președintele CJ Dâmbovița răspunde acuzațiilor lansate de adversarii politici: USR Dâmbovița, mult zgomot, puține rezultate!

Publicat

pe

Liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a răspuns pertinent unor atacuri lansate de reprezentanții USR Dâmbovița, care, acum, când nu mai sunt la guvernare, perioadă tristă în care au dat peste cap viața socială și economică a României, s-au găsit să critice proiectele de infrastructură absolut necesare în procesul de dezvoltare a județului Dâmbovița.

„Când nu ai realizări concrete pentru Dâmbovița, încerci să acoperi lipsa lor prin atacuri politice și acuzații”, a spus Corneliu Ștefan.

A precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că USR-iștii critică, dar par să fi uitat de propriile decizii și responsabilități. Amintește Corneliu Ștefan despre proiectul de reabilitare și modernizare la patru benzi a DN 71, Bâldana -Târgoviște, întârziat de deciziile luate de miniștrii USR.

„Pe 30 decembrie 2020, după ani de pregătiri, avize și licitații, era semnat contractul pentru lărgirea DN 71 la patru benzi. La numai două săptămâni, în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă, CNAIR anunța rezilierea contractului. Consecința? O nouă întârziere pentru un proiect așteptat de zeci de ani de dâmbovițeni! Abia în ianuarie 2023 a fost semnat un nou contract. Iar astăzi, reprezentanții USR vin să dea lecții despre ritmul lucrărilor! Înainte să arătați cu degetul, explicați ce s-a întâmplat în ianuarie 2021”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD Dâmbovița.

USR-iștii, în ultima perioadă, au orientat tirurile comentariilor cu tentă politica spre stadiul lucrărilor și modul în care se lucrează la modernizarea DN 71. Corneliu Ștefan le răspunde că tot ceea ce se execută pe acest șantier, premieră în județul Dâmbovița, după decenii la rând de așteptare, stadiul lucrărilor, validate de supervizor, indică un progres fizic de 42%. A mai precizat Corneliu Ștefan că la Bâldana lucrările sunt încheiate, iar la nord de localitatea Conțești se circulă deja pe porțiuni noi de drum. Le-a mai adus aminte președintelele Consiliului Județean Dâmbovița USR-iștilor că proiectul privind Drumul Expres București -Târgoviște, investiție la fel de importantă pentru economia județului care va fi realizată în următorii ani, este un obiectiv pe care l-a susținut de la început.

„Eu am lansat și am susținut ideea Drumului Expres București – Târgoviște, încă din august 2020! Nu am descoperit acest proiect ieri și nu am început să vorbesc despre el din oportunism politic! Am lansat și promovat ideea încă din august 2020. Am inclus proiectul în Masterplanul de Dezvoltare al Județului Dâmbovița. Am solicitat oficial introducerea lui în Planul Investițional 2020–2030. Am susținut permanent necesitatea unei legături rapide între Târgoviște, București și Autostrada A0”, a adăugat Corneliu Ștefan în textul de răspuns la divagațiile reprezentanților USR.

A mai ținut să precizeze președintele Consiliului Județean Dâmbovița că nu a pus niciodată drumul expres în competiție cu modernizarea DN71, Bâldana – Târgoviște.

„Am susținut ambele investiții și voi continua să le susțin! Dâmbovița are nevoie de un DN 71 modernizat, sigur și adaptat traficului actual, dar și de un drum expres care să asigure o conexiune rapidă cu Bucureștiul și A0. Aceste proiecte nu se exclud. Se completează și sunt esențiale pentru dezvoltarea județului”, a scris Corneliu Ștefan.

Acuzele USR-iștilor cum că PSD ar fi blocat realizarea drumului expres Târgoviște – București sunt, de asemenea, respinse de președintele Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan le cere dovezi concrete despre această situație invocată, nu simple declarații politice.

„Proiectul se află în procedura pentru obținerea acordului de mediu, iar lipsa unor comunicări recente din partea CNAIR trebuie clarificată”, a răspuns liderul PSD Dâmbovița.

Corneliu Ștefan le solicită reprezentanțiilor USR Dâmbovița să nominalizeze măcar un singur proiect major de infrastructură, cu finanțare, lucrări și rezultate concrete pe care partidul lor, cât timp s-a aflat la putere, l-a adus în județ.

„Nu postări pe Facebook. Nu atacuri politice. Nu declarații! Un proiect concret! Dâmbovițenii au nevoie de investiții, nu de scandaluri politice! Eu am susținut modernizarea DN 71 și am promovat Drumul Expres București – Târgoviște încă din 2020. Nu îmi schimb poziția în funcție de interesele politice ale momentului! Voi continua să susțin ambele investiții, pentru că dezvoltarea județului Dâmbovița este mai importantă decât orice dispută. Vorbesc despre proiecte pe care le-am susținut și pentru care am făcut demersuri concrete. USR să spună ce a făcut pentru Dâmbovița”, a mai transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite