Prahova
Vagon-cisternă încărcat cu benzină, cuprins de flăcări la Azuga

Pompierii prahoveni au intervenit, în această dimineață, cu două autospeciale cu apă și spumă și cu o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu declanșat la un vagon-cisternă ce transporta benzină.
Vagonul, care se afla pe calea ferată la ieșirea din Bușteni către Azuga, a fost decuplat de restul garniturii alcătuită din 22 de vagoane,18 încărcate cu motorină și 4 cu benzină. De asemenea, a fost întreruptă alimentarea cu energie a liniei electrice.
Ne informează ISU Prahova că pericolul de propagare a focului a fost eliminat. Incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă. Acum se acționează pentru răcirea vagonului încărcat cu combustibil.
Prahova
Bărbat găsit înecat într-un lac din Homorâciu, județul Prahova

În această dimineață, pompierii militari prahoveni și scafandri de la ISU Dâmboviţa solicitați aseară pentru o misiune e salvare-căutare au reușit să găsească trupul neînsuflețit al unui bărbat de 36 de ani înecat într-un lac de pe teritoriul satului Homorâciu, comuna Izvoarele.
Alarma a fost dată de ieri, în jurul orei 20:30, iar căutările au fost începute imediat. Pentru gestionarea situației au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de scafandri, o autospecială de primă intervenție și comandă cu barcă precum și două ambulanțe SMURD, una de terapie intensivă mobilă și medic.
Echipajele de militari au desfășurat activități de căutare și identificare a persoanei dispărute atât pe luciul de apă, cât și în zona de mal. În această dimineață, din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat.
Prahova
Incendiu la un depozit de produse congelate din orașul Mizil

Pompierii din județul Prahova au intervenit pe parcursul nopții pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de produse congelate din orașul Mizil.
A fost afectată o hală, pe o suprafață de aproximativ 60 metri pătrați. La ieșirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Potrivit IPJ Prahova, focul a izbucnit din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător. La fața locului au fost mobilizate progresiv trei autospeciale de stingere, o autocisternă, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului de Pompieri Mizil.
ACTUALITATEacum o săptămânăAtenție! S-a oprit din nou apa în Târgoviște și în șase comune limitrofe
ACTUALITATEacum o săptămânăHai la „Ziua Comunei Șotânga”! Sâmbătă, 8 august 2026, de la ora 17:00
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileȘotânga, o comună care își construiește viitor solid pe postamentul trecutului minier. FOTO
Dâmboviţaacum o săptămânăUrsul a intrat într-o gospodărie din Bărbulețu și a sfâșiat un berbecuț
Călăraşiacum o săptămână12 persoane implicate într-un accident pe Autostrada Soarelui, în Călărași
SOCIALacum o săptămânăTânăr găsit mort la marginea drumului, la ieșire din Roșiori de Vede
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăUn nou parc public la Târgoviște, din această toamnă. Lucrările sunt în execuție
Argeșacum o săptămânăUPDATE. Șoferul microbuzului implicat în accidentul mortal de la Câmpulung are 83 de ani



























