ACTUALITATE
Dâmboviţa: 105 candidați din cei 144 prezenți au promovat examenul de definitivare în învățământ

Ministerul Educației a publicat, astăzi – 21 iulie 2021, rezultatele înregistrate în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar. Procentul de promovare în județul Dâmbovița este de 75%, în creștere cu 4% față de 2021.
„Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 105 candidați cu medii între 8 și 10. Precizăm că, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 144 de candidați (82,75% din totalul de 147 cadre didactice care dețineau dosarele validate pentru concurs). Dintre aceștia, patru candidați s-au retras din motive personale. Nu au fost înregistrate fraude sau lucrări anulate în centrele de evaluare.
Astfel, din totalul celor 140 de candidaţi cu lucrări evaluate, 87 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, doi candidaţi au fost notați cu 10, iar 44 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99. Cu note sub 5 au încheiat proba scrisă nouă candidați”, se precizează într-un comunicat remis de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.
Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrul de examen – Colegiul Național ”Constantin Carabella” Târgoviște, astăzi, 21 iulie și joi, 22 iulie. Rezultatele finale vor fi publicate în centrul de examen și pe definitivat.edu.ro, în data de 28 iulie.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
ACTUALITATE
Posibile aglomerații la frontieră Giurgiu – Ruse, cauzate de protestul motocicliștilor bulgari

Dacă vă gândiți să ajungeți astăzi în Bulgaria, trebuie să aveți grijă că există potențiale restricții de circulație în zona fostului punct de trece a frontierei Giurgiu-Ruse.
Conform unor notificări oficiale primite de la partenerii bulgari, la data de 15 mai 2026, în intervalul orar 18:00–19:00, pe teritoriul Republicii Bulgaria, este preconizată desfășurarea unei acțiuni de protest a unor asociații de motocicliști.
Manifestația se va concentra în zona nodului rutier (sensul giratoriu), adiacent fostului punct de control Ruse-Giurgiu.
Având în vedere locația vizată, există o probabilitate ridicată ca fluxul de vehicule care tranzitează DN5 – Podul Prieteniei să înregistreze blocaje sau întârzieri semnificative, pe ambele sensuri de deplasare.
Pentru a evita timpii de așteptare prelungiți și pentru menținerea siguranței rutiere, polițiștii giurgiuveni recomandă să verificați și să utilizați celelalte puncte de trecere a frontierei cu Republica Bulgaria, respectiv Vama Veche, Negru Vodă, Bechet sau Calafat.
ACTUALITATE
Corneliu Ștefan: Dâmbovița are capacitatea industrială, specialiștii și baza tehnică pentru a susține proiecte de apărare

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat la expo-conferința internațională „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2026” – unul dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei de apărare, securitate și aeronautică din Europa de Est. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Complexului ROMAERO din Capitală. A precizat Corneliu Ștefan la finalul acestei vizite că, pentru județul Dâmbovița, industria de apărare înseamnă tradiție, profesionalism și contribuție directă la capacitatea de securitate a României.
„Avem obiective industriale importante precum Automecanica Moreni, Uzinele de la Dragomirești și Mija, dar și fabrica IVECO Defence Vehicles de la Petrești, care demonstrează că județul nostru are un rol important în industria națională de apărare. Și tot la Petrești, se construiește fabrica Hanwha Aerospace – un centru european de producție pentru echipamente militare destinate NATO.
Printre sistemele prezentate la BSDA 2026 se numără și vehiculul blindat VLAH, dezvoltat de BlueSpace Technology în colaborare cu Automecanica Moreni. Este primul vehicul de acest fel dezvoltat în România în ultimii 35 de ani, iar faptul că a atras inclusiv atenția președintelui Slovaciei, Peter Pellegrini, arată că Dâmbovița are capacitatea industrială, specialiștii și baza tehnică necesare pentru a susține proiecte de apărare cu relevanță națională și internațională”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Corneliu Ștefan a purtat un dialog cu Excelența Sa domnul Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București. Cu această ocazie, președintele CJD l-a invitat pe ambasadorul SUA să viziteze județul nostru.
„În actualul context internațional, consolidarea industriei de apărare reprezintă nu doar o oportunitate economică, ci și o necesitate pentru siguranța și securitatea României. Investițiile în acest domeniu înseamnă tehnologii moderne, locuri de muncă stabile și o capacitate mai mare de a răspunde provocărilor de securitate ale prezentului.
BSDA 2026 reunește companii și lideri internaționali din domeniul apărării, iar colaborarea dintre autorități, industrie și partenerii strategici este esențială atât pentru dezvoltarea județului Dâmbovița, cât și pentru consolidarea securității și capacității de apărare a României”, a mai transmis Corneliu Ștefan.
I-am mai văzut la ROMAERO pe Adrian Țuțuianu – președintele Autorității Electorale Permanente, pe fostul deputat PSD Radu Popa, pe primarul municipiului Moreni – Gabriel Purcaru, pe fostul premier al României – generalul Nicolae Ciucă și pe omul de afaceri dâmbovițean Georgică Dumitru. De asemenea, a participat la „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2026” senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob.
Dâmboviţaacum 2 zileBărbatul dispărut din Malu cu Flori a fost găsit mort într-o fântână de lângă casă
ACTUALITATEacum 4 zileAflă aici cine concertează la Târgoviște de „Zilele Județului Dâmbovița” 2026!
ACTUALITATEacum 5 zileMinistrul Sănătății a anunțat ce nereguli au fost găsite la restaurantul din Gemenea, unde 41 de persoane au acuzat toxiinefecție alimentară
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileValeni-Dâmbovița, o comună unde tradiția se completează plăcut cu modernul
ACTUALITATEacum 5 zileDSVSA Dâmbovița evaluează toate alimentele servite nuntașilor care au ajuns la spital cu probleme digestive
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileComuna Cândești, speranțe, destule probleme și neajunsuri, dar se înaintează pe drumul cel bun!
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPucheni, între tradiție, pitoresc și modernitate
ACTUALITATEacum 2 zilePrimarul de la Văcărești, în război cu cei care abandonează animale și aruncă gunoiul pe aiurea























