Connect with us

Dâmboviţa

Alegerile din PNL Dâmboviţa, sub zodia previzibilului…

Publicat

pe

Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgoviște a gazduit, ieri – 24 iulie 2021, chiar dacă în vremuri de pandemie, cu restricții și norme anticovid, ședința de alegeri a Comitetului de Coordonare Județean al PNL Dâmboviţa.

Practic, delegații veniți din tot județul, 289 la număr, și-au ales conducătorii. Asta s-a întâmplat chiar dacă ideea de democrație a fost viciată de faptul că, pentru cea mai importantă componentă de conducere, numim aici președintele organizației, nu a existat decât un singur candidat – senatorul Virgil Guran.


La Dâmbovița nu s-a consumat ședința după modelul altor județe, unde bătălia politică internă a fost acerbă, cu luări dure de poziție, cu criticii, bătut cu pumnul în masă etc. Pe meleagurile dâmbovițene, posibilii partizani ai lui Florin Cîțu au fost anihilați.

Din câte am aflat pe surse, se pusese și în Dâmbovița la copt o asemenea mișcare, dar nu a rezistat mult, fiind sufocată, din mers, de gruparea Orban-Guran care s-a dovedit că ține bine în frâu organizația județeană.

Prin sală, la o primă scanare, i-am putut repera rapid pe cei care au cochetat cu premierul Florin Cîțu, puțini și izolați de oamenii lui Virgil Guran.

De remarcat, prea multă apatie, stare de plictis, printre reprezentanții unui partid aflat totuși la putere în România.

Reclama

Pe scenă nu a fost deloc aglomerație. Subțire. Virgil Guran, secondat de deputatul Gabriel Plăiașu, de vicepreședintele Camerei Deputaților – Laurențiu Leureanu, emisar al Centrului, și de deputatul Liviu Balint, de fel din Salaj, care nu prea era privit cu cine știe ce consistență și interes de poporul liberal dâmbovițean, fiind perceput, chiar și acum, ca omul împins de București, adică de Orban, pentru a ocupa un post de parlamentar și atât. Și, după alegerile interne de ieri, când nu a ocupat nicio funcție în echipa de conducere, mai ciudat pentru un deputat, este clar că, la următoarea tură de alegeri, în 2024, nu se va mai găsi pe lista de la Dâmbovița.

Ludovic Orban care, în prima fază, era dat ca prezent la cinstita adunarea liberală din Dâmbovița, nu a mai venit. De fapt, cred că se știa că nu o să mai apară, dar a fost o chestie de strategie, de ținut la imagine. Prezența sa, cu siguranță, ar mai fi putut scoate din amorțire sala. A fost clar, a ales președintele PNL să fie prezent în zone unde lupta politică internă a fost înverșunată, la Argeș și la București. Aici, în Dâmbovița, se știa în siguranță, protejat.

Printre cei din sală, am putut selecta câteva chipuri detașate oarecum de aluatul de bază al președintelui Guran. Numesc aici pe fostul senator Iancu Caracota, așezat în primul rând, cu masca pe față, rece, nemișcat, urmărind cu atenție întreaga desfășurare a spectacolului politic, neparticipând nici măcar la suita de aplauze. Apoi, Marius Caravețeanu, primarul de la Răcari și fost lider al organizației, oarecum vesel, limpede, dar detașat și neafiliat. Fostul primar al orașului Fieni, Adriean Budoiu, care a încercat să dea culoare și un iz de democrație, de ieșire din șabloanele activității previzibile. Dar, a fost blocat rapid și cu politețe. Nici cei doi Drugă de la Găești, tată și fiu, nu păreau a fi din acest film liberal.

Discursurile vorbitorilor au fost lâncede, fără prea multă substanță care să producă emoție, ceva de rămas în anale, de produs vreo știre. Au curs linear, pe o pantă a obișnuitul și a finalul bine știut dinainte. A frizat un pic penibilul, dar nu a contat, deputatul Liviu Balint, care și-a citit mesajul șters, încropit în grabă, ca o compunere, care, după cum arătau chipurile delegaților, nu a produs nici măcar o umbră de interes. De fapt, s-a văzut după încheierea procedurii de vot. Omul care candidase pentru funcția de prim vicepreședinte nu a fost ales.

Culmea, poporul liberal dâmbovițean a fost orientat pentru a-l desemna în această poziție pe prefectul Aurelian Popa, plecat în concediu. O premieră politică! Este greu de înțeles și ieșit din firesc ca un membru care nici măcar nu este prezent la ședință să fie ales într-o funcție de conducere. Este o dovadă probabil a loialității față de personaj, dar și a aranjamentelor de culise. Gabriel Grozavu a sesizat, săracul, treaba asta…. Tot spunea să alegem liberali adevărați și care sunt prezenți în sală.

Reclama

Uf, am uitat până în acest punct să precizez că printre liberalii de la Sindicate s-a aflat și fostul președinte al PDL Dâmbovița, Florin Popescu. A urmărit cu mare atenție ședința. Atât cât îl cunosc, ca fiind bun strateg politic, vector de imagine important cu câțiva ani în urmă și încă cu multă influență asupra unor liberali, în special a celor care au crescut în PDL, a analizat cu atenție întreaga desfășurare, oamenii, cum s-au făcut cărțile în organizație…

Revenind la președintele Guran care nu a avut nicio emoție că nu va ieși, pot spune că acesta, cu multă subtilitate, mimând excelent starea de democrație, a controlat întrega audiență. Jocurile, în mare parte, au fost făcute după pofta lui.

Discursul senatorului Virgil Guran a fost liber, hârtia era doar un factor de echilibrare, a fost inteligent ales. Și-a exprimat clar atașamentul față de Ludovic Orban, dar fără să-l ridice în slăvi, să-l transforme în salvatorul providențial. Ba chiar le-a spus celor din sală, deschis, că el este cu Orban, restul pot face cum doresc. Ei, mă lași!

Pe premierul Florin Cîțu nu l-a atacat deloc. De fapt, nu avea niciun motiv și, politic vorbind, nu știi ce se întâmplă în toamnă și este bine să îți lași o ușă măcar ușor crăpată… Virgil Guran are un stil interesant de lucru și se pare că așa merge mai departe. Până acum, l-a scos din toate încurcăturile.

Nu s-au mai dat prin sală bilețele, cu subtilități, pentru a ieși neapărat unul sau altul cum insinua aproape spre disperare Gabriel Grozav. S-au folosit instituțiile Wattap și SMS.

Reclama

Singurul discurs curajos, la subiect până la urmă, mai din viața adevărată, a fost cel al primăriței de la Bezdead, Teodora Anghelescu. Aceasta, pur și simplu, i-a bătut la fund pe ceilalți primari ai PNL-ului, care, dintr-o comoditate și un soi de lașitate amestecată cu interese, nu au scos un cuvințel despre problemele cu care se confruntă și care sunt generate, multe, de propriul guvern. Edilul de la Bezdead l-a criticat dur pe Florin Cîțu, care a lăsat județul Dâmbovița fără niciun ban, deși dezlănțuirile naturii au creat mari necazuri multor administrații publice locale iar proiectele aflate în derulare nu au primit nicio finanțare. A spus Teodora Anghelescu că premierul Cîțu cumpără voturi în partid cu banii țării. Să nu credeți că la acest mesaj, singurul curajos și care putea să dea un impuls de emoție colectivă, cei din sală au fost mișcați la culme. Aplauzele au curs în același ritm obișnuit, gest reflex. Nu s-a auzit nici măcar un bravo!

I-a dat clasă primărița Anghelescu edilului de la Petrești care, în cuvântarea sa de lemn, a avut interesul să le comunice celor de față că el este Popicu, de parcă ar fi un fel de vedetă. Se poartă treaba asta la primarii pe care îi uită Dumnezeu în funcții!

Și, uite așa, să nu mai lungim vorba că plictisim, deși ar mai fi multe de consemnat despre această ședință de alegeri democratică și oarecum aranjată, a ieșit echipa pe care și-a dorit-o Virgil Guran. Toți cei care au avut slăbiciuni sau un pic de adversitate față de conducere au fost dați la o parte. Să nu îl găsești pe Marius Caravețeanu, fost lider al filialei și excelent specialist în agricultură ca vicepreședinte și coordonator al departamentului pe probleme în domeniu și mediu? Sau măcar pe Drugă care este director al Gărzii de Mediu? Cigăran director la Direcția Agricolă… A fost ales în această poziție primarul de la Găești, gospodar ce-i drept și el, dar se pricepe totuși mai bine la fotbal… Să nu vezi în schemă pe la niciun departament pe Caracota, care este un fin diplomat, bine pregătit, un om uns cu de toate? Ar fi fost mai nimerit la departamentul alocat doamnei Teodora Anghelescu, doar ca senator a activat cu merite deosebite ca președinte al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupție și Petiții. De strategii se ocupă primarul de la Petrești? Cu toată dragostea, o fi bun la strategii, la dumnealui acolo, la Petrești. Să lași deoparte pe fostul primar al orașului Fieni, Adriean Budoiu, care are totuși o voce, un mesaj, fiindcă nu cântă în cor cu tine?

Impresia lăsată e că și lista pentru cei care trebuiau musai să iasă a fost alcătuită tot cu aprobarea lui Orban, iar domnul Guran vrea să le facă dumnealui pe toate.

Și încă o curiozitate de sală. Prosperul om de afaceri Georgică Dumitru, până mai ieri prim vicepreședinte al organizației, a ieșit din schemă cu totul. Probabil se dedică mai mult economicului, fiind preocupat cu siguranță să meargă treaba bine la fabrica de camioane de la Petrești. Probabil că rămâne în continuare cel mai important sponsor al partidului…

Reclama

Și să păstrăm tonul. Membrii prezenți la ședință au avut posibilitatea, dacă îi apuca foamea, să meargă în holul Casei de Cultură, unde o persoană special desemnată le înmâna câte un sandvici. A nu se înțelege buletin de vot!

Și ca o ultimă remarcă, nu neapărat răutăcioasă, ci reală și, cu siguranță, nu vom primi explicații. Ar fi culmea! Dacă la Gura Ocniței, zilele trecute, la un spectacol artistic inocent, autoritățile statului s-au postat în ușa căminului cultural, cerând teste anticorinavirus și certificate de vaccinare celor care ar fi vrut să vadă o evoluție folclorică, aici, la sindicate, nu a venit nimeni să impună vreo regulă. În sală nici măcar masca nu se purta…

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Deputat Aurelian Cotinescu: Profesionalismul și responsabilitatea trebuie retribuite pe măsură

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu susține că Legea salarizării unitare reprezintă un act normativ indispensabil pentru mersul firesc, normal al societății, al atingerii performanței în ceea ce privește implementarea unor programe investiționale importante, de apreciere a valorii și profesionalismului.

Spune parlamentarul că sunt în România primari care gestionează proiecte investiționale de miliarde și sunt plătiți destul de prost pentru activitatea desfășurată, respectiv cu sume cuprinse între 5.500- 10.000 de lei, edilii de comune, și cu peste 10.000 de lei primarii de orașe și municipii.

„Dacă noi vrem ca acești primari, acești miniștri să fie și incoruptibil, să fie și foarte buni profesioniști, să își facă și treaba cu responsabilitate este nevoie să fie bine retribuiți”, a precizat deputatul Aurelian Cotinescu.

A mai spus parlamentarul că nu vor putea fi aduși specialiști din mediul privat în zona statului unde este nevoie de ei fără o recompensare justă, la adevărata lor valoare.

„Cine pleacă de la mii de euro pe lună la 2600 de euro pe lună, la stat, și vrem să facă și treabă?”, întreabă deputatul Aurelian Cotinescu.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Exercițiu tactic al Jandarmeriei pe Stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște

Publicat

pe

Jandarmeria Dâmbovița și Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești au desfășurat, ieri – 16 iulie 2026, un exercițiu tactic cu forțe în teren pentru evacuarea spectatorilor agresivi din arena sportivă pe timpul unui meci de fotbal masculin, organizat la Stadionul „Eugen Popescu” din municipiul Târgoviște.

Activitatea a avut ca obiectiv evaluarea și perfecționarea capacității operative a forțelor implicate în gestionarea unor posibile incidente generate de comportamente violente sau tulburarea ordinii publice în timpul competițiilor sportive – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Potrivit Legii nr. 4/2008, Jandarmeria are atribuții clare în acest context:
– asigurarea ordinii publice înainte, pe timpul și după desfășurarea competiției;
– prevenirea introducerii în stadion a materialelor pirotehnice, băuturilor alcoolice sau a altor obiecte periculoase;
– separarea suporterilor echipelor adverse și însoțirea acestora în condiții de siguranță;
– intervenția pentru restabilirea ordinii în caz de incidente violente sau tulburări.

„Scopul acestui exercițiu îl reprezintă siguranța spectatorilor și desfășurarea în condiții optime a evenimentelor sportive, în conformitate cu legea și cu principiile bunei practici”, ne informează Jandarmeria Dâmboviţa.

VIDEO

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite