Connect with us

Dâmboviţa

Deputat: Viața devine tot mai scumpă și premierul Cîțu vede creștere economică!

Publicat

pe

Premierul României, Florin Cîțu, în plin război cu Ludovic Orban pentru câștigarea funcției de președinte al PNL, disimulează. Ne face să credem că este interesat până peste cap de soarta țării, că îi mai pasă de economie, de viața de zi cu zi a românilor.

„Este mult spus că se mai gândește la România. De fapt, este vorba doar de un joc de imagine menit să îi crescă credibilitatea în rândul liberalilor înainte de congresul din toamnă. Cum să îi întrebi tu pe români, pe Facebook, cum o duc, dacă simt creșterea economică? Să le spui că, până la sfârșitul anului, vom avea o creștere economică de 10 procente? Și vrei ca cetățenii să te creadă? Cum ar putea să facă treaba asta când deja se simte puternic golul în buzunarul oamenilor, cauzat de majorările de prețuri la gaze naturale, la energie electrică și la toate celelalte utilități? Și tăvălugul a cuprins și prețurile la alimente, la produsele de larg consum.

Să îi întrebi pe români dacă știu cât este creșterea economică, așa, cu aroganță, mândru, în condițiile în care totul a pornit spre o zonă necunoscută, demonstrează, de fapt, că ești rupt de realitate, că nu vezi ce se întâmplă cu adevărat în economie, în societate. Un prim ministru îndrăgostit doar de poziția sa. Atât”, a declarat, pentru incomod-media.ro, deputatul PSD de Dâmbovița Marian Țachianu, după ce a văzut așa zisul sondaj încercat de Florin Cîțu pe Facebook.

De precizat că majoritatea comentariilor la cele postate de premier i-au fost total nefavorabile. Românii au încercat să-l reașeze cu picioarele pe pământ.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Senator Ciprian Iacob: PSD, PNL, USR și UDMR se opun măsurilor care sprijină poporul român

Publicat

pe

PSD, PNL, USR și UDMR colaborează excelent împotriva poporului – spune senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob, care își susține afirmația cu câteva exemple concrete, respectiv măsuri inițiate de partidul din care face parte respinse în Parlament de reprezentanții celor patru formațiuni politice, deși veneau în sprijinul românilor.

„Am vrut să reducem TVA-ul la apartamente pentru cei care achiziționează pentru prima dată o casă în suprafață mai mică de 120 de metri pătrați. Ne refeream aici la apartamentele pe care oamenii încearcă să și le achiziționeze, să aducem TVA-ul la 9%. Adică, nu cred că era o măsură rea.

De asemenea, pentru studenții din România, care sunt angajați și nu dețin o proprietate, am avut o inițiativă legislativă prin care angajatorul să poată să-i plătească chiria, în limita a 1000 de lei pe lună. Nici acest proiect nu s-a vrut a fi trecut prin Parlamentul României”, a precizat senatorul AUR Ciprian Constantin Iacob, în cadrul unei emisiuni TV.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

Publicat

pe

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.

„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!

Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!

Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.

Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite