Giurgiu
Tragedie pe Autostrada București-Pitești. Doi oameni au murit, patru au ajuns la spital

Două persoane, un bărbat și o femeie, au decedat, în această dimineață, în urma unui accident petrecut la km 27, pe Autostrada București-Pitești, în zona localității Poenari, județul Giurgiu. Alte patru persoane au suferit diferite leziuni, fiind transportate la spitalele din Capitală. Pentru unul dintre pasageri, aflat în stare gravă, a fost solicitat elicopterul SMURD.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și de la Gărzile de Intervenție Roata de Jos și Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și trei echipaje SMURD, precum și două ambulanțe de la SAJ Giurgiu.
În evenimentul rutier consumat pe sensul de mers spre București au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară. Una dintre victime a fost găsită încarcerată sub camionetă.

Culmea, la aproximativ 400 m de locul acestei tragedii, s-a produs un alt accident. O cisternă care se deplasa spre Pitești a pătruns pe contrasens și a lovit despărțitoarele de sensuri. Din primele informații, se pare că una dintre anvelopele autovehiculului a explodat, moment în care șoferul a pierdut controlul asupra direcției. Sensul de mers către București a fost blocat din cauza balustradei rupte. Nu au fost înregistrate victime.
Dâmboviţa
Două accidente rutiere pe A1, în Dâmbovița și Giurgiu, pe sensul de mers spre Pitești

Două accidente de circulație, în această seară, pe autostrada A1, București – Pitești, pe teritoriul județelor Giurgiu (km 23) și Dâmbovița (km 61, ambele pe sensul de mers spre Pitești. Circulația s-a desfășurat cu dificultate, fiind deviată.
În evenimentul rutier de la km 23, au fost implicate patru autoturisme. O tânără de 20 de ani a fost preluată de un echipaj medical și transportată la un spital din București – ne informează ISU Giurgiu.
Accidentul de la km 61 a avut loc în jurul orei 18:00. A fost vorba despre o coliziune între trei autovehicule. Potrivit ISU Dâmboviţa, o femeie a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

ADMINISTRAŢIE
Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.
Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.
Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
Argeșacum 6 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ACTUALITATEacum 2 zileDrum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum 3 zileGala Topul Firmelor din Dâmbovița, ediția 33. Inovația, rezistența și perseverența, premiate de Camera de Comerț
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere
ACTUALITATEacum 6 zileCercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat
Dâmboviţaacum 3 zileAccident rutier în Racovița (Bucșani). O femeie a fost transportată la spital


























