Connect with us

ACTUALITATE

Pompierii români i-au uimit pe greci cum luptă cu focul! Par să provină de pe o altă planetă!

Publicat

pe

„Pompierii români care au venit în țara noastră pentru a se lupta cu focul par să provină de pe o altă planetă. Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare.

La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un centru independent cu servicii de logistică. Apoi au procedat la cartografierea drumurilor forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație.

În același timp, au profitat de zecile de pâraie care trec prin zonă și cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile.

De asemenea, au folosit drumuri secundare, unde nu existau mașini, pentru a nu împiedica circulația. Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate”, a scris publicația fimes.gr, citată de Libertatea.ro.

Reamintim faptul că România a trimis în Grecia, țară grav afectată de incendiile de pădure, 112 pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dealul Spirii, de la Unitatea Specială ISU și din județele Argeș, Alba, Hunedoara, Bihor, Sălaj, Dâmboviţa, Dolj, Teleorman, Călărași, Buzău, Brașov și Prahova.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Șase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!

Publicat

pe

Anul 2026 a fost unul rodnic în activitate pentru Hotel Peștera Wellness & Spa din Stațiunea turistică de interes național Peștera – Padina, dar și în premii, distincții care atestă confortul, inovația, excelența, profesionalismul echipei ce deservește acest complex hotelier de cinci stele, unic în peisajul turistic montan românesc și, cu siguranță, printre puținele din Europa care oferă servicii de un înalt nivel.

Dovadă stau cele șase premii prestigioase pe care Hotelul Peștera Wellness & Spa le-a obținut la World Luxury Awards. Acest colț de vis din inima Bucegilor, creație a familiei de antreprenori Calcan, a fost nominalizat „Cel mai bun hotel de lux din România”, „Best Luxury Wellness Hotel in România”, „Cel mai bun spa Luxury Forest din România”, „Best Luxury Wellness Spa in România” și „Cel mai bun spa Luxury Mountain din Europa de Est”.

„În spatele fiecărui premiu stă o echipă dedicată, a cărei pasiune și atenție la detalii fac fiecare experiență specială. Echipa noastră, mulțumim că ați făcut acest lucru posibil. Și oaspeților noștri, mulțumim pentru încrederea acordată și pentru că ați făcut parte din călătoria noastră. Şase premii. O pasiune comună pentru ospitalitatea excepțională”, este mesajul transmis de conducerea Hotelului Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Nucet. Apel la solidaritate pentru sprijinirea unei familii greu lovite de soartă!

Publicat

pe

Un adevărat gest de solidaritate, de concetățean care se implică cu sufletul, cu mintea și cu fapta atunci când situația o impune a făcut primarul comunei Nucet, Luisa Bărboiu. Și nu este pentru prima dată când edilul acestei localități, ia taurul de coarne și, prin forța exemplului, pornește campanii de sprijinire a unor consăteni care au fost victimele unor situații neprevăzute din existența lor.

Luisa Bărboiu a cerut, zilele trecute, tuturor oamenilor din comună și nu numai, să sară în sprijinul unei familii năpăstuite din Cazaci, căreia, acum, în prag de iarnă, casa și agoniseala de-o viață le-au fost mistuite de flăcări.

„Pentru că un mare necaz s-a abătut peste o familie din satul Cazaci, familia Ungureanu Marius și Daniela, mai precis un incendiu puternic le-a mistuit o locuință, fac apel la dumneavoastră pentru un ajutor umanitar. Ați dovedit de multe ori că se poate! Ați contribuit fiecare cum ați putut! Sunt convinsă că o veți face și de aceasta dată! Noi, primăria, vom interveni cu utilajul din dotare și cu un ajutor financiar conform unei hotărâri a Consiliului Local. Vă rog, vă îndemn pe fiecare, pentru că ne aflăm în pragul iernii, să încercăm să le fim de folos. Cu ce poate fiecare. Cu 10, cu 20 lei, mai mult, mai puțin, să ne gândim că puteam fi noi, în locul lor”, este mesajul transmis de primarul Luiza Bărboiu pe paginile de socializare.

La nivelul administrației publice locale Nucet a fost constituită o comisie coordonată de asistentul social Silvia Baracia, care va gestiona toate donațiile în bani sau alte produse materiale de care are nevoie familia greu încercată de soartă.

Toți cei care vor să contribuie pentru sprijinirea acestei familii greu încercate pot contribui cu diferite bunuri, materiale sau cu o donație în bani în contul: RO24BACK0000001992845000, deschis pe numele Daniela Ungureanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite