Argeș
Accident cu patru victime în Argeș. Doi adulți și doi copii

Un autoturism în care se aflau patru persoane, un bărbat de 53 de ani – la volan, o femeie de 66 de ani și două fete, de 10 și 15 ani, a fost implicat într-un accident rutier în Godeni, județul Argeș. Mașina a intrat în coliziune cu un autotren.
Șoferul și adolescenta de 15 ani au rămas prinși între fiarele contorsionate. Aceștia au fost scoși de pompieri și predați echipajelor medicale, care i-au transferat la spital. Fata era conștientă, însă prezenta mai multe traumatisme în zona capului și pe partea stângă a corpului.
Din păcate, femeia de 66 de ani aflată pe bancheta din spate a fost găsită în stop cardiorespirator și, potrivit unor surse, a fost declarat decesul. Fetița de 10 ani a fost și ea dusă la spital de un echipaj SAJ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
ACTUALITATE
65 de percheziții în România într-o anchetă europeană cu prejudiciu 9 milioane de euro!

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial, au executat astăzi, 3 noiembrie, 65 de percheziții la domiciliile unor persoane din județele Argeș, Dâmbovița, Ilfov, Dolj, Prahova, Bihor și din municipiul București, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic și spălarea banilor. 14 dintre descinderi au fost efectuate în baza unor ordine europene de anchetă emise de către autoritățile judiciare din Belgia.
Din ancheta desfășurată în această cauză a reieșit faptul că, începând cu luna martie 2024, cinci persoane ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor importante sume de bani din deturnarea unor transporturi de mărfuri și însușirea în mod fraudulos a bunurilor. Ne mai informează DIICOT că, de la data înființării grupului infracțional organizat și până în prezent, ar mai fi aderat alți aproximativ 30 de membri.
Din probatoriu administrat a reieșit că membrii grupului, folosindu-se de mai multe societăți comerciale pe care le-ar fi administrat sau controlat, ar fi contractat diferite transporturi de mărfuri, în România sau în străinătate, iar după ce preluau bunurile ce ar fi trebuit transportate, le-ar fi însușit în totalitate. Persoanele cercetate ar fi folosit în aceste operațiuni ilegale documente de identitate false și documente de transport, certificate și plăcuțe de înmatriculare false.
„În cadrul grupului infracțional organizat, membrii ar fi avut roluri bine definite, acționând pe paliere distincte: contractarea transporturilor de mărfuri intern și internațional, identificarea și preluarea unor curse unde bunurile ar fi avut o valoare ridicată și ar fi fost ușor de valorificat pe piața neagră, transbordarea bunurilor între ansamblurile rutiere și însoțirea mărfii ca antemergător și valorificarea bunurilor provenite din activitatea infracțională.
Pentru îndeplinirea scopului, persoanele în cauză ar fi utilizat diverse metode, precum: transferarea încărcăturii din vehiculul inițial într-un alt ansamblu/vehicul și ulterior sesizarea „furtului mărfii” unei unități de poliție aflată pe traseul prestabilit; schimbarea remorcilor, când persoanele cercetate decuplau remorca în care se afla marfa și conectau o alta, de aceeași culoare și cu caracteristici asemănătoare, fiind schimbate și plăcuțele de înmatriculare între cele două semiremorci, reclamarea furtului semiremorcii, când șoferul sesiza că pe fondul unor defecțiuni la capul tractor, ce ar fi necesitat deplasarea într-un service auto pentru remediere, ar fi lăsat semiremorca în locul în care s-ar fi produs defecțiunea, pentru ca la întoarcere să constate dispariția ei”, se precizează într-un comunicat transmis de DIICOT.
A mai rezultat din anchetă faptul că, pe durata existenței grupării de criminalitate organizată, membrii acesteia ar fi deturnat aproximativ 70 de transporturi de marfă, atât pe teritoriul României, cât și al altor state din Europa, în special în Belgia. Transporturile conțineau electronice, electrocasnice, materii prime, cereale, produse cosmetice, băuturi alcoolice și nealcoolice și alte bunuri de larg consum. Prejudiciul cauzat se ridică la 9.000.000 de euro.
„Având în vedere faptul că activitatea grupării de criminalitate organizată s-ar fi desfășurat, cu preponderență, pe teritoriul altor state, membre ale Uniunii Europene, au fost identificate și alte situații în care aceștia sunt anchetați pentru infracțiuni comise pe teritoriul altor state.
În vederea documentării activității infracționale, autoritățile de aplicare a legii din România și din Belgia au semnat, în luna februarie 2026, sub egida EUROJUST, un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team)”, au mai transmis procurorii.
Audierile în acest caz se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești. Acțiunea de amploare a fost executată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Craiova, Ploiești și Oradea, serviciilor de combatere a criminalității organizate Olt, Ilfov și Dâmbovița. Au mai contribuit specialiștii criminaliști și polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, și cei de la inspectoratele de jandarmi județene Argeș și Dâmbovița și Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
Argeș
Încăierare într-un târg din Argeș. Șapte bătăuși, reținuți de polițiști!

Șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 51 de ani, care au pus-o de o încăierare în târgul organizat în comuna Miroși, județul Argeș, au fost reținuți pentru 24 de ore. Cei „șapte magnifici” sunt acum cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Astăzi – 3 noiembrie 2026, învinuiții urmează să fie prezentați în fața procurorului de caz, în vederea dispunerii unor măsuri preventive. Din anchetă a reieșit că, în seara de 10 octombrie, în jurul orei 22:30, în timp ce se aflau în incinta târgului din comuna Miroși, pe fondul unor neînțelegeri și al consumului de băuturi alcoolice, s-a pornit un conflict spontan în care s-au angrenat mai multe persoane, ajungându-se la acte de violență fizică.
În timpul acestei altercații, mai multe persoane au fost agresate, unele dintre acestea suferind leziuni care au fost evaluate din punct de vedere medico-legal. Pentru aplanarea conflictului și restabilirea ordinii publice, au intervenit polițiștii, folosind, evident, mijloacele din dotare.
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o ziCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 5 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























