Connect with us

ACTUALITATE

Fiica prof. Daniela Ivașcu de la Colegiul Carabella Târgoviște va fi condusă miercuri pe ultimul drum

Publicat

pe

Elena Ivașcu se întorcea din Bulgaria. În mașină, în față, se afla cu încă o colegă. Se pare că pe bancheta din spate erau alte două persoane. Fuseseră într-o tabără de voluntariat.

Era noapte. Autoturismul rula cu viteză pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers către București. Aproape de Capitală, s-a întâmplat nenorocirea. Din datele furnizate de polițiștii care anchetează accidentul, Elena se afla la volan.

Nu au fost încă elucidate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Defecțiune tehnică, fata a adormit în timp ce conducea, autoturismul a derapat din cauza carosabilului umed, o clipă de neatenție… Cert este că autoturismul a intrat violent în parapetul despărțitor al celor două sensuri ale autostrăzii. Alte două vehicule care veneau din spate au lovit în plin mașina în care se aflau cele două studente. Elena și prietena ei au decedat pe loc.

Vestea morții sale a căzut ca un trăsnet asupra comunității târgoviștene. Prietenii și cunoștințele Elenei, când au văzut pe pagina ei de Facebook teribilul mesaj, au crezut inițial sau au vrut să creadă că este vorba despre o glumă… Din păcate, era cruda realitate…

Elena avea 22 de ani. Era o mândrețe de față. Plină de viață, bună comunicatoare, caldă, prietenoasă, mereu cu zâmbetul pe buze și stăpânită de un optimism debordant. Copiii care luau cu ea și cu mama ei, profesoara Daniela Ivașcu, lecții de înot la Bazinul Olimpic din Târgoviște, au plâns când au auzit vestea dispariției sale.

Trupul neînsuflețit al Elenei a fost depus la Capela Bisericii Evanghelice situată pe strada Ciprian Porumbescu din Cartierul CFR. Ceremonia de înmormântare va începe miercuri – 1 septembrie, la ora 11:00.

„Sufletul meu s-a divizat! O particică este la Capela Bisericii Evanghelice pe Str. Ciprian Porumbescu, nr. 20, cartier CFR. Drumul spre lăcașul de veci, Cimitirul Suseni, v-a avea loc miercuri la ora 11.

Cine dorește să fie alături de noi, este așteptat de mâine la adresa indicată.

Dumnezeu a inversat rolurile, de acum tu vei avea grijă de noi, îngerașul meu! Sunt convinsă că o să o faci cu același zâmbet!”, este masajul pe care mama Elenei l-a postat pe Facebook.

Dumnezeu să te odihnească în pace, Elena!

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

Publicat

pe

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!

„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

A fost repus în funcțiune computerul tomograf de la Spitalul Pucioasa

Publicat

pe

Spitalul Orășenesc Pucioasa a fost dotat cu 30 de paturi medicale, 30 de saltele și 30 de noptiere noi, iar computerul tomograf al unității a fost reparat și repus în funcțiune, în urma unei intervenții realizate de Asociația Vasiliu, cu sprijinul Heidelberg Materials România. Prin urmare, de astăzi, 10 noiembrie 2026, locuitorii din nordul județului Dâmbovița au acces la servicii medicale mai sigure și mai rapide, direct în comunitatea lor.

„Pentru noi, fiecare intervenție înseamnă mai mult decât echipamente, înseamnă acces real la diagnostic și tratament pentru pacienți. În cazul Spitalului Pucioasa, am reușit, împreună cu partenerii noștri Heidelberg Materials România, să îmbunătățim atât condițiile de îngrijire, cât și capacitatea de diagnostic, într-un timp relativ scurt”, a precizat Delia Vasiliu – președinte Asociația Vasiliu România.

Cele 30 de paturi complet echipate (pat, saltea și noptieră) contribuie la îmbunătățirea condițiilor de spitalizare din mai multe secții ale spitalului. Cât privește computerul tomograf, repararea și repunerea acestuia în funcțiune înseamnă că pacienții nu mai trebuie să fie transferați către alte unități medicale pentru a beneficia de investiții imagistice esențiale pentru stabilirea diagnosticului.

“Dotările primite reprezintă un sprijin important pentru unitatea noastră sanitară și pentru comunitatea pe care o deservim. Ne dorim ca această inițiativă să reprezinte un exemplu de responsabilitate și solidaritate, care să încurajeze noi proiecte în beneficiul sistemului medical și al comunităților locale”, a declarat Ancuța Adriana – manager Spitalul Orășenesc Pucioasa.

Spitalul Orășenesc Pucioasa deservește aproximativ 70.000 de persoane din orașele Pucioasa și Fieni și din cele 11 comune arondate, oferind servicii medicale prin intermediul a 15 secții și compartimente, plus Ambulatoriul Integrat.

„Ca parte a acestei comunități, ne dorim ca oamenii din Fieni, Pucioasa și localitățile învecinate să aibă acces la servicii medicale cât mai bune, aproape de casă. Suntem bucuroși că, împreună cu partenerii noștri, am putut contribui la repunerea în funcțiune a computerului tomograf și la modernizarea condițiilor de spitalizare. Este o investiție în sănătatea și bunăstarea oamenilor din comunitatea noastră”, a transmis Viorel Stăncioiu – director Fabrica de ciment Fieni, Heidelberg Materials România.

Reamintim faptul că Primăria Pucioasa are în implementare un complex de proiecte de reabilitare, extindere, modernizare și dotare a Spitalului și Ambulatoriului Integrat din localitate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite