Connect with us

ACTUALITATE

Obiect unicat în România, descoperit și expus la Târgoviște

Publicat

pe

Consiliul Județean Dâmbovița aduce în atenția publicului, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, un artefact considerat unicat în spațiul românesc și chiar central-vest european, descoperit în timpul cercetărilor arheologice efectuate la Curtea Domnească din Târgoviște în anul 2020.

„Este vorba despre un fragment din os, de mici dimensiuni, pe care este incizată o figură antropozoomorfă, un chip cu trăsături vizibil umane, căruia i se adaugă elementele fizionomice ale unui leu. Fața, gura și nasul aparțin unui om, iar coama bogată, ochii fioroși și pătrunzători, precum și urechile sunt ale unui leu. Obiectul este atent traforat, cu incizii precise, realizate pe un plan de lucru redus ca suprafață și reprezintă, cu siguranță, o reușită artistică”, se precizează într-un comunicat remis de CJ Dâmbovița.

Inedita descoperire va fi expusă publicului în data de 8 septembrie 2021, cu prilejul sărbătoririi ”Zilelor orașului Târgoviște”. Artefactul poate fi văzut în perioada septembrie – octombrie 2021, la Curtea Domnească din Târgoviște, în clădirea Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești, într-un spațiu special amenajat.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nu-i de glumă! Pompierii verifică utilajele agricole folosite în campania de recoltare

Publicat

pe

În ultima perioadă, din cauza incendiilor de vegetație izbucnite tocmai acum, la început de campanie agricolă, pompierii au intensificat controalele prin ferme pentru a verifica utilajele care urmează să intre în câmp, din punct de vedere al dotării cu elemente care să fie folosite în caz de incendiu.

Acțiunile militarilor se pare că îi nemulțumește pe agricultori, care spun că verificările sunt exagerate. Din păcate, ne anunță reprezentanții ISU Teleorman, realitatea din teren demonstrează că lucrurile nu sunt puse la punct în totalitate.

 

Un incendiu izbucnit ieri, după-amiază, la o combină agricolă aflată pe un teren de pe teritoriul localității Vârtoape, a putut fi limitat datorită intervenției prompte a proprietarului care, folosindu-se de un tractor cu disc, a izolat utilajul cuprins de flăcări, apoi, cu patru stingătoare, a încercat să stingă vâlvătaia, dar nu a fost suficient. A  lipsit un element esențial, o sursă de apă, respectiv o autocisternă sau vidanjă, care să se afle în imediata apropiere. Astfel, spun pompierii, s-ar fi putut schimba decisiv evoluția incendiului în primele minute.

Pentru a acționa eficient în astfel de situații neprevăzute, pompierii recomandă să fie respectate complet toate măsurile privind prevenirea și intervenția în caz de incendii: utilaje pregătite pentru intervenție și izolare rapidă,  stingătoare verificate și funcționale, sursă de apă (autocisternă/vidanjă) în apropiere, fâșii arate de protecție.

Pompierii de la ISU Teleorman îi anunță pe agricultori că vor continua acțiunile de prevenire și control, pentru protejarea recoltelor și reducerea riscului de incendii.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Târgoviște. Urmează o acțiune de combatere a insectelor, prin pulverizare aeriană

Publicat

pe

Foto arhivă

Primăria Municipiului Târgoviște anunță că, în perioada 29 iunie – 4 iulie 2026, în intervalul orar 05:45 – 10:00, va avea loc acțiunea de combatere a insectelor de disconfort (țânțari, muște, omizi, tigrul de platan etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafața Municipiului Târgoviște (inclusiv în cartierele Priseaca și Sagricom).

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină) la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.

Substanța folosită pentru combaterea dăunătorilor este insecticidul AQUA K-OTHRINE EW 20, avizat de Ministerul Sănătății Publice. Produsul nu este dăunător pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organismele acvatice.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiilor de albine, se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul. De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite