SOCIAL
Fals preot a înșelat mai multe persoane, obținând donații de aproximativ 11.000 lei

Un tânăr de 19 ani, din Galați, a înșelat mai multe persoane, folosindu-se timp de un an de calitatea falsă de preot. Sub pretextul strângerii unor ajutoare financiare pentru înmormântare și construirea unei biserici, tânărul ar fi primit donații de la diferite persoane din țară și din străinătate, prejudiciul stabilit, până în prezent, fiind de aproximativ 11.000 de lei.
Polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul acestuia, ocazie cu care au ridicat mijloace de probă din care rezultă că ar exista și alte victime, întregul prejudiciu urmând să fie stabilit pe parcursul cercetărilor.
Astăzi, Judecătoria Galați a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile pe numele falsului preot. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
Potrivit Adevărul, tânărul, care a crescut la o casă de copii, a intrat în vizorul poliţiştilor în ianuarie 2021, când a fost prins mergând cu Boboteaza, deşi nu era preot. El le-a prezentat anchetatorilor o diplomă falsă, emisă de aşa numita Patriarhie Ortodoxă a Naţiunilor, care atestă că a devenit preot începând cu data de 20 iulie 2019, iar aceasta este semnată de „Arhiepiscopul şi Mitropolitul Ioan” din cadrul Mitropoliei Moldovei. El susține că este o victimă în toată această poveste.
Dâmboviţa
Vlădeni. S-a urcat la volan fără permis și s-a răsturnat în șanț

Accident rutier, aseară – 6 noiembrie 2026, în jurul orei 20:45, în afara localității Vlădeni, județul Dâmbovița. Polițiștii au stabilit că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vlădeni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 25A, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Acesta nu a putut fi testat alcoolscopic, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea depistării consumului de alcool.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul a fost luat de la un bărbat, de 32 ani, din comuna Vlădeni, fără acordul acestuia.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
Dâmboviţa
O mașină a ars ca o torță pe strada Principală din Văcărești

O mașină a luat oc, în această dimineață, în jurul orei 07:45, pe strada Principală din comuna Văcărești, județul Dâmbovița și a ars ca o torță. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























