Connect with us

Giurgiu

Animale și păsări au ars de vii într-un incendiu în Giurgiu

Publicat

pe

Un incendiu violent a izbucnit, astăzi, în gospodăria unei familii din localitatea Mârșa, județul Giurgiu. Potrivit ISU, au fost cuprinse de flăcări mai multe anexe și stive de furaje care erau depozitate în curte. Din nefericire, în incendiu au fost surprinse și animale care nu au mai putut fi salvate, respectiv un cal, o capră și aproximativ 30 de păsări.

Pompierii militari din Toată de Jos și Bolintin Deal și fost sprijiniți și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mârșa. La sosirea echipajelor de stingere ardeau cu flacără deschisă anexele care se aflau în apropierea casei și furajele.

„Incendiul a fost observat târziu, iar în curte se afla o cantitate mare de materiale combustibile, pompierii acționând pentru limitarea propagării flăcărilor, care nu au ajuns până la locuință. Aceștia au salvat și celelalte animale pe care familia le avea.

Au ars două anexe gospodărești, un solar, în jur de 400 de baloți de trifoi, iar aproximativ trei tone de lemne au fost afectate de acțiunea flăcărilor.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost autoaprinderea (neventilare corespunzătoare a furajelor)”, se precizează într-un comunicat remis către mass-media.

Reclama

Pentru prevenirea incendiilor la depozitele de furaje, ISU Giurgiu recomandă:
– depozitaţi furajele numai după ce, în prealabil, au fost uscate;
– nu fumaţi și nu folosiţi flacără deschisă în apropierea depozitului de furaje;
– amplasaţi nutreţurile la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii produse la depozitele de furaje să nu afecteze vecinătăţile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de cuptoare sau magazii);
– îngrădiţi şi curăţaţi de vegetaţia uscată terenul pe care îl folosiți pentru depozitarea furajelor;
– intrarea la depozitul de furaje trebuie să se realizeze pe un singur drum care va fi menţinut permanent liber pentru a permite accesul autospecialelor de intervenţie, în caz de incendiu;
– amplasaţi depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Giurgiu

Incendiu de amploare în Giurgiu. Au ars 120 de hectare de miriște, livadă și pădure

Publicat

pe

Pompierii de la ISU Giurgiu au intervenit astăzi, 21 septembrie 2026, cu multiple echipaje, pentru stingerea unui incendiu de amploare desfășurat în zona localității Vieru, pe o suprafață de peste 120 de hectare de miriște, stuf, o livadă, arbuști și litiera unei păduri.

Flăcările depășeau, pe alocuri, doi metri înălțime, iar misiunea a fost dificilă din cauza terenului greu accesibil, dar și a faptului că incendiul se manifesta în mai multe focare. Accesul autospecialelor de stingere a fost limitat. În atare condiții, militarii au fost nevoiți să folosească în această misiune inclusiv lopeți, pentru limitarea și lichidarea incendiului.

Au ars miriște de grâu, vegetație uscată, arbuști, litieră în interiorul unei păduri și stuf. Pe o suprafață de 70 de hectare, iar în livadă, au ars în jur de 50 de hectare de vegetație uscată și pruni. De asemenea, a fost distrus sistemul de irigare prin picurare.

Pompierii au reușit să protejeze o casă, restul pomilor fructiferi și culturile învecinate. Cauza probabilă care a condus la producerea acestui incendiu a fost, ca de obicei, focul în spații deschise.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Giurgiu

Și-a bătut vecinul în miez de noapte până l-a băgat în spital

Publicat

pe

Un tânăr de 22 de ani, din Săbăreni, județul Giurgiu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, întrucât și-a bătut un vecin 51 de ani până la băgat în spital. S-a întâmplat în noaptea de 18 septembrie, în jurul orei 02:00, pe fondul consumului de alcool. Agresorul se afla în imobilul unde locuiește sora sa . Victima, care a fost lovită cu pumnii la nivelul capului, primit îngrijiri medicale la fața locului, poi a ist transportată la un spital din București.

„În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe. La data de 18 septembrie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, tânărul a fost reținut, pentru 24 de ore. Ieri, 19 septembrie, instanța de judecată a dispus față de acesta, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile”, ne informează IPJ Giurgiu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite