SOCIAL
2,8 milioane de lei noi prejudiciu adus statului român de o singură balastieră

Poliţiştii Departamentului de Cercetare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Olt au efectuat, în această dimineaţă, 34 de percheziţii la sediile unor firme din judeţele Olt, Dolj, Argeş, Vâlcea, Prahova, Ilfov, Gorj, Caraş-Severin şi Teleorman, de unde au fost ridicate documente. Mai multe persoane sunt cercetate într-un dosar de evaziune fiscală.
Practic, este vorba despre o balastieră care a funcționat ilegal, continuând să livreze agregate minerale (pietriş, nisip etc.) Timp de 6 ani după suspendarea acordului de mediu şi fără a plăti redevenţele miniere. Prejudiciul cauzat statului este de peste 2,8 milioane de lei.
Ancheta se realizează sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, pentru infracţiunile de evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă şi continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu sau a autorizaţiei, respectiv a autorizaţiei integrate de mediu.
SOCIAL
A dat cu insecticid în apartament și a provocat panică în tot blocul!

Panică, în această după-amiază, într-un bloc din municipiul Alexandria, județul Teleorman. În prima fază, locatarii au anunțat un posibil incendiu într-un apartament de la etajul 10. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că a fost vorba de folosirea unei substanțe împotriva insectelor, cu miros înțepător și sub aspect de fum.
Pentru ca cetățenii să fie în siguranță, pompierii au luat măsura evacuării locatarilor de pe scara blocului (aproximativ 15 persoane) până la aerisirea spațiilor cu ajutorul electroventilatoarelor din dotarea autospecialelor de intervenție – ne informează ISU Teleorman.
Pe timpul intervenției, o femeie a fost asistată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman, cu atac de panică și ușoară iritație pe căile respiratorii, aceasta refuzând apoi să meargă la spital. Locatarii evacuați s-au putut întoarce în apartamente în jurul orei 18:30.
Argeș
Tânără de 22 de ani, din București, s-a sinucis într-un imobil din Argeș

O tânără în vârstă de 22 de ani, din București, și-a pus capăt zilelor, astăzi – 26 august 2026, într-un imobil din comuna Mușătești, județul Argeș. La fața locului s-au deplasat polițiștii din actul Secției Rurale Domnești și un echipaj medical. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru tânăra care a recurs la gestul suicidal.
„Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se desfășoară cercetări de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoruia Curtea de Argeș.
Pentru stabilirea cauzei decesului, a fost dispusă efectuarea autopsiei medico-legale, iar cercetările sunt continuate, sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a avut loc”, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Argeș.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăRăzvad, singura comună din Dâmbovița care asigură gratuit servicii de recuperare pentru pensionari. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Dâmboviţaacum o săptămânăTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în Baroul Dâmboviţa. Avocata Flory Săndulescu a trecut la cele veșnice
Prahovaacum 4 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ACTUALITATEacum o săptămânăCălătorii reclamă din nou Grup Atyc. Microbuze supraaglomerate, șoferi recalcitranți, toalete insalubre în autogară
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026


























