Connect with us

ACTUALITATE

„Declarația de la București”, un semnal că trebuie să ne trezim cu adevărat!

Publicat

pe

O dovadă clară că democrația și statul de drept așa cum ar trebui el să existe și funcționeze mai are o șansă o reprezintă și „Declarația de București”, document semnat de un grup de jurnaliști de marcă, deciși să se implice total în această bătălie pentru salvarea valorilor democratice din România. Acest gest a fost făcut de membrii Grupului pentru Apărarea Democrației, odată cu lansarea volumului ” Trecerea la Prostocrație”, carte care adună o colecție de articole publicate în Cotidianul și în cotidianul.ro într-o perioadă largă de timp. Articolele, adevărate analize profunde ale societății românești, vizează tocmai problematica cu care se confruntă în momentul de față țara, din cauza unei clase politice îndoielnice și a jocurilor care se fac sfidând Constituția și pe Măria sa poporul.

De precizat că la lansarea volumului care s-a consumat la „Crowne Plaza”, în București, alături de directorul „Cotidianul”, Cornel Nistorescu, s-au aflat jurnaliști, politicieni celebri, oameni din societatea civilă, afaceriști. Cu toții au fost încântați de acest demers de a face ceva militant, vizibil, pentru țară, tocmai în această perioadă când democrația pare anihilată, trecută pe linie moartă.

„Grupul pentru Apărarea Democrației (GAD)
Declarația de la București

Pentru că nu putem asista pasiv la politica dezastrului moral, economic și democratic spre care este împinsă țara de către actualul regim,

pentru că tăcerea în aceste vremuri înseamnă complicitate și resemnare față de degradarea continuă a democrației,

pentru că asistăm la confiscarea deciziilor care influențează țara de către o putere a incompetenților și impostorilor,

pentru că nu putem accepta să vedem cum țara, ajunsă, prin eșec electoral și manipulări grosolane, pe mâna unei prostocrații agresive, alunecă într-o fractură istorică și se depărtează de preceptele fondatoare ale civilizației europene,

pentru că în societate s-a produs o răsturnare a valorilor, astfel încât deciziile majore în stat aparțin unor oameni cu calificări precare, ajunși la putere prin abolirea criteriilor și prin acțiunea tot mai expansivă a serviciilor secrete,

pentru că schimbările de care are nevoie țara nu pot veni din senin, ci numai atunci când sunt deșteptate conștiințele cetățenești ale României,

pentru că suntem liberi, neconstrânși de înțelegeri cu vreun reprezentant al serviciilor secrete, al oligarhiei ori cleptocrației care susțin actualul regim,

Noi, subsemnații semnatari ai prezentei profesiuni de credință,

spunând să nu conteze nimeni, niciodată, pe lașitatea noastră!,

reuniți în Grupul pentru Apărarea Democrației,

afirmăm că

1. În Romania este necesară abolirea imediată a secretomaniei instalate în toate prestațiile președintelui, premierului și șefilor serviciilor secrete, inclusiv ale comisiilor care le supraveghează. Regimul Iohannis a încetat să mai comunice informații către presă și populație, luând decizii în treburile publice cu mentalitate de proprietar privat și angajând țara ca pe o feudă personală în operațiuni pe care este nevoit să le suporte întregul popor.

2. Reclădirea normalității în România presupune cel puțin trei componente esențiale:

– revenirea de la “guvernul meu” la “guvernul țării”,

– revenirea la Constituție, prin reabilitareea prevederilor textuale privind „statul de drept democratic” (nu doar a „statului de drept”), tripartiția puterilor în stat și pluralismul politic;

– revenirea la dezbaterea deschisă, obligatorie, nemăsluită într-o societate democratică, inițierea prezentului grup fiind o contribuție la aceasta.

3. Vom fi în apărarea valorilor tradiționale ale țării și familiei și vom pleda pentru preluarea în modernitate a ceea ce a fost valoros în tradiție.

4. Vom fi susținătorii unor criterii clare și transparente de promovare în funcții publice, în care nivelul studiilor și competența dovedită practic să fie primordiale, obligatorii și bine definite. Prostocrația trebuie abolită. Avizul serviciilor secrete pentru ocuparea diferitelor funcții să fie subsidiar, consultativ și drastic restrâns la un număr limitat de funcții, stabilite strict prin lege.

5. În toate demersurile noastre, vom da credit și prioritate oamenilor de valoare, vom reabilita noțiunea de patriotism și vom înțelege și apăra valorile europene în sensul originar al tratatelor fondatoare la care România este parte.

6. Vom pleda prin comunicate și declarații publice, în toate situațiile în care considerăm că deciziile autorităților, comportamentul, legile și declarațiile prostocrației contravin intereselor naționale și aspirațiilor cetățenilor.

7. Vom pune în slujba interesului public, pe temeiuri de conștiință și de bună credință, sistemul de valori, principiile și criteriile de conduită care ne caracterizează întreaga activitate profesională, civică și publicistică.

8. Vom milita pentru „demilitarizarea” prin lege a societății civile, a conducerilor partidelor politice și a instituțiilor de presă – pentru ca din activitatea acestora să fie eliminată dubla comandă iar acțiunile lor să beneficieze de o identitate clară în fața cetățenilor.

9. Ne vom poziționa tranșant împotriva oricărei decizii de restrîngere a libertăților cetățenești și a drepturilor de exprimare.

Grupul pentru Apărarea Democrației este o asociere ad hoc a unor persoane publice care împărtășesc aceleași valori, au aceleași opinii despre situația actuală din țară și gândesc consonant cu privire la sensurile de evoluție a societății românești.

Semnează:

Andrei Marga

Ion Cristoiu

Cornel Nistorescu

Octavian Știreanu

prof. dr. Gheorghe Piperea

Mircea Dinescu

Doru Bușcu

Patrick André de Hillerin

Ioan Buduca

Valer Marian

Ion Spânu

Dată la București, astăzi, 15 septembrie 2021, cu prilejul lansării volumului de publicistică „Trecerea la prostocrație”, editată de redacția ziarului Cotidianul”

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

VIDEO. Bucurie și culoare la Festivalul Dovleacului organizat la Centrul Cultural Titu

Publicat

pe

Festivalul Dovleacului organizat, astăzi – 31 octombrie 2026, de Primăria Titu, la Centrul Cultural din oraș, s-a transformat într-o sărbătoare plină de culoare și voie bună, nu doar pentru copii, ci și pentru părinți și bunici – spune edilul Laurențiu Costache.

„Costumele creative, jocurile, concursurile și momentele de pe scenă au adus zâmbete și emoții frumoase. Cei mici ne-au surprins prin imaginație și curaj, iar părinții și bunicii le-au fost aproape, încurajându-i și bucurându-se alături de ei.

Îi felicit pe toți copiii care au participat și le mulțumesc familiilor pentru că au răspuns cu drag invitației noastre! Mulțumesc și tuturor celor care s-au implicat în organizare și au pus suflet în această zi.

Îmi doresc ca Centrul Cultural Titu să fie un loc în care să veniți cu drag, în care copiii să își descopere pasiunile, să lege prietenii și să capete încredere în ei. Mă bucur că, prin fiecare activitate, această dorință prinde viață.

Vom continua să susținem cultura și să pregătim evenimente care ne aduc mai aproape unii de ceilalți. Pentru că și din astfel de momente se construiește o comunitate unită, în care copiii cresc cu bucurie și cu amintiri frumoase”, este mesajul transmis de primarul Laurențiu Costache, la finalul zilei.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Caravana Junior Achievement a ajuns la Școala Nr. 4 Moreni

Publicat

pe

Caravana Junior Achievement (JA) continuă seria evenimentelor dedicate dezvoltării competențelor transversale în educație și a ajuns în județul Dâmbovița, la Școala Gimnazială Nr. 4 Mihai Eminescu din Moreni.

Evenimentul, intitulat „Cum dezvoltăm competențele transversale ale elevilor?”, se adresează cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și urmărește să ofere soluții și perspective actuale privind adaptarea procesului educațional la cerințele în continuă schimbare ale pieței muncii.

În cadrul atelierului din 21 octombrie, participanții au avut oportunitatea de a explora tendințele actuale din educație și din mediul profesional, cu accent pe competențele esențiale din viitor. De asemenea, profesorii beneficiază de acces la resurse educaționale moderne, care pot fi integrate în activitățile didactice desfășurate la clasă.

Un alt beneficiu al participării este obținerea unui certificat de participare, document ce poate fi inclus în portofoliul profesional al fiecărui cadru didactic.

Moderatorul sesiunii a fost doamna Florea Aurelia, Program Manager în cadrul Junior Achievement România, care a facilitat desfășurarea atelierului și dialogul cu participanții. La eveniment au participat doamna Gheorghe Ana-Maria, directorul Casei Corpului Didactic din Dâmbovița, și doamna Stănculete Maria-Teodora, director al Școlii Gimnaziale Nr. 4 Mihai Eminescu din Moreni.

Atât doamna Gheorghe Ana-Maria, cât și doamna Stănculete Maria-Teodora, au avut un rol important în organizarea și coordonarea participării cadrelor didactice la atelier. Prin implicarea lor activă, au sprijinit mobilizarea profesorilor, au facilitat comunicarea cu unitățile de învățământ și au contribuit la buna desfășurare a evenimentului și la succesul acestuia.

Prin astfel de inițiative, Junior Achievement își propune să sprijine comunitatea educațională în pregătirea elevilor pentru provocările viitorului, promovând metode de învățare moderne și dezvoltarea competențelor necesare într-o societate aflată într-o continuă transformare.

La atelier au participat cadre didactice din numeroase unități de învățământ din județul Dâmbovița, printre care: Colegiul Național Vladimir Streinu Găești, Școala Gimnazială Nr. 4 Mihai Eminescu Moreni, Școala Gimnazială Cricov Valea Lungă, Școala Gimnazială Dărmănești, Colegiul Național Pedagogic Constantin Cantacuzino Târgoviște, Școala Gimnazială Nr. din 1 I. L. Caragiale, Școala Gimnazială Nr. 3 Moreni, Școala Gimnazială Ocnița, Școala Gimnazială Prof. Paul Bănică Târgoviște, Colegiul Economic Ion Ghica Târgoviște, Liceul Tehnologic de Petrol Moreni, Școala Gimnazială Iedera de Jos, Școala Gimnazială Niculești, Școala Gimnazială Cornești, Liceul Tehnologic Marin Grigore Năstase Tărtășești, Școala Gimnazială Gura Ocniței, Liceul Teoretic Petru Cercel Târgoviște

Atelierul organizat la Școala Gimnazială Nr. 4 „Mihai Eminescu” din Moreni reprezintă o nouă oportunitate pentru profesorii din județul Dâmbovița de a se conecta la cele mai recente tendințe educaționale și de a contribui la formarea unor generații pregătite pentru cerințele viitorului.

Înscrierile la programele JA sunt deschise si se pot face pana 31 octombrie 2026, la link-ul https://www.jaromania.org/inscrieri-2026-2027.

Despre Junior Achievement România
Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 42 de țări din Europa și peste 100 din lume.

În România, programele JA de tip „learning by doing“ și „project based” sunt urmate anual de peste 300.000 de elevi și studenți din 2.100 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2025, organizația a urcat pentru a șaptea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a primit a patra nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite