Connect with us

ACTUALITATE

Expoziție comemorativă preot Gheorghe I. Cotenescu în satul Izvoarele, comuna Voinești

Publicat

pe

La Căminul Cultural Izvoarele, comuna Voinești, a fost vernisată, în acest weekend, expoziția itinerantă de fotografie documentară „135 de ani de la nașterea preotului profesor dâmbovițeano-muscelean Gheorghe Cotenescu”. Evenimentul a fost organizat de nepotul celui dispărut – Radu Petrescu Muscel, cu sprijinul Arhiepiscopiei Târgoviște. Manifestările comemorative au debutat cu săvârșirea slujbei parastasului, în biserica parohială din sat.

Publicistul Radu Petrescu-Muscel a demarat acest proiect anul trecut, în plină pandemie de coronavirus, și până acum expoziția a fost vernisată la Câmpulung Muscel, Curtea de Argeș, Pitești, București, Iași, Oradea și Râmnicu Vâlcea.

„Preotul Gheorghe Cotenescu s-a născut și și-a petrecut prima treime a vieții sale în județul Dâmbovița, desfășurând o activitate intensă pe plan cultural, ca student, la îndemnul și alături de Nicolae Iorga, în Liga Culturală și ca militant politic (co-fondator al Partidului acestuia, în 1910), apoi în asociatiile studentesti, ca jurnalist (secretar de redacție al revistei „Cultura”, organul de presa al Asociatiei Cântăreților Bisericești din România), ori ca animator cultural în cadrul renumitelor Societăți Corale „Carmen” (D. G. KIRIAC) și „Hora” (Juarez Movila), precum și Societatea culturală „Miron Costin”, ca elev preferat al marilor profesori universitari I. Popescu-Pasărea, Ioan Mihălcescu (viitorul Mitropolit Irineu al Moldovei) și George Stephanescu (fondatorul Operei Române).

Preotul Gheorghe I. Cotenescu a luat parte la întreaga campanie militară (1916–1919) și a fost decorat cu ordinul militar „Coroana României”.

În peste 20 de ani de profesorat la şcolile din Stoeneşti şi la seminariile din Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş şi Cernica-Ilfov, a fost dascălul unor personalități de seamă: Patriarhii Teoctist Arăpaşu şi Iustin Moisescu, Episcopii Gherasim Cristea, Eftimie Luca şi Roman Stanciu, arhimandriţii Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, Ioasaf Ganea, Atanasie Gladcovschi, Tănase Petroniu, Iustin Pârvu, profesorii universitari Ioan Pulpea-Rămureanu şi Anton Uncu. După preluarea puterii de către regimul comunist a fost arestat în primul lot de muşceleni, fiind condamnat după 14 luni de anchetă îngrozitoare”, se precizează într-un comunicat remis de Arhiepiscopia Târgoviștei.

Publicistul Radu Petrescu-Muscel ne-a declarat că au fost omagiați trei predecesori ai săi:

– străbunicul Ioan Cotenescu, preot, ctitor a două biserici: Izvoarele și Mânjina.

– bunicul matern Gheorghe I. Cotenescu, preot, deținut politic cu nume și fotografie în Sala 13 / Biserica întemnițată de la Memorialul de la Sighet).

– unchiul Traian Marinescu Geagu, student țărănist asasinat fără proces de către Securitate, în februarie 1950. Deținut politic martir cu nume si fotografie in Sala 48 / Rezistența anticomunistă de la Memorialul de la Sighet.

Expoziția vernisată la Căminul Cultural Izvoarele a inclus fotografii cu toți trei.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Publicat

pe

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.

ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA

Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.

DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII

Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.

DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI

În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.

REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE

Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.

Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

DSVSA Dâmbovița începe vaccinarea împotriva variolei ovine și caprine. Acțiunea este gratuită

Publicat

pe

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a organizat, ieri – 27 octombrie 2026, o întâlnire cu crescătorii de ovine și caprine din județ având ca temă vaccinarea împotriva variolei în sectorul zootehnic. Participanților le-au fost prezentate informații referitoare la tipul de vaccin utilizat, modul de administrare, vârsta animalelor eligibile pentru imunizare, precum și posibilele reacții adverse. Totodată, reprezentanții DSVSA Dâmbovița au răspuns întrebărilor și problemelor ridicate de cei prezenți.

De reținut! Vaccinarea este gratuită, statul român suportând integral de la bugetul național toate costurile logistice, de manoperă, deplasarea medicilor veterinari și echipamentele necesare – ne informează Direcția Sanitară Veterinară Dâmbovița.

Astăzi – 28 octombrie 2026, va avea loc instruirea medicilor veterinari de liberă practică și a medicilor veterinari oficiali cu privire la modul de efectuare a acțiunii de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine.

„Succesul acestei campanii de imunizare depinde în mod direct de colaborarea strânsă dintre crescătorii de ovine și caprine și autoritatea sanitară veterinară. Sprijinul deplin și implicarea activă a crescătorilor sunt esențiale pentru desfășurarea corespunzătoare a acțiunilor de vaccinare și finalizarea acestora în cel mai scurt timp posibil. În acest sens, crescătorii sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari responsabili, să faciliteze accesul la animale și să asigure disponibilitatea efectivelor pentru imunizare, conform programărilor stabilite. Printr-un efort comun și responsabil, putem contribui la protejarea sănătății animalelor, la prevenirea răspândirii bolilor și la menținerea stabilității sectorului zootehnic din județul Dâmbovița”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de DSVSA Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite