Connect with us

ACTUALITATE

Actorii din Ploiești, reprezentație de succes la „Săptămâna Teatrului Tânăr”

Publicat

pe

Spectacolul „Gâlcevile din Chioggia” după Carlo Goldoni, regia Vlad Trifaș, producție a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, a încheiat, aseară, în aplauze și urale, Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr”, organizat de Teatrul „George Ciprian” din Buzău, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău.

„Programul a inclus o selecție diversificată, cu montări de la teatre din București și din țară, după autori clasici sau contemporani. Nu au lipsit nici spectacolele pentru copii, ale căror reprezentații au avut loc în weekend, la sala Consiliului Județean Buzău.

Păstrând tradiția, festivalul a oferit oportunitatea liceenilor să devină parte din echipă, în calitate de voluntari. Peste 70 de adolescenți au făcut parte din capitolul numărul opt al poveștii „Săptămâna Teatrului Tânăr”.

Cei mai curajoși dintre ei au dansat pe străzile din Buzău, în fața teatrului, la mall, în curtea școlii sau chiar pe trecerea de pietoni, anunțând evenimentul prin intermediul unui flashmob coordonat de actrița Mihaela Mardare. Voluntarii doritori au avut șansa de a se înscrie și de a participa la un atelier de teatru condus de actorul Cosmin Pană și desfășurat în incinta Teatrului „George Ciprian”.

„Săptămâna Teatrului Tânăr” reprezintă o invitație de a descoperi spiritul tânăr din spectacolele de teatru, de a promova și de a aduce la rampă creatori tineri și talentați, dar și de a crea contextul favorabil întâlnirii dintre adolescenți și mediul artistic”, se precizează într-un comunicat remis către mass-media.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Tânăra din imagine este căutată de Poliție. Sună la 112 dacă ai văzut-o!

Publicat

pe

Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată, ieri – 19 iunie 2026, cu privire la plecarea voluntară a Andreei Ionela Coticiu, în vârstă de 25 de ani, de la domiciliul său din Fetești, într-o direcție necunoscută. Până în prezent, aceasta nu a revenit la domiciliu.

Semnalmente: înălțime aproximativ 1,65 m, greutate aproximativ 70 de kg, păr vopsit blond, față ovală, ochi căprui, poartă ochelari, are un tatuaj pe toată mâna stângă și un altul pe mâna dreaptă. La momentul plecării, purta pantaloni scurți albaștri, tricou albastru, papuci alb cu negru cu fundiță.

Persoanele care pot furniza informații utile în vederea depistării acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Parc fotovoltaic, inaugurat în orașul Titu. O investiție cu impact pe termen lung

Publicat

pe

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a participat astăzi, 19 iunie 2026, alături de reprezentanții administrației publice locale la inaugurarea parcului fotovoltaic Titu. Este vorba de o investiție privată importantă, realizată de compania Enery.

„Acest proiect demonstrează că Titu este un oraș atractiv și sigur pentru investitori, un loc în care administrația locală și mediul de afaceri pot colabora pentru dezvoltarea unor investiții serioase, cu impact pe termen lung”, a precizat primarul Laurențiu Costache.

Parcul fotovoltaic de la Titu are o capacitate instalată de 54 MW și reprezintă un pas important către dezvoltarea, modernizarea și utilizarea surselor de energie regenerabilă.

„Le mulțumesc reprezentanților Enery pentru încrederea acordată comunității noastre și pentru alegerea orașului Titu pentru realizarea acestei investiții. Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect! Îmi doresc ca această investiție să fie un semnal clar că Titu este deschis dezvoltării și pregătit să primească noi investitori care să contribuie la crearea de locuri de muncă, la creșterea economiei locale și la construirea unui viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a mai spus Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite