Dâmboviţa
Animale arse de vii într-un adăpost cuprins de foc în comuna IL Caragiale
Incendiu de proporții, azi-noapte, în comuna IL Caragiale, județul Dâmbovița. Pompierii sosiți la fața locului au constatat că focul se manifesta generalizat la un adăpost de animale și la nivelul acoperișului a două anexe din apropiere.
„S-a acționat timp de peste două ore pentru stingerea flăcărilor. În același timp, au fost protejate un alt adăpost de animale și depozitul de nutrețuri. În adăpostul de animale se aflau peste 200 de animale mici (capre) și 3 animale mari (vaci). Au fost surprinse de flăcări un animal de talie mare și 35 de talie mică și nu au putut fi salvate.
La sosirea echipajelor de pompieri mare parte din animalele din interior au fost evacuate de îngrijitori. O femeie de 49 de ani, îngrijitor, a suferit un atac de panică și a fost intoxicată cu fum. Aceasta a fost preluată de echipajul de paramedici SMURD și i s-au acordat îngrijiri medicale, dar a refuzat transportul la spital.
În sprijinul pompierilor au acționat și 3 voluntari din cadrul SVSU IL Caragiale. Alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenție s-a realizat din rețeaua de hidranți a comunei”, se precizează într-un comunicat remis de ISU Dâmboviţa.
ACTUALITATE
Casa de Sănătate Dâmboviţa, 25 de ani de activitate în slujba asiguraților
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița va organiza, joi – 12 decembrie 2024, de la ora 16:00, o ședință festivă pentru a marca împlinirea a 25 de ani de la înființarea instituției.
„Viaţa şi sănătatea trebuie păstrate şi cultivate cu multă grijă şi înţelepciune, spre binele personal, al familiei şi al societăţii în care trăim.
Împlinirea a 25 de ani de activitate în slujba asiguratului dâmbovițean marchează o perioadă de muncă, de eforturi constante, de continue căutări, dar și de nedorite erori.
De aceea, sistemul de sănătate are nevoie permanentă de confirmarea solidarității întregii societăți pentru sprijinirea dezvoltării sale – un act de mobilizare socială pentru promovarea și susținerea calității serviciului medical, având conștiința că fiecare moment împreună deschide uși către noi experiențe constructive”, spune Cristina Sima – președinta CJAS Dâmbovița.
Dâmboviţa
Contabilul Primăriei Vișina a fost găsit spânzurat în podul casei
Contabilul Primăriei Vișina și-a pus capăt zilelor. Bărbatul de 46 de ani a fost găsit spânzurat în podul locuinței sale. Cel care a dat peste trupul neînsuflețit al sinucigașului a fost fratele acestuia.
Colegii din cadrul administrației publice locale Vișina au rămas ca de piatră la auzul acestei vești. Nimeni nu își explică de ce bărbatul a recurs la acest gest, care au fost problemele care l-au determinat să ia o astfel de decizie.
Jean Istrate, primarul comunei Vișina, de dimineață, a vorbit cu contabilul la telefon. Acesta i-ar fi spus edilului că are ceva de rezolvat și că mai întârzie la serviciu. Apoi nu s-a mai știut nimic despre el. Familia, apropiații l-au căutat, dar nu au reușit să dea de el. Fratele său, având probabil un semn, s-a urcat în podul casei unde l-a găsit spânzurat.
Polițiștii au demarat cercetările în acest caz, încercând să afle care au fost cauzele care l-au condus pe bărbatul de 46 de ani să își pună capăt zilelor.
-
ACTUALITATEacum 4 zile
A fost inaugurat primul hotel de cinci stele din Dâmbovița. „Peștera Wellness & Spa”, emblemă a turismului montan!
-
ACTUALITATEacum 6 zile
Fotbalist din Dâmbovița a murit la 18 ani. Dumnezeu să-l odihnească!
-
ALEGERIacum 2 zile
Află aici senatorii și deputații care vor reprezenta județul Dâmbovița în legislatura 2024-2028!
-
ADMINISTRAŢIEacum 5 zile
DN71, Bâldana – Târgoviște: Au început lucrările de extindere la 4 benzi
-
ALEGERIacum 2 zile
Primar comuna Voinești: Românii s-au săturat de aroganța și miștocăreala lui Tudose
-
Dâmboviţaacum 16 ore
Contabilul Primăriei Vișina a fost găsit spânzurat în podul casei
-
ALEGERIacum o săptămână
Apocalipsa politică de după primul tur…
-
ALEGERIacum 2 zile
PSD Dâmbovița a câștigat alegerile parlamentare în 75 de localități din județ