ACTUALITATE
Noi restricții în Argeș. Lista localităților în carantină

ACTUALITATE
Jador, cap de afiș la Ziua comunei Gura Șuții 2026. Vezi cine mai urcă pe scenă!

Duminică – 17 mai 2026, locuitorii comunei Gura Șuții, din județul Dâmbovița, sunt invitați să participe, începând cu ora 13:00, la manifestările prilejuite de ziua localității. Pe scenă vor urca artiști apreciați de public: Jador, Axinte, Nicușor Iordan, Aurel Moga, Mariana Stan, Julia Sexy și Formația Claudiu Miron. Evenimentul se va ține, ca și în anii trecuți, în incinta oborului săptămânal.

„Ziua comunei noastre reprezintă un moment special, dedicat oamenilor care dau viață acestei localități, o zi a bucuriei, a unității și a respectului pentru tradițiile noastre. Am pregătit un program artistic deosebit, cu artiști îndrăgiți și momente pentru toate gusturile, astfel încât fiecare participant să se bucure de o atmosferă frumoasă și de neuitat”, spune primarul Marian Dinu.

Programul include și un moment special, dedicat cuplurilor care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie. Aceste familii, care sunt un exemplu pentru comunitatea locală, vor fi premiate de Primăria și Consiliul Local Gura Șuții chiar pe scenă.
ACTUALITATE
25 de elevi de la Seminarul Teologic din Târgoviște, experiență Erasmus+ în Izmir (Turcia)

În perioada 27 aprilie – 1 mai 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte NIFON, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” a desfășurat, în Izmir, Turcia, o mobilitate de grup a elevilor în cadrul proiectului Erasmus+ nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000331782.
La activitate au participat 25 de elevi ai instituției, însoțiți de 3 cadre didactice, alături de 2 profesori implicați în activități de tip job shadowing, într-un demers educațional menit să contribuie la dezvoltarea competențelor digitale, interculturale și sociale ale participanților.
Pe parcursul mobilității, elevii au fost implicați în activități educaționale desfășurate în parteneriat cu școala gazdă, având posibilitatea de a lucra în echipe internaționale și de a interacționa cu elevi proveniți din alte țări europene. Activitățile au inclus ateliere dedicate dezvoltării competențelor digitale prin realizarea de materiale educaționale în Canva, exerciții de educație media și gândire critică, activități de colaborare și comunicare interculturală, precum și sesiuni de prezentare și feedback.

Un moment important al mobilității l-au constituit activitățile interculturale, prin intermediul cărora participanții au împărtășit tradiții, obiceiuri și elemente culturale specifice fiecărei țări participante, contribuind astfel la consolidarea spiritului de echipă, a respectului reciproc și a dialogului intercultural.
Totodată, elevii au avut oportunitatea de a vizita atelierele și departamentele tehnice ale instituției gazdă, observând modul în care elevii acesteia, sub îndrumarea profesorilor, pun în practică cunoștințele dobândite, în funcție de specializarea urmată. Această experiență a oferit o perspectivă concretă asupra importanței învățării aplicate și a formării competențelor practice.
Dimensiunea culturală a mobilității a fost completată prin vizitarea unor obiective reprezentative din Izmir și împrejurimi, precum și prin excursia la situl arheologic Efes, activități care au contribuit la dezvoltarea competențelor interculturale și la aprofundarea cunoașterii patrimoniului cultural și istoric.
În paralel cu activitățile elevilor, cele două cadre didactice participante la job shadowing au avut posibilitatea de a observa și analiza metode moderne de predare, modalități de integrare a tehnologiei în procesul educațional și modele de organizare a activităților școlare, experiență care va putea fi valorificată ulterior în activitatea didactică desfășurată în cadrul seminarului.
Ultima zi a mobilității a fost dedicată evaluării activităților și reflecției asupra competențelor dobândite, programul încheindu-se printr-o ceremonie festivă de premiere, în cadrul căreia participanții au primit certificate de participare.
Experiența Erasmus+ desfășurată la Izmir a avut un impact educațional semnificativ asupra elevilor și profesorilor participanți, contribuind la dezvoltarea competențelor digitale și de comunicare, la consolidarea spiritului de echipă și la deschiderea către dialog și cooperare internațională.
Prin această mobilitate, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște continuă să promoveze valorile educației europene și să ofere elevilor oportunități de formare adaptate provocărilor societății contemporane.
ACTUALITATEacum o săptămânăEveniment de excepție la Târgoviște. Se deschide centrul comercial „Galeriile Iris”
Dâmboviţaacum o săptămânăI s-a făcut rău la volan. S-a întâmplat pe DN72A, în Voinești
ACTUALITATEacum o săptămână„Visuri la cheie” poposește în Poiana. Urmăriți povestea fraților rămași singuri pe lume! VIDEO
Prahovaacum 5 zileDoi adulți și un copil de 6 ani s-au răsturnat cu ATV-ul. Un bărbat a decedat
ACTUALITATEacum o săptămână8 mai 2026. Bursa locurilor de muncă, în municipiul Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr din Găești s-a spânzurat în pădurea de la Arsuri
ACTUALITATEacum 6 zileVIDEO. Georgian Alexandru Dinu, multiplu campion național pe care România l-a ignorat!
Dâmboviţaacum o săptămânăPercheziții în Răzvad, Gura Ocniței, Dragomirești și Târgoviște la persoane implicate în camătă, șantaj și proxenetism
























