Dâmboviţa
Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, va participa la negocierile de la Cotroceni

Partidul Social Democrat joacă tare. Este un semn că social-democrații nu mai vor să lase țara pe mâna incapabililor de la PNL, mânați în jocul politic doar de propriile interese, mai ales acum când românii sunt cu ochii pe PSD, considerându-l singurul partid care poate să scoată țara din văgăuna în care a băgat-o guvernarea PNL USR-PLUS și UDMR.
Ultima gafă a Guvernului Cîțu, Hotărârea de Guvern dată după demiterea sa prin moțiune de cenzură, cu alocarea a unui miliard de lei către administrațiile publice locale și județene conduse de reprezentanți PNL a inflamat scena politică și a produs dezgust în opinia publică.
PSD, acum, când Klaus Iohannis cheamă partidele la Cotroceni pentru consultări în vederea desemnării altui premier, nu putea să nu profite de mârlănia lui Cîțu în materie de alocare de fonduri cu dedicație, uitând că țara nu înseamnă doar județele, orașele și comunele conduse de liberali și UDMR-iști.
Astfel că social-democrații s-au gândit să meargă la negocieri și cu șefi ai unor administrații publice locale și județene, aleși PSD, care nu au primit din partea demisului Cîțu nici un ban de la Fondul de Rezervă al Guvernul.
Din delegația care va merge la Cotroceni alături de liderul partidului, Marcel Ciolacu, și de secretarul general, Paul Stănescu, vor mai face parte președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, primarul Galațiului – Ionuț Pucheanu și primărița comunei bihorene Căbești – Corina Ene.
Prezența celor trei reprezentanți social-democrați care au primit zero lei la rectificarea bugetară mascată a lui Florin Cîțu cu siguranță îl va pune în dificultate pe Klaus Iohannis. Președintele țării, dacă mai are un pic de spirit politic obiectiv și se gândește la binele țării, ar trebui să renunțe la reșaparea lui Cîțu.
ACTUALITATE
Târgoviște. Consilierul municipal Doru Andreica a trecut în veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească!

Am aflat cu tristețe că încă un om de valoare din urbea noastră a trecut în veșnicie. Dorin Vasile Andreica a pierdut lupta cu o boală necruțătoare.
Doru Andreica, consilier municipal în cadrul Consiliului Local Târgoviște, director o lungă perioadă al Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Țuicani-Moreni, a fost tipul omului sobru, distins, deschis, prietenos și meticulos.
Politician fin, cu discurs, cult, implicat, Doru Andreica a activat în ultimii ani în Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) pe poziția de coordonator politic. În momentul de față, era președintele organizației de seniori AUR Dâmbovița.
Transmitem condoleanțe familiri greu încercate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţa
Tentativă de omor în Cartierul Priseaca. Totul a pornit de la consumul de alcool

Un tânăr de 28 de ani, din Priseaca, a fost arestat pentru tentativă de omor după ce, ieri – 14 noiembrie 2026, a înjunghiat un bărbat de 35 de ani, într-un conflict spontan izbucnit pe fondul consumului de alcool. Potrivit polițiștilor, cei doi s-au agresat fizic reciproc, iar la un moment dat tânărul de 28 de ani l-a lovit pe celălalt combatant cu un obiect ascuțit-înțepător.
Cei doi bătăuși au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatul de 35 de ani a rămas internat, iar celălalt va sta în arest preventiv timp de 30 de zile. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
Argeșacum 6 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ACTUALITATEacum 2 zileDrum lin către îngeri, Monica Beșleagă! Doliu la Liceul Ion Heliade Rădulescu Târgoviște
Dâmboviţaacum o săptămânăExplozie într-un bloc din Târgoviște. O femeie rănită, opt locatari evacuați
ACTUALITATEacum 3 zileGala Topul Firmelor din Dâmbovița, ediția 33. Inovația, rezistența și perseverența, premiate de Camera de Comerț
ACTUALITATEacum o săptămânăNoul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere
ACTUALITATEacum 6 zileCercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat
Dâmboviţaacum 2 zileAccident rutier în Racovița (Bucșani). O femeie a fost transportată la spital


























