Dâmboviţa
Târgoviște: Accident pe strada Radu de la Afumați. Trei auto implicate

Accident rutier, în această dimineață, pe strada Radu Afumați, din municipiul Târgoviște. Potrivit IPJ Dâmbovița, un autoturism a intrat în coliziune cu o mașină staționată. Ulterior, acesta a fost proiectat într-un alt autovehicul. În urma impactului, două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier. La fața locului, au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apa și spumă și una de descarcerare, dar și două ambulanțe SAJ.
Dâmboviţa
Accident feroviar în Găești. Șoferița autoturismului lovit de tren a decedat

Accident feroviar, în această după-amiază, în jurul orei 17:45, în orașul Găești. Un autoturism a fost acroșat de un tren în care se aflau circa 100 de călători. Potrivit IPJ Dâmbovița, șoferița nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili exact cum s-a produs acest eveniment rutier.
La fața locului, au acționat pompierii militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea și două autospeciale SMURD. Echipajele medicale au asistat trei pasageri din tren, care au prezentat atac de panică. Acestea au refuzat transportul la spital. Din păcate, pentru șoferiță nu s-a mai putut face nimic.
Dâmboviţa
A făcut sex cu o minoră pe parcursul mai multor luni

Un tânăr de 25 de ani, din comuna Conțești, județul Dâmbovița, este cercetat penal întrucât a întreținut raporturi sexuale cu o fată de 15 ani, pe parcursul mai multor luni, respectiv în perioada octombrie 2024 – martie 2026.
Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol asupra unui minor. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar magistrații au dispus, astăzi – 14 mai 2026, măsura controlului judiciar. Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Dâmboviţaacum o ziBărbatul dispărut din Malu cu Flori a fost găsit mort într-o fântână de lângă casă
ACTUALITATEacum 4 zileAflă aici cine concertează la Târgoviște de „Zilele Județului Dâmbovița” 2026!
ACTUALITATEacum 4 zileMinistrul Sănătății a anunțat ce nereguli au fost găsite la restaurantul din Gemenea, unde 41 de persoane au acuzat toxiinefecție alimentară
ADMINISTRAŢIEacum o ziValeni-Dâmbovița, o comună unde tradiția se completează plăcut cu modernul
ACTUALITATEacum 4 zileDSVSA Dâmbovița evaluează toate alimentele servite nuntașilor care au ajuns la spital cu probleme digestive
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileComuna Cândești, speranțe, destule probleme și neajunsuri, dar se înaintează pe drumul cel bun!
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPucheni, între tradiție, pitoresc și modernitate
ACTUALITATEacum o ziPrimarul de la Văcărești, în război cu cei care abandonează animale și aruncă gunoiul pe aiurea























