Connect with us

SOCIAL

Românii susțin demersul PSD pentru plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale

Publicat

pe

Sursa foto: Radio Oltenia Craiova

Peste 175.000 de români au semnat până acum în cadrul campaniei inițiate de PSD de susținere a proiectului de lege depus în Parlament privind plafonarea prețurilor la electricitate și gaze naturale. Numărul mare de cetățeni din toate zonele țării care, în numai două săptămâni, s-au alăturat acestui demers, arată că românii sunt de acord cu măsurile inițiate de PSD.

„Credem că acest fapt trebuie să fie un semnal clar pentru parlamentarii tuturor partidelor la dezbaterile de luni, din Senat, privind așteptările populației față de acest proiect extrem de important pentru milioane de români.

Proiectul PSD prevede plafonarea pentru 6 luni a prețurilor la energie și gaze la niveluri pe care românii să le poată suporta. Astfel, în cazul electricității, PSD a propus, prin ultimele amendamente depuse vineri, un plafon de preț al energiei active de 250 de lei/Mwh, în condițiile în care ultimele oferte ale furnizorilor către populație, această valoare a ajuns la peste 950 lei/Mwh.

În cazul gazelor naturale, plafonul propus este de 135 de lei/Mwh, față de oferte ale furnizorilor de 650 lei/Mwh. Soluțiile PSD produc o scădere a prețului final față de actualele oferte ale furnizorilor cu 74% în cazul energiei și 79% în cazul gazelor. De asemenea, varianta PSD este net superioară propunerilor PNL: liberalii ajung la un preț final al kilowattului de 1,01 lei, în vreme ce în varianta noastră, kilowattul va costa doar 0,67 lei.

Proiectul PSD implică o scădere a prețurilor la o valoare care se menține pe întreaga durată a celor 6 luni de plafonare. După intrarea în vigoare a legii, toate contractele se restructurează, astfel încât să nu fie depășit prețul maximal, cel plafonat.

Prin legea propusă de PSD, nivelul de trai al românilor este protejat, în următoarele 6 luni, de situația iminentă a dublării sau triplării facturilor cu utilitățile – electricitate și gaz. Noile facturi dublate ar însemna un cost suplimentar de minim 1200 de euro pe an pentru fiecare gospodărie de salariați din România.

De aceea, cerem parlamentarilor responsabili de la celelalte partide să susțină mâine soluțiile PSD care vor evita producerea unei adevărate explozii sociale în această iarnă, menținând facturile populației la un nivel suportabil”, se precizează într-un comunicat transmis de PSD.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeș

Cursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi

Publicat

pe

Nouă persoane, care au pornit cu ATV-uri și autovehicule de teren în anumite zone din județul Argeș, fără respectarea prevederilor legale, au fost sancționate contravențional de jandarmii argeșeni.

Amatorii de off-road ilegal au fost depistați de jandarmi pe teritoriul comunelor Berevoiești și Lerești. Aceștia se deplasau pe drumuri aflate pe fonduri de vânătoare fără să aibă acordul celor care gestionează aceste perimetre cinegetice.

Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, jandarmii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale, respectiv cinci amenzi în valoare totală de 5.000 de lei și patru avertismente.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Bărbat găsit decedat într-o locuință cuprinsă de flăcări în comuna Costești Vale

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

În această seară, în jurul orei 19:00, pompierii de la Detașamentul din Titu s-au deplasat la locul incendiului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță tip SMURD. La sosirea echipajelor, focul se manifesta într-una din camere, unde au ars materiale combustibile.

În interiorul casei, militarii au găsit bărbatul decedat. Polițiștii au declanșat cercetările pentru a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs moartea bărbatului.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite