Călăraşi
Abuza sexual elevele cu care făcea pregătire în privat, la engleză și matematică!

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi au dispus pe 19 octombrie reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și corupere sexuală a minorilor. La data de 20.10.2021, după prezentarea în fața instanței a mai multor probe, Tribunalul Călăraşi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
„Prin rechizitoriul din data de 14.06.2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere sexuală a minorilor, în raport de două persoane vătămate minore în vârstă de 13 ani, reținându-se în fapt că, în perioada ianuarie – martie 2021, la diferite intervale de timp, respectiv la data de 25.01.2021 și 08.03.2021, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în timp ce se afla în apartamentul său din municipiul Călăraşi, profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, datorate vârstei fragede, precum şi de autoritatea pe care o avea asupra minorelor, în calitate de profesor meditator, a comis mai multe acte de natură sexuală.
Prin același rechizitoriu, s-a dispus totodată disjungerea și declinarea competenței în favoarea D.I.I.C.O.T – B.T. Călărași, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă, faptă presupus a fi comisă de același inculpat.
În urma administrării unui amplu ansamblu probatoriu în cauza nou formată, a rezultat faptul că inculpatul a absolvit cursurile unei facultăți de Marketing, fără a promova examenul de licență al acestei facultăți. Cu toate că studiile sale au fost de natură economică, acesta s-a reprofilat și, având cunoștințe și noțiuni de limba engleză și matematică, a activat din anul 1992 ca profesor suplinitor, pe la diferite unităţi şcolare din municipiul Călărași, reușind astfel să intre în contact cu diferiți elevi și cu părinții acestora.
Profitând de relațiile pe care și le-a creat în acest mediu, inculpatul a reușit pe parcurs să-și dezvolte propria rețea de cursuri de pregătire. În acest sens, și-a transformat propriul domiciliu într-o adevărată sală de cursuri, pentru a putea ține ședințele de pregătire cu elevii la locuința sa.
Profitând însă de imaginea creată în societate și de încrederea pe care i-au acordat-o îndeosebi părinții acestor elevi într-o perioadă lungă de timp, acesta a dezvoltat un comportament neadecvat față de persoanele minore de sex feminin cu care acesta făcea pregătire.
Cu prilejul percheziției informatice efectuate asupra sistemelor informatice și suporturilor de stocare a datelor informatice, ridicate de la domiciliul inculpatului, au fost identificate 144 de fișiere imagine, unele dintre ele reprezentând persoane de sex feminin cu caracteristici anatomice specifice minorității și 1 fișier video care redă o persoană de sex feminin cu caracteristici anatomice specifice minorității, în ipostaze cu caracter sexual explicit.
La data de 20.10.2021 Tribunalul Călăraşi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Călăraşi”, se precizează într-un comunicat transmis de DIICOT.
Călăraşi
Contrabandă cu produse contrafăcute. Descinderi în 16 locații din trei județe și București

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au efectuat, astăzi – 18 septembrie 2026, percheziții în județele Giurgiu, Ilfov și Călărași, la locuințele a opt persoane cercetate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse contrafăcute. De asemenea, au avut loc descinderi și în spațiile comerciale deținute de cei în cauză în municipiul București și în județul Ilfov. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești.

IPJ Dâmbovița ne informează că au fost identificate și ridicate pentru continuarea cercetărilor peste 7.800 de articole vestimentare, în valoare totală de peste 844.500 de lei, peste 470 de perechi de încălțăminte, în valoare de 143.000 de lei, 188 de genți, poșete și rucsacuri, în valoare de 57.000 de lei, 152 de sticle de parfumuri, în valoare de peste 50.600 de lei, peste 74.000 de capsule de detergent, în valoare de 77.760 de lei, toate susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemnele unor mărci înregistrate. Totodată, au fost descoperite 12.580 de țigarete fără marcaje fiscale și 702 articole pirotehnice (aproximativ 1350 kg), în valoare de 147.000 de lei.
ACTUALITATE
19-20 septembrie 2026. Intrare gratuită la ZOO Călărași

În acest weekend, 19-20 septembrie 2026, când se sărbătoresc „Zilele Municipiului Călărași” – 431 de ani de la prima atestare documentară, grădina zoologică din oraș va putea fi vizitată gratuit. Program: 08:30-18:00, cu ultima intrare la 17:30.
„Pentru noi, ZOO este mai mult decât un loc în care oamenii vin să vadă animale. Este un loc al amintirilor, al copilăriei, al întâlnirilor în familie și al momentelor petrecute împreună. Este unul dintre punctele importante ale orașului nostru și, așa cum ne place nouă să spunem, este chiar inima orașului. Iar de ziua Călărașiului, vrem ca această inimă să bată pentru toți”, au transmis reprezentanții Direcției Municipale de Servicii Publice Călărași.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 4 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei


























