ADMINISTRAŢIE
Program gratuit de testare COVID în municipiul Slobozia, implementat de Primărie

Consiliul Local Slobozia, județul Ialomița, a aprobat, ieri – 21 octombrie 2021, la inițiativa primarului Dragoș Soare, implementarea unui program gratuit de testare antigenică rapidă a persoanelor domiciliate în Slobozia, pentru depistarea infecției cu virusul Sars-Cov-2.
Acțiunea va demara miercuri, 27 octombrie, iar punctul de testare va fi organizat în Piața Revoluției (în fața Prefecturii). Acesta va fi deschis de luni până duminică, între orele 10:00-18:00. Se pot testa toate persoanele cu domiciliul sau reședința în Municipiul Slobozia, atât adulți, cât și copiii care au implinit vârsta de 4 ani.
Ce documente sunt necesare?
Adulți: Carte de Identitate
Copii cu vârsta între 14 și 18 ani: Carte de Identitate (atât a copilului cât și a părintelui)
Copii cu vârsta între 4 și 14 ani: Certificat de naștere (al copilului) și Carte de Identitate (a părintelui)
De asemenea, trebuie completat formularul ce vizează consimțământul recoltării probelor. Formularul poate fi descărcat folosind următorul link: https://municipiulslobozia.ro/wp-content/uploads/documente/2021/COVID-19/Formular-Constimtamant-COVID-19-Recoltare.pdf
Este posibilă și retestarea?
Da, retestarea este posibilă în cazul în care au trecut cel puțin 7 zile de la ultima testare gratuită.
ADMINISTRAŢIE
Alexandru Iorga, primar Găești: Cred într-o administrație care găsește soluții pentru întreaga comunitate!

Consiliul Local Găești a aprobat, în ședința de lucru de săptămâna trecută, două proiecte de hotărâre inițiate de primarul Alexandru Iorga, respectiv:
– scutirea de a plata majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care vor achita, până la data de 20 decembrie 2026, impozitele și taxele locale restante;
– dotarea Liceului Tehnologic „Dr. C. Angelescu” cu mobilier și echipamente.
„Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru votul acordat și pentru susținerea acestor proiecte. Cred într-o administrație care apreciază responsabilitatea, înțelege dificultățile oamenilor și găsește soluții pentru întreaga comunitate. Știu că există situații în care, din diferite motive, unii oameni nu au avut posibilitatea să își plătească impozitele la timp, iar majorările acumulate le-au îngreunat și mai mult situația. Astfel, persoanele fizice care își achită integral obligațiile fiscale principale restante până la 20 decembrie 2026 pot beneficia de scutirea majorărilor de întârziere, în condițiile hotărârii adoptate”, a transmis primarul Alexandru Iorga.
ADMINISTRAŢIE
Târgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat, astăzi – 9 noiembrie 2026, că nu se vor aplica amenzi și nici nu vor în majorate impozitele în cazul proprietarilor de apartamente care au închis balconul fără să obțină autorizație în acest sens. Edilul a vrut să pună capăt numeroaselor dispute apărute în spațiul public ca urmare a noilor acte normative care au fost adoptate.
„Trebuie făcută distincția între clădirile realizate fără respectarea regimului legal de autorizare şi cele edificate în mod legal, asupra cărora au fost efectuate ulterior anumite lucrări punctuale, precum închiderea balcoanelor. Aceste intervenții nu schimbă, prin ele însele, situația juridică a clădirii în ceea ce priveşte legalitatea edificării sale inițiale şi nu conduc la încadrarea întregii clădiri în categoria celor executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia”, a explicat primarul municipiului Târgoviște.

A mai punctat edilul și faptul că, în ceea e privește balcoanele închise în urmă cu mai mult de 3 ani, dreptul statului de a aplica amenzi s-a prescris. Totodată, legea adoptată anul acesta nu poate să se aplice pentru fapte din trecut.
„Închiderea balcoanelor sau logiilor la clădiri de locuit multietajate se consideră de importanță redusă, excepție făcând lucrările de extindere pe domeniul public a balcoanelor sau logiilor de la nivelul parterului. Proprietarii au dreptul de a solicita autorizație de regularizare pentru aceste lucrări de închidere a balcoanelor sau logiilor de importanță redusă oricând, fără limită de timp şi fără a fi condiționați de termenul tranzitoriu de 1 an. Primăria Municipiului Târgoviște vă stă la dispoziție pentru îndrumare, dar repetăm: fără taxe majorate, fără amenzi și fără măsuri abuzive”, a declarat edilul Daniel Cristian Stan.
VIDEO
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ADMINISTRAŢIEacum o ziTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























