Connect with us

ACTUALITATE

Comuna Nucet a pierdut un simbol. Dumnezeu să-l odihnească pe Gelu Stoenescu!

Publicat

pe

Am aflat astăzi, cu adâncă durere, că a plecat dintre noi pe drumul fără întoarcere Gelu Stoenescu, din Nucet. Avea 61 de ani. Doar trupul poate era consumat de timp, așa cum ne mestecă pe toți, dar spiritul, era același. Tânăr. Neschimbat. Optimist.

Îl știam de-o viață. O parte a copilăriei, adolescența și un pic din tinerețe, drumurile ni s-au intersectat destul de des. Exista o rezonanță comună cu muzica, cu genurile de distracție ale vremurilor dinainte de 89′, seri de dans, de poezie, ceaiuri, drumeții, excursii pe itinerarii istorice.

Prietenos, deschis, liniștit, respectos, mereu pregătit, atât cât putea, să îi ajute pe cei care îi solicita sprijinul, Gelu a fost băiatul care, ani de-a rândul, aduna tineretul din șapte sate la discotecă. La Căminul Cultural. Fie iarnă, fie vară. Era renumit pentru muzica pe care o „prindea” rapid prin cunoștințele lui și pe care o difuza în discotecă, aproape în același timp cu ringurile de dans din Occident. Și noi trăiam atunci în comunism!

Îmi aduc aminte că a avut probleme cu sănătatea. Asta se întâmpla în adolescența sa. A fost unul dintre puținii românii care a avut șansa să fie operat pe cord în Africa de Sud, de renumitul chirurg Christiaan Barnard, primul medic care a efectuat un transplant de inimă.

Dumnezeu a fost lângă el și a învins atunci moartea. A trăit fără probleme, normal, cu anumite restricții, evident, până acum, când acest perfid coronavirus căzut peste noi, din nesiguranța poate impusă a acestei lumi, l-a omorât. S-a stins pe un pat de spital. Medicii au spus că nu s-a mai putut face nimic pentru el. Organismul lui Gelu nu a mai răspuns la tratament. COVID-ul lovește ca o armă perversă. Atunci când ai impresia că l-ai învins, se întoarce și te țintește nemilos.

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Gelu Stoenescu. S-a mai dus un om, un prieten, un mic simbol al unei perioade frumoase și liniștite a vieților noastre.

Cititi mai mult
Reclamă
2 Comments

2 Comments

  1. Gabriela Stanescu

    18 noiembrie 2021 at 22:12

    … Un anume fel de a privi,. si a zambi,.. cu blandete. Blandetea tine de puterea noastra de iubire, este una din manifestarile ei. Cele mai nobile sentimente le traia doar impartindu_le,.. daruindu_le,.. Drum lin printre ingeri, mergi acolo cu caldura ta!

  2. Gabriela Stanescu

    19 noiembrie 2021 at 0:49

    „FERICITI cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul” nu spre folosul lor ca stapanitori, ci ca trimisi ai Domnului, ca legislatori ai pacii si ai indurarii, asa cum spune scrisoarea lui Iacob. (3,17-18).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Proiect sportiv pilot în România a fost lansat la Pucioasa

Publicat

pe

În orașul Pucioasa, din județul Dâmbovița, a fost lansat, în această după-amiază, un program sportiv pilot în România: „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori”. Vorbim despre un proiect al Federației Române de Baschet susținut de Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Pucioasa și alte 11 localități din Dâmbovița. Meciurile se vor derula până duminică, 4 octombrie 2026, pe terenul din Parcul Central Pucioasa.

Au participat la evenimentul de deschidere a turneului „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori”: Carmen Tocală – președinta Federației Române de Baschet, Anca Stoenescu – jucătoare emblematică de baschet, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, vicepreședinta CJD – Luciana Cristea, secretarul general al județului – Dan Popa și primarul orașului Pucioasa – Constantin Ana. Amfitrion a fost cunoscutul antrenor de baschet Cătălin Tănase – directorul CSȘ Târgoviște și coordonator al proiectului sportiv pilot, lansat, iată, în județul Dâmbovița, la Pucioasa.

„Sper ca acest proiect să devină un model pentru România. Sportul are nevoie de astfel de proiecte, are nevoie de susținere autorităților locale și cred că trebuie să fie un mijloc de educație, de dezvoltare, de creare de caractere puternice. Unul dintre pilonii importanți ai acestui proiect este Caravana 3×3 Urban Sport, o acțiune care își propune să popularizeze această disciplină în mai multe orașe din județul Dâmbovița. În următoarele două luni, vom organiza turnee în Găești, Titu, Moreni și, bineînțeles, vom termina cu un turneu master la Târgoviște. De asemenea, al doilea pilon important al acestui proiect este să ducem baschetul în grădinițe și ne-am orientat către mediul rural, unde vom desfășura mai multe acțiuni de promovare a baschetului în grădinițe din județul Dâmbovița. A treia activitate foarte importantă este deja tradiționala „Tabără a Giganților”, în care cei mai înalți sportivi din România, fete și băieți, vor participa în vacanța intersemestrială, în octombrie, la Târgoviște, într-un camp de perfecționare și dezvoltare. Cu siguranță , acțiunile nu se vor opri aici. Sunt convins că acest proiect reprezintă un prim pas pentru dezvoltarea sportului juvenil. Trebuie să realizăm că sportul de performanță pleacă de jos. Dâmbovița are tradiție în baschet și suntem obligați să ducem această tradiție mai departe”, a precizat Cătălin Tănase.

La rândul său, președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan a transmis că administrația publică județeană, în mandatul său, va sprijini necondiționat sportul în rândul copiilor și tinerilor. De asemenea, i-a mulțumit președintei Federației Române de Baschet pentru că a ales Dâmbovița pentru a demara acest proiect pilot. A mai spus Corneliu Ștefan că își dorește ca turneul „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori” să crească de la an la an. La final, le-a urat succes tuturor sportivilor, dar și antrenorilor. Totodată, a felicitat familiile copiilor, pentru că au ales să îi sprijine să facă sport.

Carmen Tocală – președinta Federației Române de Baschet a precizat că proiectul pilot lansat în județul Dâmbovița a pornit de la o recomandare a Comisiei Europene, de a fi transferate unele dintre responsabilități către administrațiile publice locale. A punctat Carmen Tocală că nu întâmplător s-a transmis o astfel de recomandare, întrucât sportul înseamnă educație, sănătate și, mai presus de toate, crează de modele.

„Pentru că și noi vrem să creăm modele, astăzi, echipa de performanță CSM Târgoviște, antrenată de către Cătălin Tănase, este aici. Le mulțumesc părinților pentru că au ales baschetul ca formă de educație prin sport a copiilor. Le mulțumesc copiilor. M-am bucurat că avem așa de mulți participanți. Competiția 3×3 înseamnă parte a programului național, care a fost aprobat de toate comisiile parlamentare și se află pe masa Parlamentului și sunt convinsă că va fi parte a Legii Tineretului și Sportului în foarte scurt timp”, a spus președinta FRB – Carmen Tocală.

Primarul Constantin Ana a declarat că se bucură foarte tare că proiectul pilot „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori” a demarat la Pucioasa și, mai ales, pentru că sunt așa de mulți participanți.

„Cred că este un lucru extraordinar ceea ce se întâmplă aici. Noi, la Pucioasa, încurajăm mișcarea, încurajăm incluziunea socială. Tot ceea ce se întâmplă în parcul acesta este despre copii, despre comuniune, despre comunitate și vă spun sincer că demult nu a mai fost baschet la noi în oraș”, a transmis primarul orașului Pucioasa – Constantin Ana.

S-au înscris în Turneul 3×3 Urban Sport de la Pucioasa peste 400 de copii, fete și băieți, în 10 categorii de vârstă, începând cu U10.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Atenție! Se oprește apa în comuna Ludești, pe 6 și 7 octombrie 2026

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Ludești că va opri furnizarea apei potabile, în zilele de 6 și 7 octombrie 2026, pentru igienizarea rezervoarelor, astfel:

  • Marți, 6 octombrie 2026, între orele 06:00-20:00, în satele Scheiu de Sus, Scheiu de Jos
  • Miercuri, 7 octombrie 2026, între orele 06:00-20:00, în satele Ludești, Telești și Potocelu

„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite