Connect with us

Argeș

Misiune umanitară a jandarmilor din Argeș

Publicat

pe

Jandarmii din Argeș au donat alimente și produse agricole specifice toamnei unei familii greu încercate, din comuna Rătești. Odată ce au aflat povestea soților Văducan și a celor doi copii ai lor, în vârstă de 6 și 10 ani, cadrele IJJ Argeș s-au mobilizat și, iată, au reușit să se aducă un strop de bucurie. De altfel, nu este prima dată când jandarmii organizează astfel de acțiuni umanitare.

„Lucrurile dăruite poate au fost puține, dar au fost date cu sufletul deschis, alături de încurajarea de a nu-și pierde încrederea într-un viitor mai bun”, este mesajul transmis de IJJ Argeș.

Argeș

Argeș: O mașină s-a aprins ca o torță, în timpul mersului!

Publicat

pe

Un autoturism a luat foc în mers, astăzi – 27 noiembrie, pe o stradă din Poienari de Muscel, județul Argeș. Cele două persoane din interior au reușit să se evacueze rapid, astfel că nu au suferit răni.

La sosirea pompierilor, mașina era cuprinsă în totalitate de flăcări. Potrivit ISU Argeș, incendiul a izbucnit ca urmare a scurgerilor de lichide combustibile pe suprafețele fierbinți ale motorului.

Citește în continuare

ACTUALITATE

Tort aniversar din partea polițiștilor pentru o faptă de 10 la 10 ani

Publicat

pe

Daria și-a primit tortul chiar în parcul unde a găsit telefonul pierdut

Polițiștii din Argeș au surprins-o cu un tort aniversar, la împlinirea vârstei de 10 ani, pe Daria – o fetiță care a găsit într-un parc, în data de 3 octombrie 2021, un telefon mobil și, fără să stea pe gânduri, l-a căutat pe proprietar.

Este un gest pe care cei mai mulți dintre adulți nu l-ar fi făcut. Daria însă este un exemplu de bună educație, iar, ieri – 24 noiembrie, de ziua ei de naștere, polițiștii i-au reamintit ce copil minunat este. Felicitări, Daria! Felicitări și polițiștilor, fiindcă au avut această inițiativă frumoasă!

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT