POLITIC
Senatorul Corlățean a solicitat noului ministru de Externe să se implice personal în cazul familiei Furdui din Germania

Senatorul PSD de Dâmbovița, Titus Corlățean, a condus, în calitate de președinte al Comisiei pentru Politică Externă a Senatului României, audierile ministrului desemnat al Externelor – Bogdan Aurescu. Parlamentarul a dovedit încă o dată că este ancorat în realitate, în problematica cu care se confruntă țara, dar nu uită și nu trece pe un plan secund anumite lucruri nerezolvate care vin din istorie.
„Am introdus ca obiectiv important reluarea demersurilor României legate de Tezaurul țării noastre de la Moscova. Retrocedarea sa națiunii române este un obiectiv legitim, de prim rang.
Am cerut ministrului Aurescu ca Guvernul și MAE să acționeze pentru a relansa negocierile cu autoritățile de la Budapesta legate de Patrimoniul Gojdu. Este un alt obiectiv legitim al statului român”, a precizat Titus Corlățean.

De asemenea, senatorul PSD de Dâmbovița a lansat propunerea, care a fost îmbrățișată, privind „crearea, în premieră, a unei structuri integrate interinstituționale (relații consulare, Drepturile omului, tratate internaționale, dreptul familiei și jurisprudența instantelor românești în aceasta materie, autoritatea națională pentru protecția copilului ș.a.), în coordonarea MAE, care să intervină și să gestioneze situațiile grave, care, din păcate, s-au înmulțit în ultimii ani, de preluare de către autoritățile altor state, adesea abuzivă, a copiilor de la părinții cetăteni români, care locuiesc în alte țări.
Am cerut ca această structură să fie operaționalizată urgent, pentru a oferi decidenților politici propuneri de acțiune și soluții, pentru a susține reunificarea acestor familii. Situații dramatice de genul celei cunoscute anterior privind familia Bodnariu din Norvegia s-au multiplicat îngrijorător în ultimii ani”, a spus demnitarul social-democrat.
Titus Corlățean i-a solicitat ministrului Aurescu să se implice personal pentru rezolvarea cazului soților Furdui din Germania, cărora autoritățile din Jungendamt, de lângă Hanovra, le-a preluat cu forța și abuziv cei 7 copii.
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: Coaliția PNL, PSD, USR, UDMR a scos cash-ul din declarațiile de avere

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob spune că parlamentarii care reprezintă PNL, PSD, USR și UDMR au votat o lege prin care să nu mai treacă banii cash în declarația de avere. Afirmă Iacob că cele patru partide au format o „coaliție împotriva românilor”.
„Aceste modificări la Legea ANI nu trebuie să fie puse pe repede înainte în sesiune extraordinară. Parlamentarii AUR și-au declarat în declarația de avere de dinainte de 15 iunie inclusiv cash-ul. Noi ne-am abținut la vot pentru că în această lege sunt și lucruri bune. Din acest motiv nu am votat împotrivă”, explică senatorul Ciprian Iacob.
VIDEO
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Adevărata problemă este că nici PSD, nici AUR nu vor să-și asume guvernarea!

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu susține, într-o declarație de presă, că Ilie Bolojan, premierul interimar al României, nu se ține de scaun, așa cum invocă în ultimul timp reprezentanții PSD și AUR. Spune parlamentarul liberal că Bolojan asigură interimatul până la învestirea unui nou guvern. Adevărata problemă a mai precizat Aurelian Cotinescu este că nici PSD, nici AUR nu vor să-și asume guvernarea.
„AUR și-ar demonstra rapid lipsa de competență, iar PSD, rămas fără lideri și soluții, preferă opoziția comodă, păstrându-și însă oamenii plantați în instituțiile statului. Multă retorică și nicio asumare”, a adăugat deputatul PNL.
A mai menționat Aurelian Cotinescu că Ilie Bolojan este un premier care conduce cu titlu interimar un guvern demis.
„De ce nu poate pur și simplu să plece? Pentru că un guvern demis rămâne în funcție pentru a asigura conducerea interimară a țării, cu atribuții limitate, până la învestirea unui nou guvern. Evită astfel ca România să rămână neguvernată.
De ce nu se grăbește AUR să guverneze? Pentru că și-ar demonstra foarte repede incapacitatea de a conduce România. Nu are suficienți oameni pregătiți, este măcinat de propriile diviziunii. Produce foarte mult zgomot, dar puține soluții. În opoziție AUR își poate păstra mai ușor procentele electorale.
De ce nu se grăbește PSD să guverneze? După ce a contribuit la demiterea Guvernului Bolojan PSD ar fi trebuit, în mod normal, să formeze o nouă majoritate parlamentară. Lipsa de leadership și credibilitatea scăzută, inclusiv în relația cu AUR, au făcut ca toate planurile sale să eșueze lamentabil.
PSD pur și simplu nu mai are lideri. Deși este împins de partid să preia guvernarea și să ajungă din nou la butoane, Sorin Grindeanu nu vrea să își asume funcția de premier. Nu are soluții nici pentru formarea unei majorități parlamentare, nici pentru problemele reale ale României. Așa că a anunțat cu seninătate că PSD trece în opoziție, dar cu oamenii săi vechi plantați în ministere, instituții ale statului și în deconcentratele din județe. Așa speră PSD să își recâștige voturile”, conchide deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Cotinescu.
ACTUALITATEacum 3 zileAtenție! S-a oprit din nou apa în Târgoviște și în șase comune limitrofe
ACTUALITATEacum o săptămânăAu fost găsiți înecați! Dumnezeu să-i odihnească în pace!
ACTUALITATEacum 4 zileAVARIE MAJORĂ. Se oprește apa în Târgoviște și în comunele limitrofe. Intervenția va dura între 12 și 24 ore!
ACTUALITATEacum o săptămânăComisar de poliție din Giurgiu, arestat pentru luare de mită împreună cu fratele său
Dâmboviţaacum 2 zileUrsul a intrat într-o gospodărie din Bărbulețu și a sfâșiat un berbecuț
Dâmboviţaacum o săptămânăContinuă căutările celor doi tineri probabil înecați în râul Argeș, în zona Ionești. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăMesaj de trăinicie și statornicie pentru viitor. Se restaurează pictura bisericii din Gemenea-Oncești
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCea mai veche școală din Târgoviște intră în lucrări de reabilitare și modernizare. VIDEO


























