Ialomiţa
4,5 tone de articole pirotehnice au fost confiscate urmare a 3 percheziții în județul Ialomița

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Ialomița au pus în executare, astăzi – 8 decembrie 2021, cu sprijinul colegilor de la Investigații Criminale și de la Economic, trei mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de operațiuni, fără drept, cu articole pirotehnice.
Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite ar fi achiziționat articole pirotehnice interzise la deținere, în scopul comercializării în perioada sărbătorilor de iarnă.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite 4.500 kg de articole pirotehnice, care au fost ridicate în vederea confiscării.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.
ADMINISTRAŢIE
Un primar din Ialomița s-a dat în judecată pentru majorarea salariului

Comuna Grindu, din județul Ialomița, a devenit cunoscută, în aceste zile, datorită unei situații care bate filmul. Primarul Marian Trâmbițașu s-a dat în judecată pentru a obține o mărire de salariu.
Dosarul se află pe rolul Tribunalului Ialomița și are ca obiect actualizarea indemnizației de primar în conformitate cu modificarea salariului minim pe economie. Părți în acest proces sunt cetățeanul Marian Trâmbițașu și instituția „Primarul Comunei Grindu”, funcție pe care o ocupă tot el.
„Indemnizația subsemnatului, în calitate de primar al comunei Grindu, trebuia raportată la salariul minim brut pe țară garantat în plată și, ulterior, actualizat anual, în funcție de salariul minim brut pe țară garantat în plată”, se precizează în cererea de chemare în judecată.
În prima fază, edilul le-a declarat jurnaliștilor din presa locală că nu își aduce aminte să fii deschis un astfel de proces. După ce cazul său a făcut înconjurul țării, Marian Trâmbițașu a explicat pentru Digi24.ro că nu este singur în proces, ci „sunt toţi funcţionarii din primărie, care vor să îşi actualizeze salariul la salariul minim pe economie în momentul ăsta. În momentul de faţă salariile din primărie sunt la salariul net din 2019, adică 2.050”.
Ialomiţa
Băiețel de 8 ani, fugit de acasă, a fost lovit mortal de un tren

O adevărată tragedie s-a produs astăzi, 9 iulie 2026, în sânul unei familii din municipiul Fetești, județul Ialomița. Totul a pornit de la plecarea voluntară de acasă a unui băiețel de 8 ani. Dispariția a fost reclamată autorităților de către tatăl copilului. Imediat, polițiștii de la Biroul din Fetești au pornit căutările.
După aproximativ 10 minute de la demararea acțiunilor de căutare, polițiștii au fost sesizați de către mecanicul unui tren care circula pe ruta București-Constanța cu privire la faptul că, în zona Gării Borcea, ar fi accidentat un minor.
În urma verificărilor efectuate în perimetrul gării a fost găsit decedat un copil. Era chiar băiețelul de 8 ani care plecase de acasă și era căutat de familie și de oamenii legii.
Polițiștii, sub coordonarea unui procuror, au demarat cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor care au condus la producerea acestei tragedii.
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbat de 44 de ani, lovit în plin pe trecere de pietoni în Sălcuța (Titu). VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăAtenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026
Dâmboviţaacum 4 zileUPDATE. Ei sunt tinerii care este posibil să se fii înecat în râul Argeș, la Ionești
ACTUALITATEacum 4 zileAstăzi, ați făcut un copil fericit! Mesajul unei mămici către un polițist din Târgoviște
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileFostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum 3 zileAu fost găsiți înecați! Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 4 zileDoi tineri, posibil înecați în râul Argeș în zona satului Ionești. VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileAvertizare de vreme severă în Argeș, Dâmboviţa și Prahova, la noapte (22 iulie 2026). S-a emis și cod roșu de inundații
























