ADMINISTRAŢIE
Proiect deblocat! Încep lucrările de modernizare și lărgire a DN7, Bâldana-Titu

Proiectul de modernizare și lărgire la patru benzi a DN 7, Bâldana-Titu, a fost deblocat – a anunțat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
„Astăzi – 20 decembrie 2021, a fost desemnată firma care va realiza lucrarea, dar și proiectarea acestui drum extrem de important pentru județul nostru. Durata contractului este de 26 de luni, 6 luni fiind alocate pentru proiectare și 20 de luni pentru execuția lucrărilor”.
Mai spune șeful administrației județene că dâmbovițenii vor mai primi, în zilele următoare, și alte vești bune din partea ministrului Transporturilor – Sorin Grindeanu.
ADMINISTRAŢIE
Târgovişte: 90 de utilaje și 250 de oameni sunt pregătiți să intervină dacă iarna ne dă de furcă

Comandamentul de iarnă la nivelul Primăriei municipiului Târgoviște a fost activat. În incinta unei unități componente a Direcției de Salubritate, utilajele destinate intervenției în cazul căderilor masive de zăpadă au fost pregătite. De asemenea, și echipajele care le vor deservi în caz de necesitate.
„Suntem pregătiți pentru sezonul de iarnă. Avem stocuri suficiente de combustibil, de sare etc. 90 de utilaje sunt pregătite să intervină în cazul în care situația o impune. De asemenea, avem 250 de oameni de la toate structurile administrației publice locale, la care mai adăugăm, la nevoie, încă 50 de voluntari, pregătiți pentru a putea interveni dacă va fi nevoie”, a precizat primarul Cristian Daniel Stan, care a mers în această dimineață la sediul unde se află utilajele pentru deszăpezire.
A mai spus edilul Târgoviștei că, pentru situații de urgență, au fost puse la dispoziția cetățenilor două numere de telefon (DISPECERAT DESZAPEZIRE: 0245.217.134 și 0731.316.716), la care se pot anunța diferite probleme care apar în acest sezon de iarnă și care pot pune în dificultate existența de zi cu zi.
La această inspecție a mijloacelor de intervenție aflate în subordinea Direcției de Salubritate a Primăriei Târgoviște, au mai fost prezenți administratorul public – Gabriel Boriga și viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Locuitorii din Titu pot obține scutire sau reducere de la plata impozitelor pentru anul 2024. Detalii aici!

31 decembrie 2023 este termenul – limită până la care locuitorii din orașul Titu, județul Dâmbovița, pot depune la sediul Primăriei solicitări în vederea obținerii de scutiri sau reduceri de la plata taxelor din impozitelor locale pentru anul 2024. Cererile se pot transmite și în format electronic, la adresa de e-mail primariatitu@yahoo.com sau impozitesitaxe@primariatitu.ro.
Atenție! Persoanele care îndeplinesc condițiile impuse de administrația publică locală pentru acordarea acestor facilități au obligația să depună documentele doveditoare anual, în perioada 27 noiembrie – 31 decembrie, în caz contrar nu vor mai beneficia de scutire / reducere.
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Donează un strop de sânge pentru un tânăr polițist care se luptă cu boala!
-
ACTUALITATEacum 7 zile
Clipe emoționante la Spitalul Județean din Târgoviște. Dr. Ion Barbilian de la Sanatoriul Moroeni a fost sărbătorit pentru întreaga carieră
-
Dâmboviţaacum 4 zile
Doi morți într-un accident rutier pe DN 72A, în Gheboieni
-
ACTUALITATEacum 5 zile
„M-au lăsat să mor, atât au putut face ei pentru mine…”. O tânără medic, răpusă de indiferență și neprofesionalism
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Târgovişte: Programul activităților artistice din „Orășelul lui Moș Crăciun”
-
Dâmboviţaacum 3 zile
Elev din Pucioasa a murit în condiții suspecte în excursia la Viena organizată de doi profesori
-
Dâmboviţaacum o zi
Presa austriacă publică noi informații despre moartea băiatului de 12 ani din Pucioasa
-
Dâmboviţaacum 2 zile
La Găești se simte vântul schimbării