Connect with us

SOCIAL

Trei polițiștii de la Permise Auto Teleorman, trimiși în judecată de DNA

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ

Procurorii DNA au trimis în judecată, sub control judiciar, trei ofițeri de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Teleorman. În sarcina lui Stelian Lupu, Cristian Daniel Eib și Cristian Vâlcea s-a reținut săvârșirea a patru infracțiuni de luare de mită.

Alte 13 persoane, acuzate de dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare, cumpărare de influență, trafic de influență, au fost trimise în judecată în stare de libertate.

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În cursul anului 2021, cei trei ofițeri de poliție, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediar, de la mai multe persoane (inculpați în prezenta cauză), diferite sume de bani și bunuri care nu li se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, dintre care menționăm: promovarea unor candidați la proba practică privind examenul pentru obținerea permisului de conducere, înmatricularea unor autoturisme. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Teleorman, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză”, se precizează într-un comunicat al DNA.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prahova

Pompierii din Prahova au salvat un bărbat căzut în albia râului Telega

Publicat

pe

Misiune de salvare contracronometru, în această după-amiază, în comuna Telega, județul Prahova. Pompierii au acționat în sprijinul unui bărbat de 70 de ani, care a căzut în albia râului Telega, în împrejurări care urmează să fie stabilite de anchetatori.

Victima, care a fost găsită conștientă, dar prezentând un traumatism cranio-cerebral, a primit primul ajutor la fața locului, apoi a fost transportată la spital.

Pentru reușita misiunii de salvare au fost mobilizate o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina și o ambulanță de la Garda de Intervenție Băicoi.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Vlădeni. S-a urcat la volan fără permis și s-a răsturnat în șanț

Publicat

pe

Accident rutier, aseară – 6 noiembrie 2026, în jurul orei 20:45, în afara localității Vlădeni, județul Dâmbovița. Polițiștii au stabilit că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vlădeni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 25A, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Acesta nu a putut fi testat alcoolscopic, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea depistării consumului de alcool.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul a fost luat de la un bărbat, de 32 ani, din comuna Vlădeni, fără acordul acestuia.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite